Actorul se află pe coperta de august a revistei căreia i-a acordat un interviu în cadrul căruia a făcut declaraţii inedite despre el. În vârstă de 58 de ani, Brad a făcut o prioritate din sănătatea sa după divorţul de Angelina Jolie din 2016.
A avut o problemă cu alcoolul, motiv pentru care a mers un an şi jumătate la Alcoolicii Anonimi. “Făceam parte dintr-un grup select și privat, în care mă simțeam în siguranță”, a explicat. „Pentru că vedeam cum se înregistra tot ce povesteau alții când vorbeau despre cea mai cruntă parte a vieții lor, iar asta mă făcea să mă simt îngrozitor”.
După ce a scăpat de dependenţa de alcool, Brad s-a oprit şi din fumat. A început prin a reduce numărul ţigărilor, după care, în timpul pandemiei, s-a lăsat. “Nu am forţa să fumez doar una-două ţigări pe zi. A trebuit să mă opresc definitiv”, a spus el.
Actorul a vorbit apoi şi despre sănătatea sa mentală, dezvăluind că a avut o mică depresie care l-a însoţit ani la rând. „Cred că inima noastră e distrusă”, declară Brad. „Întotdeauna m-am simțit singur în viața mea, eram singur în copilărie, mă simt singur și aici și abia recent am reușit să încep să mă bucur de prietenii din viața mea și de familie”, a continuat actorul.
Brad se bucură acum de noua lui viaţa, în ciuda faptului că a fost diagnosticat cu prosopagnozie, o afecţiune neurologică care se referă la un deficit sever în ceea ce priveşte recunoaşterea feţelor persoanelor familiar. Prosopagnozia poate afecta relaţiile interpersonale, cariera, interacţiunea socială şi conduce chiar la depresie.