Cu 17 ani în urmă, înainte să-l am pe Vlad, gândul meu era la carieră. Eram manager într-o companie din retail, unde echilibrul între partea operațională și cea administrativă cerea multă dedicare. Visam la o funcție internațională, la validare profesională, la obiective atinse ca semn al succesului.
Am început pe post de vânzări regionale – plecam luni de acasă și ajungeam vinerea înapoi. Pentru că relația mea de atunci nu era ceea ce îmi doream, m-am aruncat fără ezitare în acest ritm provocator. Eram simpatică (și frumoasă) la 24 de ani și îmi și mergea mintea – deja lucrasem în trei alte locuri. Am ajuns rapid să fiu solicitată de clienți ca partener preferat de discuție, iar volumul de muncă a crescut direct proporțional cu satisfacția mea că sunt pe calea cea bună.
Cum vedeam eu succesul atunci? Mașină de firmă, să fie Volkswagen. Salariu de minimum 1000 de euro. Telefon. Libertate de mișcare.
Am fost promovată rapid pe o funcție de coordonare atât a biroului, cât și a punctelor de vânzare. Dar tot îmi doream mai mult. Între timp, îl aveam pe Vlad – bebe de doi ani. A crescut cu bonă și cu multe îmbolnăviri, mai ales când eu plecam mai mult de acasă. Coincidență? Ce zici?
O lecție importantă de leadership
Când colega mea – și ea mamă – mi-a spus că vrea să își ia fetița cu ea în delegație, pentru că nu avea cu cine să o lase în vacanță, am fost reticentă. Dar aveam încredere în ea că își va face treaba și în parteneri că îmi vor spune dacă ceva nu merge. A fost mai mult decât OK. Partenerii m-au felicitat pentru deschidere, fetița a ajutat cu marfa și aranjatul și a învățat despre cum muncește mama ei. Iar mama și-a făcut treaba cu recunoștință că are susținere.
Atunci am înțeles că rolul meu era mai mult decât atingerea unor indicatori. Era despre oameni. Despre viață. Despre echilibru. Dar dacă colega nu cerea, eu nu aveam această lecție necesară și utilă de leadership.
Astăzi, despre părinți, beneficii și ce putem face mai bine
Astăzi, ca fondatoare a proiectului Parenting Friendly Organizations, am făcut un pas în plus: am întrebat părinții din companii ce beneficii își doresc cu adevărat. Ce i-ar ajuta, ce le-ar da un plus de echilibru, energie și prezență reală în viața copiilor lor.
Răspunsurile le-am adunat într-un raport. Și e momentul să-l împărtășesc.
Ce spun părinții?
- Își doresc timp pentru adaptarea copilului la creșă sau grădiniță.
- Vor acces la consiliere psihologică și sprijin emoțional.
- Susțin programele de reintegrare după concediul de creștere copil.
- Apreciază flexibilitatea și zilele libere pentru evenimente importante din viața copilului.
- Cer workshopuri de parenting, spații de joacă în apropierea biroului și o atitudine deschisă din partea angajatorilor.
Există companii care fac asta?
Da. Tot mai multe organizații încep să înțeleagă că susținerea părinților nu este doar un beneficiu social – este o investiție în loialitate, motivație și retenție. Un angajat sprijinit este un angajat implicat.
Ce putem face noi, părinții?
- Putem începe conversații.
- Putem cere, cu respect și curaj.
- Putem arăta că ne pasă – de noi, de copiii noștri și de rolul nostru în companie.
- Și mai ales, putem fi parte din soluție.
👉 Raportul complet despre beneficiile preferate de angajații părinți poate fi descărcat gratuit aici: Raport beneficii preferate de angajații părinți
Pasionată de cele mai bune practici de leadership și de parentingul pozitiv, Oana a ales freelancingul în timpul concediului de maternitate pentru a îmbina creșterea profesională cu grija pentru familie. După ce a discutat cu prieteni și a realizat că provocările mamelor la locul de muncă nu s-au îmbunătățit de la prima sa experiență de părinte, a înțeles cât de important este să susțină drepturile angajaților părinți în organizații. Astfel, a inițiat o campanie de conștientizare cu tema „Parenting-Friendly Organisations” și și-a împărtășit experiențele personale într-o carte menită să inspire femeile să fie cea mai bună variantă a lor atât în carieră, cât și în rolul de părinte: „Din sala de ședințe, la locul de joacă”. Astăzi, Oana este consultant, speaker și autor, și se păstrează dedicată misiunii sale: aceea de a ajuta angajatorii să construiască culturi organizaționale incluzive de sprijin pentru familii, astfel încât toți să trăim și să muncim mai bine și mai fericiți.
Foto: Freepik