Primele imagini de la nunta lui Ben Affleck cu Jennifer Lopez. Diva a purtat două rochii, una “dintr-un film vechi”

Ben Affleck şi Jennifer Lopez s-au căsătorit în acest weekend la Las Vegas, iar artista a confirmat vestea în newsletter-ul său, “On the JLO”, unde a dezvăluit mai multe imagini.

„Am făcut acest pas. Dragostea e frumoasă. Iubirea este bunătăte. Și se dovedește că dragostea noastră a fost răbdătoare. A avut răbdare 20 de ani”, a declarat actrița din „Marry Me”, vorbind despre nuntă.

Ceremonia de la Las Vegas, desfăşurată într-un cadru restrâns, a fost exact ceea ce şi-au dorit cei doi. „Aseară am zburat la Vegas, am stat la coadă pentru certificatul de căsătorie alături de alte patru cupluri, toate făcând aceeași călătorie în capitala mondială a nunților. În spatele nostru doi bărbați s-au ținut de mână și se susțineau unul pe celălalt. În fața noastră, un tânăr cuplu care a mers cu mașina timp de trei ore de la Victorville pentru cea de-a doua aniversare a fiicei lor – toți ne dorim același lucru – ca lumea să ne recunoască drept parteneri și să ne declarăm dragostea în fața lumii prin simbolul vechi și aproape universal al căsătoriei”, a scris vedeta.

„Abia am ajuns la micuța capelă albă unde a avut loc nunta până la miezul nopții”, a dezvăluit ea. „Au mai stat deschiși câteva minute, ne-au permis să facem poze într-un Cadillac decapotabil roz, evident folosit cândva chiar de rege (dar dacă am vrut să fie prezent însuși Elvis, asta ar fi costat suplimentar și el era în pat).”, a povestit Jennifer Lopez.

Ea a dezvăluit că a purtat „o rochie dintr-un film vechi”, că au „schimbat jurămintele în capela micuță” și și-au dat unul celuilalt „inelele pe care le vom purta pentru tot restul vieții noastre”. De fapt, Jennifer a avut două rochii, una din dantelă, fără umeri, pe care a îmbrăcat-o la ceremonie. Este o creaţie Zuhair Murad din colecţia Bridal Spring 2023. De asemenea, artista a purtat şi o rochie albă, drăguţă, pe care o avea de mulţi ani, pe care a salvat-o, iar acum a îmbrăcat-o la nunta ei

. Ben Affleck a avut o ţinută care s-a potrivit perfect cu cea a lui Jennifer, actorul purtând un smoking alb, cu papion negru şi pantaloni negri. Ben a spus ca s-a schimbat în baia publică, cu graffiti pe oglinzi.

Jennifer a încheiat, spunând că “a fost cea mai frumoasă nuntă pe care ne-am fi putut-o imagina. Una la care am visat atâta timp și una devenită realitate până la urmă.”