Dăruieşte Viaţă mulţumeşte. Campania #motivulmeu a adus 5.63 mil. € pentru #NoiFacemUnSpital

Campania de fundraising din decembrie 2021 a adus 5.63 mil. € pentru #NoiFacemUnSpital. Așa că Dăruieşte Viaţă vă mulțumeşte pentru disponibilitate, pentru încredere și pentru importanța pe care ați acordat-o acestui subiect.

Astfel, în decembrie 2021, 5 mil.€ au fost strânși în urma sponsorizărilor de la 2.835 de companii, dintre care 1.105 sponsori noi, care nu au mai susținut până acum proiectele Dăruiește Viață. Iar 630.000 € au fost donații de la persoane fizice prin SMS, online sau transfer bancar.

În acest moment, numărul susținătorilor #NoiFacemUnSpital a ajuns la +7.000 companii și +350.000 persoane fizice.

De ce este important?

Pentru că #NoiFacemUnSpital a devenit un proiect strategic pentru România și un punct de cotitură în felul în care funcționează sistemul medical. #NoiFacemUnSpital nu mai este doar despre ziduri și echipamente de ultimă generație, ci despre schimbarea pe care românii o cer de la sistemul medical și de la instituțiile statului.

Obiectivul pentru 2022, pe lângă operaționalizarea primei clădiri alături de Spitalul Marie Curie, este să aducă pe masa autorităților (Guvern, Ministerul Sănătății, Parlament) o propunere de proiect pilot pentru a testa un alt fel de a face lucrurile, un alt fel de a trata pacientul, un alt fel de a gestiona spitale în România, în beneficiul pacienților și al cadrelor medicale deopotrivă.

“Continuăm împreună acest proiect. Și așteptăm oricând întrebări și provocări din partea ta oriunde crezi că putem face lucrurile mai bine.Profităm de ocazie să venim și cu o invitație pe Șantier pentru a vedea cum progresăm. Programările se pot face aici: https://forms.gle/4k5eyjv1fWar8ej76”, transmite Dăruieşte Viaţă.