V-aţi întrebat vreodată de ce există proverbele? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că ele conţin forme de înţelepciune populară, exprimate prin fraze scurte transmise din om în om în societăţile tradiţionale. Atunci de ce pare că se contrazic între ele sau că poți găsi un proverb să justifice cam orice?
Mulți le asociem cu lumea satului, cu bunici sau unchi din copilărie sau cu personajele rurale din literatură. De ce pare că au devenit mai puțin prezente, folosite, menționate în zilele noastre? Sau poate s-au metamorfozat dar au persistat să ne atragă mințile cu ceva specific „zicalei”?
Ethos-ul unui popor sau al umanității?
Etnologii şi alţi specialişti în studierea folclorului le-au colecţionat şi analizat ca parte a ethos-ului unui popor. Adică, acea colecţie de idei şi practici ce caracterizează un grup de oameni - sau mai bine zis (și mai important politic și ideologic) îl separă de alte grupuri de oameni cu alte idei și practice. Sau cel puțin în teorie, pentru că vedem cum proverbele traversează timpul și spațiul. Sau cum variațiuni pe o temă comună apar autonom și spontan în mai multe culturi fără contact între ele.
Se poate spune şi o altă poveste despre proverbe, una care depăşeşte graniţele sau istoria unei ţări anume și care chestionează „înțelepciunea” acestora. O poveste despre ce e universal în natura omului, poate.
Am propus la Fundația Calea Victoriei încă un curs despre ce mă fascinează acum: revizitarea folclorului din perspectivă evoluționist-cognitiv-interacționistă. Începem pe 7 noiembrie cu proverbele. Aceste trei prelegeri pleacă de la proverbe româneşti mai mult sau mai puţin cunoscute şi explorează trei aspecte ale acestor elemente de folclor.
Eu tot îmi zic singur, în oglindă, o vorbă auzită de la mama: gura bate știți-voi-ce. Aici în scris, rămânem însă la proverbele „decente” și arhicunoscute, pentru a ilustra cele trei teme.
1. Fă ce zice popa, nu ce face popa – Proverbul ca instrument social
La proverbe ne putem uita în două feluri. Unul, să încercăm să aflăm înţelesul acestora, ce idee vor să transmită printr-o formă lingvistică aparte faţă de vorbirea comună. Alt mod de a ne uita la proverbe este să ne întrebăm, în primul rând, de ce sunt ele folosite?
Ar putea fi o formă de educaţie, de a învăţa pe cineva cum să gândească sau să acţioneze, dar ne lovim de câteva probleme. Informaţia nu este neapărat nouă sau necunoscută, unele proverbe par să sugereze un adevăr, în timp ce altele sugerează contrariul, iar unele nu ni se par a fi tocmai corespunzătoare realităţii.
O soluţie este să vedem proverbele ca unelte folosite de oameni cu diverse scopuri şi în contexte diferite, mereu utilizând subtila forţă socială a limbajului uman. Dincolo de educaţie, proverbele sunt parte a arsenalului oferit de limbajul uman în jocurile sociale dintre oameni, de la solidaritate la dominaţie. Le putem vedea astfel ca precursori, alternative sau chiar contestări ale altor surse de idei cum ar fi normele religioase, legile formale sau cunoaşterea ştiinţifică. Mai mult, vedem în ele câteva dintre conflictele fundamentale din societăţile umane, inclusiv cea românească tradiţională.
2. Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă – Natura din mintea proverbelor
Dacă proverbele sunt folosite de oameni ca instrumente sociale, de ce oare se reproduc cu atât de multă fidelitate, de ce se transmit cu uşurinţă de la o cultură la alta sau par să apară spontan şi independent în societăţi clar distincte şi îndepărtate?
S-ar putea ca proverbele să exprime într-adevăr o înţelepciune adâncă, ale cărei rădăcini se trag dintr-un trecut ce se întinde dincolo chiar şi de apariţia oamenilor. Ideile exprimate de proverbe prezintă o asemănare fascinantă cu anumite mecanisme biologice ce determină existenţa umană – ca şi cea a tuturor fiinţelor vii. Observăm reflecţii despre determinism genetic, despre costuri şi beneficii ale interacţiunilor sociale, despre riscurile şi oportunităţile diverselor investiţii, sau despre conflicte recurente între persoane dar şi în interiorul gândurilor şi emoţiilor noastre.
Există un mod de a explica această recurentă reflecţie asupra vieţii, asupra naturii, sau asupra oamenilor, iar el pleacă de la istoria biologică a speciei umane. Dacă mintea umană este produsul evoluţiei naturale la fel ca digestia sau locomoţia, atunci este posibil ca oamenii să proceseze informaţia prin nişte mecanisme psihologice universale. Astfel, mintea umană prezintă anumite înclinaţii şi capacităţi ce au servit la supravieţuirea şi reproducerea strămoşilor noştri ce s-au confruntat cu diverse probleme adaptative, iar proverbele evocă multe dintre aceste trăsături de profunzime fără ca cei care le folosesc să înţeleagă de ce sunt atât de atractive pentru mintea lor.
3. Câte bordeie, atâtea obiceie – Diversitate şi evoluţie în înţelepciunea populară
Dacă proverbele românilor spun ceva despre viaţă într-un anumit context ecologic, cultural şi politic, le putem atunci compara atât cu proverbele altor popoare, cât şi cu noile forme de folclor contemporan.
De ce unele proverbe nu pare că mai au sens pentru noi, pe când unele îşi păstrează semnificaţia şi puterea expresivă?
De ce unele proverbe pare că circulă pe ascuns?
De ce alte culturi au unele proverbe similare, pe când altele sunt aparent incomprehensibile?
Dacă nu mai spunem proverbe atât de des, ba chiar pare straniu să le mai folosim, oare le ia altceva locul în conversaţiile umane?
În ultima întâlnire, vom reflecta despre diversitatea experienţelor umane exprimate prin proverbe şi despre creativitatea oamenilor de a tălmăci şi răstălmăci tradiţia vorbelor de duh. Vom analiza devalorizarea cunoaşterii ancestrale şi asaltul deconstructiv al ironiei tinerilor asupra înţelepciunii din bătrâni. Ne vom gândi ce proverb am transmite mai departe următoarelor generaţii, şi de ce, dar şi ce proverbe credem că ar merita să dispară. Poate chiar vom încerca să inventăm un nou proverb.
Pe lângă proverbele propuse pentru discuţie şi reflexie, sunt binevenite propunerile de zicători ce v-au fascinat sau nedumerit, împărtăşirea de experienţe personale sau relatate privind folosirea şi receptarea proverbelor, precum şi speculaţiile libere despre persistenţa sau metamorfozarea proverbelor în lumea contemporană. Şi, chiar dacă nu veţi găsi ceva de contribuit, vă aşteptăm cu mintea deschisă pentru că, aşa cum se zice, „mai bine cu deşteptul la pagubă decât cu prostul la câştig” 😀
