Staruri pe covorul roşu la Tony Awards 2022

Radio City Music Hall, din New York, a găzduit ceremonia Premiilor Tony, iar Jessica Chastain, Andrew Garfield sau Jennifer Hudson s-au aflat pe lista invitaţilor acestui eveniment exclusivist.

Actriţa Jessica Chastain a strălucit într-o rochie roz, Samuel L. Jackson, cel care a primit recent Premiul Oscar pentru întreaga carieră, a venit împreună cu soţia lui, Latanya Richardson, iar Paris şi Prince Jackson i-au adus un omagiu tatălui lor.

La 40 de ani, Jennifer Hudson şi-a adăugat un nou trofeu în palmaresul său impresionant. Artista a fost recompensată în calitate de coproducătoare a comediei muzicale “A Strange Loop” şi a intrat în clubul select al celor care deţin EGOT (Emmy, Grammy, Oscar şi Tony), precum John Legend sau Whoopy Goldberg.

Foto: Gettyimages.com