Ei au fost fotografiaţi de celebra Annie Leibovitz în timp ce joacă şah pe o valiză iconică şi promovează brandul francez Louis Vuitton, care este în mod sigur câştigătorul acestui meci.
"Victoria este o stare de spirit. Pe lângă tradiţia îndelungată de a crea valizele pentru cele mai râvnite trofee sportive din lume, Louis Vutton celebrează astăzi doi dintre cei mai talentaţi jucători de fotbal", se arată pe Twitter.
Fotografia a devenit în scurt timp una dintre cele mai apreciate de pe Instagram. În doar două ore de la publicare, CR7 a strâns 3 milioane de aprecieri pentru cadrul realizat de Annie Leibovitz, în vreme ce Messi a adunat „doar” 2,4 milioane de aprecieri.
Ronaldo, 37 de ani şi Messi, 35 de ani, joacă probabil pentru ultima oară la Cupa Mondială, care a început duminică în Qatar.