Uneori, în jurul nostru chiar se întâmplă lucruri cu adevărat triste. Fie că vorbim despre noi înșine sau despre cei dragi, nu există scut pe lumea asta care să ne garanteze protecție 100% împotriva evenimentelor dificile.
Când ești trist din cauza unui lucru grav, care te apasă, nu înseamnă, automat, că ai răgaz să te retragi, să-ți lingi rănile în tihnă. Continui să mergi la muncă, să ai responsabilități. Ba chiar simți și o presiune socială să te înveselești, să nu încarci oamenii din jur cu ce simți tu.
Nu trebuie să părem tot timpul veseli
Și, de altfel, nu trebuie și nici nu este posibil să fim tot timpul veseli. Este normal și uman să simțim tristețe. Tristețea vine ca o reacție naturală și sănătoasă la unele evenimente de viață. Așteptarea noastră sau a celorlalți de a fi veseli mereu este nerealistă.
Și creează și mai multă suferință.
De multe ori, nu ne dăm noi voie să simțim tristețe și ne distragem atenția de la ea pentru că credem că ne e greu sau că nu știm să-i facem față. Sau nu vrem să-i întristăm și pe cei din jurul nostru, pentru că nu știm ce să facem pentru ei.
Așadar, ce facem cu tristețea?
Ne dăm voie să o trăim. S-o plângem, s-o vorbim. Să căutăm soluții, dacă este cazul, pentru rezolvarea problemei sau pentru îmbunătățirea situației. Este firesc și benefic să cerem ajutor oamenilor cu care ne simțim în siguranță și care au resurse pentru a ne conține în astfel de momente. Să le spunem ce avem nevoie de la ei, cu ce ne pot ajuta.
Uneori, ajutorul este o îmbrățișare sau o ascultare blândă, cu compasiune. Poate părea puțin, dar înseamnă enorm și este foarte prețios.
Desigur, nu toată lumea are aceste resurse și nu tot timpul. Dar putem să le creăm celor din jurul nostru spațiu pentru a ne spune dacă și când le au.
Faptul că cineva simte disconfort pentru tristețea mea nu înseamnă că eu simt greșit și că n-ar mai trebui să mai simt, înseamnă doar că persoana respectivă nu poate, cel puțin nu în acel moment, să facă față emoțiilor mele.
Dacă problema pe care mi-o pun, într-un moment de suferință, este cum să fac să nu-i deranjez pe ceilalți, mă las deoparte și nu mai am grijă de mine. Și atunci presiunea nu e socială, ci e din mintea mea. E o voce care îmi spune că nu e în regulă să creez disconfort. Și atunci nu mă prioritizez. Nu este egoist să mă prioritizeze și să am grijă de mine. E un lucru sănătos pe care-l facem atât pentru noi, cât și pentru relațiile noastre. Așa cum avem grijă de corpul nostru, avem grijă și de psihicul nostru.
Chiar și în lipsa unor oameni care să poată însoți în suferința noastră, putem găsi în noi înșine resurse pentru a ne ajuta. În funcție de evenimentul de viață și de profilul fiecăruia dintre noi, e bine să ne identificăm nevoile și să facem ce putem, cu datele pe care le avem, ca să le satisfacem.
Uneori, și atunci este cel mai dificil, lucrurile nu se pot schimba, situația e definitivă, iar tot ce putem face este să ne dăm timp și să fim blânzi cu noi, ca să ne putem adapta la noile condiții.
Care e prețul când te prefaci că ești vesel, deși ești trist
Dacă ignor emoția și nu o adresez, nu o alin, ea nu dispare, ci se contabilizează și mocnește.
E ca atunci când ignori o durere fizică și te trezești, după un timp, că lucrurile s-au agravat. Să zicem că am o rană. Aleg să nu mă uit la ea, în speranța că va trece singură, și până la urmă ajunge să se infecteze.
Exact precum durerea fizică, durerea emoțională ne anunță că există un dezechilibru și este bine să ne uităm la ea. De obicei, ignorăm emoțiile fie pentru că credem că nu avem puterea să le ducem, fie pentru că credem că nu este acceptabil să le avem. Ambele variante sunt păguboase emoțional și pentru relația cu noi înșine. În realitate, putem face față emoțiilor și este normal să le avem. Putem să găsim în noi resursele pentru asta. Și în alții, atunci când este nevoie. Pentru că putem, de asemenea, să ne înmulțim resursele.
Spațiu, timp, bunăvoință și înțelegere. Acestea sunt lucrurile de care avem nevoie când suferim și pe care putem să le cerem și de la ceilalți.
Spațiu în care să ne simțim în siguranță.
Timp pentru vindecare și acomodare.
Bunăvoință și înțelegere față de umanitatea noastră, de vulnerabilitatea noastră, de nevoile noastre emoționale.
Foto: Pexels
