Cred că majoritatea părinților pot admite că să crești un copil nu devine niciodată plictisitor. Anii trec cu viteză, iar noi trebuie să ne adaptăm la fel de repede la noile provocări cu care vin diferitele vârste ale copiilor. Nici nu-ți dai seama când au fugit anii: îți amintești prima zi de grădiniță de parcă ar fi fost ieri, și totuși, azi ai în fața ta un adolescent mai înalt decât tine, care s-a îndrăgostit.
Cum să le fim alături în această etapă
Vă rog amintiți-vă: totul este nou pentru adolescenții aflați în fața oportunității de a fi parte dintr-o relație cu o persoană pe care o plac. Își fac în minte scenarii despre cum o pot cuceri, dar de multe ori nu știu să inițieze o conversație, se fâstâcesc, nu reușesc să comunice eficient sau să-l abordeze pe celălalt astfel încât să poată construi o relație sănătoasă, în care fiecare dintre parteneri să se simtă văzut, înțeles, valorizat, încurajat.
În multe cazuri, adolescenții ajung la relații de dependență în care cei doi renunță, rând pe rând, la majoritatea activităților care până atunci le aduceau bucurie, pentru a petrece cât mai mult timp cu persoana iubită.
Dozarea atenției este un punct critic
Situațiile în care unul dintre ei omite să facă anumite gesturi, să urmeze ritualurile care au consolidat relația sau chiar să acorde un anumit timp prietenilor, învățării sau jocurilor electronice se termină cu multă suferință. Căci, dacă până la momentul respectiv, relația de iubire a fost centrul Universului celor doi îndrăgostiți, ajunși în acest punct, ei constată că mai sunt și alte aspecte de luat în calcul.
Multe relații nu rezistă la vârsta adolescenței pentru că sunt puțini cei care înțeleg ce presupune o iubire, cu ce vine la pachet implicarea reală într-o relație și, cum apar primele obstacole, renunță.
Cu toate acestea, sunt și tineri care, odată ce au format un cuplu, se încurajează reciproc, se implică în activități specifice vârstei, își găsesc pasiuni comune, învață împreună și se ajută unul pe altul să crească și să se dezvolte armonios pe toate palierele importante ale vieții.
Cât de mult ne putem implica în viața lor, acum
În această etapă din viața adolescenților noștri, când ei trebuie să facă față pentru prima dată sarcinii intimității, rolul nostru, al părinților este să avem încredere în ei și în alegerile lor, să fim aproape de ei, dar fără a fi intruzivi, fără a le invada spațiul personal.
Deși toți ne dorim să ne putem proteja copiii de dezamăgiri, de suferință, realitatea este că au nevoie să-și trăiască propriile povești, să-și învețe lecțiile, să se bucure de primii fiori ai dragostei, știind că noi vom fi acolo cu brațele deschise pentru când ei vor vrea să-i ascultăm, să-i înțelegem, fără critică, fără judecăți, fără „ți-am spus eu" sau „știam că aici se va ajunge".
Nu o dată, tinerii cu care lucrez s-au plâns de faptul că părinții îi avertizează să nu se atașeze prea mult de partener, căci dacă lucrurile nu vor merge bine, vor suferi.
Un astfel de comportament îi determină pe adolescenți să-și țină ideile si trăirile pentru ei, să nu se mai îndrepte către părinte atunci când este entuziasmat sau când este dezamăgit în relația de iubire.
Ei, oricum, au tendința de a împărtăși ce simt și ce trăiesc mai degrabă cu prietenii, așa că dacă părintele este restrictiv, dacă încearcă să controleze adolescentul, îi pune prea multe limite, îi transmite mesaje de genul „eu știu mai bine decât tine" sau „eu ca tine am fost, dar tu ca mine, nu", tânărul va ajunge să își respingă părintele și chiar să intre în luptă de putere cu acesta.
Scopul? Simplu: adolescenții vor încerca să ne demonstreze că, indiferent dacă părintele este sau nu de partea lor, ei vor face oricum cum cred că este mai bine.
Ce ne apropie de copiii noștri mari
Ceea ce ne stă în putere nouă, părinților, este să le fim modele copiilor noștri, să dezvoltăm relații sănătoase bazate pe încredere, afecțiune, înțelegere, cooperare și respect.
Vă îndemn să vă întrebați mereu:
Modul în care eu mă port, interacționez cu partenerul meu, cu copilul meu, cu oamenii apropiați este unul adecvat?
Mi-ar plăcea ca adolescentul meu să preia acest model de interacțiune?
Să nu uităm că noi suntem prima societate a copilului nostru. Privindu-ne pe noi, ei învață să relaționeze, să ofere și să primească afecțiune, își formează convingerile despre lume, își dezvoltă propriul limbaj de iubire.
Așadar, vorbiți CU ei și nu LOR, fiți disponibili când vin către voi, ascultați-i, povestiți-le experiențele prin care ați trecut când aveați vârsta lor, permiteți-le să greșească, dar mai ales să trăiască cu bucurie primele emoții ale dragostei.
Foto: Pexels
