Se spune că adolescența este una dintre cele mai dificile perioade: copiii nu mai sunt chiar copii, însă nu sunt nici adulți. Și atunci, cum ne conectăm cu ei și îi cum înțelegem?
Noi, părinții, ne trezim într-o dinamică bizară. Pe de-o parte, devine tot mai evident că rolul nostru nu mai este unul de actor prinicipal în viața adolescentului nostru, ci un rol de sprijin. Pe de altă parte, știm că influența noastră, fie și din umbră, ar putea ghida viitorul adult într-o direcție sănătoasă și ar putea feri adolescentul de multe capcane.
Iată un top 10 al celor mai utile sfaturi pe care le-am primit sau cules, de-a lungul timpului, de la părinții și psihoterapeuții cu care am avut privilegiul să stau de vorbă, ori din propria experiență de mamă.
- Acceptă că adolescentul tău e într-o perioadă de transformare. Creierul adolescenților nu funcționează ca un creier adult. De aceea, sunt impulsivi, au nevoie de mai mult timp pentru a reuși să mute reacțiile din zona emoțională în zona rațională.
- Cunoaște-i prietenii (și NU-i critica!) Unii sunt chiar grozavi, alții, probabil, nu-ți vor fi pe plac. Totuși, abține-te să faci remarci acide. Adolescentul tău va lua personal orice critică la adresa prietenilor săi și, pur și simplui, va evita subiectul, pe viitor.
- Ascultă-i problemele și nu le trata superficial. Chiar dacă unele par niște fleacuri în comparațiile cu grijile unui adult, ține minte că fiecare vârstă are problemele ei.
- Ai răbdare să înțelegi ce îi place, dă-i voie să-ți vorbească despre pasiunile lui. Îi validezi personalitatea, alegerile, iar muzica, sportul, moda, machiajul sau iubirea sunt subiecte importante la această vârstă.
- Nu judeca adolescentul pentru ce-și dorește. De exemplu, un telefon performant sau un hanorac scump asigură apartenența la grup, o nevoie de bază la toate vârstele, dar mai ales la adolescență. Când nu poți să-i oferi ceea ce-și dorește, explică-i cu calm, fără să-i reproșezi că nu se gândește la nevoile familiei sale.
- Când aveți ”discuții”, abține-te să jignești. O vorbă aruncată la nervi se poate transforma într-o etichetă interioară dureroasă.
- Cere-ți scuze când greșești. Toți părinții greșesc. Când ne cerem scuze (pentru că avem și noi momente de oboseală/slăbiciune/stres/neputință), ne conectăm cu adolescenții noștri și le oferim un exemplu.
- Dă-i voie să greșească. E foarte greu, știu. Dar așa învață, iar o nereușită poate fi cea mai bună lecție pentru succesul viitor.
- Permite-i să spună NU fără să se simtă amenințat. Chiar dacă e frustrant acasă, îți va conveni de minune să aibă curaj să refuze, de exemplu, o țigară, la invitația grupului.
- Alege-ți cu grijă bătăliile. Ordinea din cameră nu este la fel de importantă ca învățatul, nici tunsoarea ca drogurile. Când punem pe alte paliere de importanță lucrurile cu importanță diferită, avem mai multe șanse să nu ne lovim de un zid când abordăm subiecte cu adevărat serioase.
