Designerul a postat o fotografie recentă în care apare zâmbind alături de David la nunta tatălui său, Ted, în luna aprilie. Victoria râde fericită în această poză pe care a ales-o special pentru cei care spun despre ea că e prea serioasă şi că nu râde niciodată. A vrut să demonstreze exact contrariul şi a mărturisit că David este totul pentru ea.
„Ei spun că nu este amuzant, ei spun că nu zâmbesc niciodată, ei spun că nu va dura! Astăzi sărbătorim 23 de ani de căsătorie. David, tu ești totul pentru mine, te iubesc atât de mult!!!!”, a scris Victoria pe Instagram.
David a ales să celebreze cu un clip mai vechi în care mărturiseşte că îi place Posh, aşa cum era numită Victoria când cânta în trupa Spice Girls. 23 de ani mai târziu, fostul fotbalist este la fel de îndrăgostit de Posh.
„Nu, dar îmi plăcea Posh… Acum 23 de ani, astăzi, Posh a devenit doamna Beckham , dar ea va fi întotdeauna Posh ❤️ Aniversare fericită WOW 23 de ani și 4 copii frumoși.”, a transmis David.
Victoria şi David Beckham au una dintre cele mai longevive căsătorii, sunt părinţii a patru copii, iar de curând fiul lor cel mare, Brooklyn, s-a căsătorit, el având în părinţii săi un adevărat model.