Andreea Raicu are un sfat preţios pentru cei care pleacă în vacanţă acum

Este vremea vacanţelor, însă, din păcate, cei care pleacă în concedii au parte de un adevărat haos pe aeroporturi, pentru că avioanele au mari întârzieri, iar bagajele ajung şi ele târziu.

Andreea Raicu a ales ca destinaţie de vacanţa Grecia şi a avut inspiraţia să îşi ia cu ea şi un mic bagaj de mână, care s-a dovedit o alegere inspirată. Bagajul de cală nu a ajuns nici acum, deşi au trecut deja 5 zile din cele 8 de vacanţă.

“Sâmbătă am plecat în vacanță. Din cauza nebuniei din aeroporturi, m-am gândit să îmi iau un bagaj de mână, ceea ce a stârnit hohote de râs din partea prietenilor mei, pentru ca eu obișnuiesc să “travel light”. Mi-am luat lucrurile esențiale, în cazul în care îmi întârzie bagajul o zi. E deja a cincea zi, din cele 8, și nici urmă de bagaj”, a povestit Andreea Raicu.


Ea a scris acest mesaj pentru cei care pleacă în vacanţe şi pe care îi sfătuieşte să îşi ia un bagaj de mână cu câteva haine şi crwme.

“Am scris acest mesaj pentru cei care pleacă în vacanță în perioada asta. Sfatul meu este să vă luați un bagaj de mână cu câteva haine și creme. Deși mi-am făcut un bagaj mare, am realizat de cât de puțin avem nevoie. We can adapt to anything! Ce-mi lipsește cel mai tare? Rochiile din Amalin, pe care de-abia așteptam să le îmbrac. În rest, numai părți bune: mă hotărăsc foarte repede cu ce mă îmbrac, e super ordine în cameră, plus că bagajul îl voi face în 5 minute la plecare!”, a mai scris Andreea, care a făcut o fotografie cu dulapul în care se află doar câteva haine şi două perechi de încălţăminte.