Cum şi-a decorat Andreea Marin casa pentru sărbători

Andreea Marin aşteaptă cu multă emoţie perioada sărbătorilor şi zilele de naştere din luna decembrie.

Atât Andreea, cât şi fiica ei, Ana Violeta, sunt născute în decembrie, aşa că sunt multe momente de sărbătoare în perioada următoare.

Andreea a început deja pregătirile, iar casa ei, dar şi locul unde munceşte au fost decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă. Ea a ales mai mulţi brazi, printre care şi unul stilizat, creat în inima Moldovei. Este un brad de un alb imaculat care se încadrează perfect în decor şi care a fost aşezat lângă pian.

“Se apropie sărbătorile, iar când Sfântul Andrei deschide ușa bucuriilor noastre cu mireasmă de cetină, de scortișoară, de plăcinte rumene și cu chip de nea, ne pregătim cu drag casa și an de an aducem decorațiuni noi. La Creative Hub Voice&Visibility, de cum deschizi ușa de intrare, te întâmpină pianul alb elegant, sculptura în marmură neagră și locul în care iarna poposește un brad. Nu vrem să-i dezamăgim pe Moș Nicolae sau pe bunul Crăciun, sunt aproape și de zilele noastre de naștere, când mâinile noastre poposesc pe clape (eu și fiica mea suntem născute-n decembrie), așa că bradul stilizat potrivit ambientului, făurit în inima Moldovei de prietenii mei inventivi și talentați a sosit și a fost cu drag decorat în mod inedit.

N-am ales clasicele globuri, l-am vrut modern și personalizat, am ales dimensiunile să se încadreze perfect sub raza de lumină ce-l pune în valoare, puteam alege orice culoare sau să se zărească fibra lemnului, dar cel mai potrivit a fost albul imaculat, cu un lac fin care să împrumute din eleganța pianului și a mobilierului clasic din încăpere.

E demontabil, foarte ușor de transportat și depozitat, îl putem folosi an de an, e simplu să îi schimbi când vrei locul, culoarea, decorațiunile. L-am comandat și în câteva zile a ajuns la noi din ținutul Neamțului. Tot de acolo avem și crucile din lemn sculptat pe care le purtăm cu noi zi de zi, lada de zestre pictată și alte minunății”, spune Andreea Marin.

Pisicuţa Ţup-Ţup, noua vedetă a casei, dar şi căţeluşa Lady, “vetarena pufoasă a casei” aşteaptă şi ele cu nerăbdare apropierea sărbătorilor şi au fost prezente la fotografiile pe care Andreea le-a făcut.