Cel mai important lucru este să înțelegem că un copil nu este rău în mod intrinsec. Comportamentele catalogate ca fiind „rele”, sunt modalitatea prin care copiii își exprimă nevoile, emoțiile și problemele cu care se confruntă și care pot fi cauzate de diferiți factori precum: stresul, anxietatea, frustrarea sau o experiență negativă trăită.
Tot în această categorie sunt încadrați, din păcate, și copiii care nu au fost învățați un mod corespunzător să interacționeze sau să reacționeze în anumite situații, ori le-a fost validat un comportament inadecvat.
Ce ne face să credem că un copil e rău
Comportamente asociate acestei etichete de copil rău sunt: agresivitatea fizică sau verbală față de alți copii sau adulți, refuzul de a asculta și de a respecta regulile, comportamente distructive sau nerespectarea proprietății altora, comportamentul impulsiv și lipsa de autocontrol, blamarea altora pentru propriile greșeli și lipsa de asumare.
Pentru a nu deveni și noi, la rândul nostru, adulți răi ar fi indicat să ne abținem de la etichetarea copiilor și să căutăm, în schimb, să înțelegem și să abordăm problemele lor specifice într-un mod pozitiv și constructiv. Procedând astfel, îi putem ajuta pe copii să învețe să-și exprime nevoile și emoțiile într-un mod sănătos, constructiv și, nu în ultimul rând, acceptabil din punct de vedere social.
De ce apar comportamentele nedorite la copii
Adesea, aceste comportamente apar ca urmare a faptului că nu se intervine la momentul potrivit și nu sunt corectate. Sub pretextul general „lasă-l că este mic”, sunt acceptate comportamente pe care, mai târziu, aceiași adulți permisivi le cataloghează ca fiind de neacceptat și le așază sub umbrela de comportamente de copil rău.
Cei mici nu au discernământul de a sesiza aceste nuanțe. Nu înțeleg de ce acum e amuzant pentru adulți să scot limba nemulțumit și să plec tropăind din cameră, iar mai târziu nu mai este în regulă. De ce acum mami strânge în urma mea, iar apoi îmi spune că sunt dezordonat. De ce pot lua lucrurile altor copii și adulții intervin în favoarea mea („Lasă-i și lui jucăria că e mic”), iar apoi este certat că ia lucrurile altora fără permisiune.
Așa că, atenție ce comportamente validați! Indiferent ce ar zice lumea, un copil se simte mic și la 9 ani. Așa că va considera că este în regulă să se îmbufneze când ceva nu-i e pe plac, că este dreptul lui să ia lucrurile care îi plac și să le folosească fără permisiune, că este amuzant să-i arate limba unui adult când nu-i convine ce aude...
Cum devenim modele demne de urmat
În încercarea de a ne face copiii fericiți, ne sacrificăm și renunțăm la timpul nostru liber, la activitățile noastre preferate cu atâta naturalețe încât copiii nu văd și nu înțeleg sacrificiul. Neînțelegând, nu vor putea să empatizeze cu noi și cu nevoile noastre și nici nu vor simți recunoștință.
Este în regulă să le spunem când suntem obosiți, ce ne place să facem în timpul liber, ce atitudini ne rănesc. Astfel, învață de la noi să aibă grijă de ei și să nu renunțe la ce le place încârcându-se de frustrări, să-și pună limite, învață să fie empatici și recunoscători.
La ce vârstă începem?
Un copil nu este niciodată prea mic pentru a i se prezenta regulile de bun simț și pentru a învăța cum să interacționeze și cum să reacționeze cu respect față de ceilalți. Dacă am pornit greșit la drum, nu este niciodată prea târziu pentru a interveni. A justifica însă aceste comportamente sau a le tolera/ignora este o formă de a-l lipsi de respect.
În concluzie, în loc să-i etichetăm ca fiind răi, cel mai bine este să le arătăm constant ce înseamnă să fii bun, respectuos și empatic.
Când lucrurile ne scapă de sub control, îi mai putem învăța o lecție: cum să solicităm ajutor. Câteva sesiuni de terapie pot face minuni, ajutându-vă să vă priviți autentic pe voi, copilul, relația cu sine și cu el.
Foto: Pexels
