În timpul vizitei mele la deschiderea oficială a celui mai mare eveniment din sfera culturală românească a anului 2023 – Timișoara Capitala Europeană a Culturii - mi s-a propus pe ultim moment să văd un spectacol de teatru despre care nu știam nimic. Evidențiez spontaneitatea situației din dorința de a sublinia că evenimentul despre care urmează să vorbesc în acest text merită șansa de a te surprinde și pe tine, dacă ai deschiderea de a merge la un alt tip de teatru. În acest caz, un spectacol de teatru imersiv despre cum viața e tot ceea ce se întâmplă în jur atunci când suntem focusați doar pe centrul poveștii noastre.
Experiența a început undeva în Timișoara, pe marginea unui ponton, pe malul Begăi. Acolo trei personaje inițiatoare te preiau și îți explică regulile „jocului”. În primul rând, totul se joacă în maghiară. Însă, nevorbitorii limbii primesc individual un telefon și o pereche de căști în care pot auzi și citi simultan tot textul tradus. Așa că dacă „nu înțeleg maghiara” era motivul pentru care ai fi spus „nu e de mine”, mă bucur să te anunț că poți tăia asta de pe listă.
În continuare, ți se mai explică că vei fi luat cu un autobuz în care va începe spectacolul. Apoi vei tranzita câteva zone ale orașului până la locația principală. În autobuz, călătoria ta începe ascultând în căștile primite o voce naratoare care îți vorbește despre „Orașul Paralel”. Ți se explică că dacă te uiți în jurul tău, vei vedea că oamenii din jur poartă o poveste, că fiecare dintre noi suntem prinși între două maluri care ne despart liniile existenței. Și din aceste cuvinte revelatoare începe acțiunea. Un cuplu. El încercând să planifice o vacanță și dorind să se bucure de viață, ea prinsă în traumele trecutului. Agnes și-a petrecut copilăria și adolescența încercând să afle ce s-a întâmplat cu mama ei care a dispărut în urmă cu 20 de ani. De aici începe și călătoria ta ca spectator. Din autobuzul în care cei doi se ceartă, din care ea pleacă pe drumul ei de a afla adevărul. Iar tu devii acea musculiță din cameră care observă tăcut totul și o urmărește din autobuz, pe stradă, până la Centrul Reformat „Noul Mileniu” unde Agnes scotocește arhivele și vorbește cu toți cei care i-au cunoscut mama.
În timp ce priveam scena celor doi ca și cum aș fi fost un simplu călător într-un autobuz obișnuit, vedeam în fundal, prin geam, cum orașul avea viața lui. Brusc aveam șansa să fiu martorul unei povești care se întâmplă paralel cu toate lucrurile care inevitabil își continuă existența.
Ajunși la locația principală, ți se introduc ușor personajele care fac parte din acel loc, ca mai apoi să alegi unul pe care să-l urmărești. Fiecare spectator își alege un personaj după care va continua să alerge prin toate încăperile și etajele clădirii catacombice. Frumusețea jocului e că deși tu urmărești un fir narativ principal, devii martorul unor povești paralele, care nu au legătură cu misterul lui Agnes, dar asta nu le exclude din a face parte din universul celor din jur.
Primești două șanse de a urmări un personaj. După ce ai petrecut timp cu prima ta alegere, ți se oferă șansa să descoperi un alt univers paralel. Așa ajungi să capeți tot mai multe bucăți de puzzle care te duc mai aproape de a înțelege adevărul. Se va întâmpla ca personajul tău să plece dintr-o cameră în alta și chiar să se intersecteze fugitiv cu alte personaje. Ceea ce înseamnă că și tu te intersectezi cu „martorii lor tăcuți”. Așa îți dai seama că deși sunteți spectatorii aceluiași spectacol, fiecare veți pleca cu un reper comun și cu o altă bucată de poveste paralelă pe care numai voi ați avut ocazia să o aflați.
După ce ai ales doi oameni, ești lăsat să explorezi toată clădirea după bunul tău plac. Fiecare cameră conține coduri QR, pe care dacă le scanezi, te trimit la diferite informații și bucăți de poveste care îți completează imaginea de ansamblu și te duc la adevăr. Tot traseul de două ore și jumătate se oprește într-o adunare generală în care toate secretele se mărturisesc în prezența tuturor.
Deși pleci cu un efort depus pentru a urmări o traducere în căști a unui spectacol jucat în maghiară și alergi puțin după personajele spectacolului, personal cred că poți rămâne cu niște lecții despre empatie, răbdare și înțelegere. „Orașul Paralel” nu doar că e un model de teatru imersiv bine executat și pus la punct, dar e și un reminder despre cum viața și poveștile celor din jurul nostru nu merită niciodată subestimate. Pentru că adevărul e mereu format din bucăți de puzzle, pe care le obții doar când ai șansa de a fi musculița aceea din încăpere.
Așa cum spune și vocea naratoare care te introduce în lumea spectacolului încă din autobuz: „Deja ești în orașul paralel. Nu că e magic? Să ai puterea să vezi lucruri nevăzute?”
