De 10 ani, Vicențiu lucrează titanic alături de o echipă minunată pentru a se asigura că, la fiecare ediție, publicul poate vedea o multitudine de spectacole din cât mai multe țări, de genuri diferite, pentru toate gusturile.
Eusebiu Tudoroiu: De cât timp te ocupi de selecția spectacolelor indoor și ce înseamnă să ai o asemenea responsabilitate la cel mai mare festival de teatru din lume? Îmi imaginez că e o muncă titanică să vezi toate propunerile, să decizi care, când și cum vine, să te ocupi de comunicarea cu toate companiile, de logistică.
Vicențiu: Da, așa e. Eu sunt de 10 ani în echipă. Am terminat studiile în Franța, am fost asistent de regie, iar la ultima mea asistență pentru un regizor din Japonia, care a făcut un spectacol la Teatrul Național Radu Stanca, dl. Constantin Chiriac mi-a propus să preiau această coordonare și să ajut cu selecția spectacolelor internaționale. De atunci asta fac. Lucrăm cu mult timp în avans, pentru că, de multe ori, spectacolele pe care le vedem în cadrul FITS, sunt selectate cu ani în avans, pentru că toate companiile importante au un program foarte încărcat și lucrăm în avans cu 3-5 ani, chiar și mai mult, în așa fel încât să putem rezerva perioada în programul artiștilor respectivi.
Care sunt provocările pe care le întâmpini la fiecare ediție?
Provocarea cea mai mare, în acest moment, este infrastructura pentru noi. Pentru că sunt artiști extraordinari care ne propun spectacole pe care, din păcate, încă nu le putem aduce din cauza limitării de săli pe care le avem și care ne provoacă să găsim soluții, să discutăm mult cu companiile, să adapteze în așa fel încât să poată prezenta spectacolele. Sperăm că peste 4 - 6 ani să avem un nou teatru, care va fi în parcarea TNRS și să putem cu adevărat să prezentăm spectatorilor spectacole unice și pe care nu le-au văzut încă la FITS și nicăieri în altă parte în România.
Cu ce te mândrești cel mai tare în legătura cu selecția de anul acesta de la FITS?
Cel mai mândru sunt în momentul în care văd sălile pline și văd reacțiile spectatorilor. E cea mai mare bucurie pe care o am în timpul festivalului: să văd lumea fericită, să văd lumea curioasă, care vrea să înțeleagă mai mult despre un spectacol, să văd oamenii fericiți și dornici să vină și anul viitor. Mulți spectatori mi-au zis, de exemplu, despre „Gradina paradisului”, spectacolul Vertigo Dance Company: "Mi-a plăcut extraordinar acest spectacol! L-am văzut în prima seară și m-am întors să-l mai văd o dată". Sunt niște lumi atât de diferite, speciale și frumoase pe care le aduc artiștii. Ei aduc bucurie, aduc frumusețe, te fac să-ți pui întrebări despre viața cotidiană, despre viața din timpul și de după pandemie și inclusiv cea din timpul războiului, care sperăm să se termine mai repede. Sunt atât de multe lucruri grele care ne înconjoară și sperăm că FITS-ul este un ajutor pe care îl putem da spectatorilor ca să ne gândim la viitor într-un mod frumos.
Urmează ediția 30. O cifră rotundă și respectabilă. Ce lucruri speciale pregătiți pentru spectatorii care așteaptă această aniversare a festivalului?
Pregătim deja de mulți ani această ediție la propriu specială. O să începem să anunțăm evenimente și artiști după ce închidem această ediție.
Ultima mea întrebare este una pe care colegii mei de la media au tot adresat-o unor oameni. Nu știu dacă tu ai apucat să răspunzi, întrebarea este: "Unde găsești tu frumusețea?"
Unde găsesc eu frumusețea... o găsesc în energia, în zâmbetul și în modul în care îi văd pe spectatori că sunt provocați cu gânduri, cu trăiri, cu sentimente, la fiecare spectacol și după fiecare spectacol.