Animația „Unde este Anne Frank?”, o poveste emoţionantă şi nemuritoare, în cinematografe din 20 mai

Animația „Unde este Anne Frank?”, în regia lui Ari Folman, o poveste emoţionantă şi nemuritoare despre puterea speranţei, bazată pe faimosul „Jurnal” scris de Anne Frank, va rula în cinematografele românești din 20 mai.

Kitty, prietena imaginară căreia Anne Frank i-a dedicat faimosul său Jurnal, prinde viaţă în Amsterdamul zilelor noastre, într-o poveste emoţionantă şi nemuritoare despre puterea speranţei. Povestea este bazată pe faimosul „Jurnal” scris de Anne Frank, iar regizorul filmului de animaţie este Ari Folman, nominalizat la două premii BAFTA pentru Waltz with Bashir.

Neştiind că au trecut 75 de ani de la moartea lui Anne Frank, Kitty este convinsă că, dacă ea este în viaţă, atunci trebuie să fie şi prietena ei. Astfel filmul spune povestea călătoriei lui Kitty prin Europa zilelor noastre pentru a o găsi pe Anne. Înarmată cu preţiosul „Jurnal” şi cu ajutorul prietenului ei Peter, care se află în fruntea unui adăpost secret pentru refugiaţi, Kitty merge pe urmele lui Anne şi îî spune povestea. Dezorientată de lumea noastră defectuoasă şi de nedreptăţile pe care le suportă copiii refugiaţi, Kitty vrea să ducă la bun sfârşit cauza lui Anne Frank. Prin onestitatea ei, Kitty adresează generaţiilor viitoare un mesaj plin de speranţă şi generozitate.

„Anne Frank ne-a lăsat multe descrieri despre Kitty: cine este, cum arată, ce fel de personalitate are. Şi, desigur, există dialogul ei cu Kitty. Apoi, am mers mai departe şi am transformat-o pe Kitty într-un alter ego al Annei. În unele privinţe, i-am atribuit o personalitate extrovertită. Este o luptătoare şi nu se află sub controlul părinţilor care îi stabilesc limitele, aşa cum era Anne. Prin urmare, ea este liberă să facă tot ce şi-a dorit Anne în propria ei imaginaţie. Aşa trebuia să fie Kitty - de ce altfel ar fi inventat-o Anne?“, a declarat regizorul filmului.