De la vis la business. Raluca Moisă: „Un produs cu-adevărat bun este acela care trezește o amintire”

Fiecare om se naște cu un dar special, care se transformă într-un vis care ne dă târcoale o viață întreagă. Unii oameni se trezesc și fac ca visul să devină realitate, chiar dacă asta înseamnă o schimbare radicală a meseriei.

Raluca Moisă (46 de ani) a lucrat 20 de ani în presă, la unele dintre cele mai mari publicații din România. În 2023, a făcut pasul de la jurnalism la antreprenoriat. În decembrie 2023 a deschis Sweet OʼClock, un laborator de cofetărie artizanală – afacere de familie – situat în zona Floreasca din București. În acest moment, este implicată exclusiv în afacerea sa, pe care o conduce cu respect pentru cele mai alese ingrediente, cu pasiune pentru a crea cele mai bune rețete și produse și cu satisfacția de a oferi amintiri și clipe suspendate în timp clienților.

Raluca spune că nu exclude nici posibilitatea de a se mai implica în unele proiecte în presă, întrucât există un fir care leagă cele două pasiuni ale sale. Cofetăria și jurnalismul sunt instrumentele prin care simte că le aduce oamenilor povești frumoase și inspiraționale.

Îți amintești momentul când ai luat în serios gândul de a renunța la jobul tău anterior pentru a-ți urma pasiunea? 

Nu a fost un moment anume. Jurnalismul este cealaltă mare pasiune a mea, pe lângă această lume minunată a gastronomiei și a cofetăriei. Dar am știut dintotdeauna că acesta din urmă va fi adevăratul meu drum. De fapt, acesta este visul meu din totdeauna. Am știut în adâncul sufletului meu, din copilărie, că acesta e drumul. Un moment anume nu a existat, nu a fost un declic. Însă, cel mai probabil, lucrurile au început să se clarifice în perioada pandemiei, când am lucrat remote. Am început să dezvolt pasiunea asta din ce în ce mai mult, am experimentat și testat foarte mult acasă, pentru familie, prieteni, cunoscuți. Atunci au apărut primele gânduri serioase. Apoi, totul a curs firesc și s-a materializat în toamna-iarna anului 2023. 

Ce ți-a dat încredere că pasiunea ta are potențial să devină un business? Cine te-a susținut, cine te-a speriat?

Trecerea de la jurnalism la o afacere în domeniul cofetăriei nu s-a întâmplat chiar peste noapte și nu fără anumite cunoștințe, fără un anumit know-how pe diferite paliere ale domeniului în care eu activez acum, de la cursuri la practică, de la documentare și aprofundare a domeniului la discuții cu unii dintre cei mai buni chefi și patiseri din Romania, pe care i-am cunoscut în cariera mea de jurnalist.

Totodată, în ultimii 20 de ani am experimentat și practicat foarte mult, fie acasă, fie în diverse alte medii. De la familie sau un număr restrâns de persoane, la evenimente cu foarte multe persoane. Întotdeauna feedback ul a fost același: „De ce nu treci la nivelul profesionist, de ce nu faci ceva din pasiunea ta?“. Iar un astfel de feedback e un argument în plus să te să te gândești serios. 

Am câțiva prieteni-piloni, cărora le sunt recunoscătoare în fiecare clipă pentru susținere, iar soțul meu e cel mai mare mai mare sprijin. 

Lucruri „de speriat“ în acest domeniu au mai degrabă tangență cu ceea ce se întâmpla în bucătăriile restaurantelor din anii ʼ90. Nu știu dacă era mit urban sau adevăr povestea cu bucătarii care plecau acasă cu mușchiul de vită (pe-atunci, cel mai scump ingredient) sub tunică. Lucrurile s-au schimbat foarte foarte mult, la fel și mentalitatea multora dintre cei care lucrează în industria horeca. Așa că nu cred lucrurile mai sunt chiar de speriat acum, mai ales dacă privești cu o atitudine pozitivă. Legislația din domeniu, în schimb, a rămas destul de rigidă și învechită.

Care au fost primii pași pe care i-ai făcut pentru a-ți transforma pasiunea într-o afacere? Te-ai dedicat total din prima sau ai mers, o vreme, în paralel cu ceea ce făceai deja?

Proiectul este parțial făcut cu fonduri de la stat, parțial cu investiție proprie. Pașii au fost cei obișnuiți într-un astfel de business: găsirea spațiului, achiziționarea echipamentelor, amenajarea spațiului conform normelor în vigoare, obținerea autorizațiilor. Din momentul în care am demarat toate acestea, m-am implicat total, e un job și jumătate. Tot parcursul acesta presupune o implicare totală, pentru că în momentul în care nu mai ești acolo și nu mai simți ceea ce faci și de ce faci, nu mai ai pasiunea și viziunea, nu are cum să meargă. Nici pentru tine și nici pentru oaspeții tăi, pentru clienții tăi, oamenii aceia pentru care, până la urmă, faci ceea ce faci și prin care business-ul tău crește, evoluează. Una dintre cele mai importante satisfacții din această meserie e mulțumirea clienților, fericirea lor pentru ceea ce le oferi, pe lângă produsul în sine. Cred că foarte multe persoane pot deschide o cofetărie, un bistro, un restaurant, cu preparate corecte. Dar un produs cu-adevărat bun este acela care trezește o amintire, care naște o emoție, care lasă ceva și după ce ai terminat de mâncat. 

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai învățat despre tine în acest proces? 

De când am acest business, am avut câteva, „Aha moments“, cum le spun eu, câteva conștientizări importante, deși perioada este una relativ scurtă, adică jumătate de an. Însă abia acum încep să mă descopăr cu-adevărat, să văd cine e cu adevărat persoana din mine care face toate lucrurile acestea, care gândește într-un anumit fel, cu totul diferit decât gândea înainte, care acționează în alt fel, care e atentă la alte lucruri. Jurnalismul mi-a oferit satisfacții enorme. Însă, dacă nu aș fi făcut acest pas, sau, mai bine zis, acest salt, nu aș fi descoperit niciodată adevăratul meu sine.

Cum ai reușit să faci față incertitudinii și riscurilor asociate cu pornirea unui nou business?

Incertitudini și riscuri sunt în orice business, mai ales într-unul aflat la început. Neprevăzutul poate să-și facă loc oricând și avem deja două exemple clare în ultimii ani, care au zdruncinat niște afaceri solide: pandemia și războiul din Ucraina. Evident, un business sudat câțiva ani, cu un un backup plan, cu strategii puse la punct, cu soluții pregătite pentru worst-case scenario – deși cred că e bine să ne concentrăm la lucrurile pe care ni le dorim, nu la cele pe care nu ni le dorim – poate depăși mai ușor astfel de situații.

Perspectiva și felul în care privești situația pot face diferența. Acolo unde unii au văzut pandemie și criză, alții au văzut oportunități, astfel că unele business-uri au explodat în acea perioadă. Ține foarte mult de mindset, de viziune, de cum te „setezi“ ca antreprenor. Lecția pe care trebuie să o înveți și s-o repeți este aceea a rezilienței și a disciplinei. Iar atunci când „deraiezi“, tu singur te de reașezi pe șine și mergi mai departe.

Descrie, te rog, ce oferă business-ul tău și în ce fel simt clienții că este o afacere pornită din pasiune?

Business-ul meu este un laborator artizanal de cofetărie. Artizanal înseamnă că facem absolut totul de la zero, doar din ingrediente naturale. Nu există premixuri, nu există creme din găleată, nu există margarină. Tot ce producem - blaturi, inserții, creme, decoruri, glazuri – totul este este făcut de la zero în laboratorul nostru. Ce ne diferențiază este gustul dar și faptul că, deși mizăm pe ingredientele clasice (adică nu pe o nișă cum ar fi fără gluten sau fără zahăr) deserturile noastre au minimum de zahăr necesar. Folosim foarte puțin zahăr, de aici și jocul de cuvinte din numele și logo-ul nostru: Sweet OʼClock – Dulce la fix. Mulți dintre cei care au testat prăjiturile noastre ne-au mărturisit că au găsit acel echilibru pe care nu reușeau să-l găsească și că se săturaseră de acele deserturi exagerat de dulci, în care nu mai simțeau nicio altă aromă. 

Absolut toate ingredientele pe care le folosim sunt naturale: ouă de la găini crescute la sol, frișcă, lapte, iar atunci când putem - pentru că și noi suntem un mic business local - folosim ingrediente de la producători locali: miere, nuci, fructe de sezon. Ne diferențiază gustul și acele emoții pe care le „dăm la pachet“ cu deserturile noastre, iar feedbackul este absolut extraordinar și acesta e una dintre marile satisfacții. Înseamnă că facem bine ceea ce facem și că suntem pe drumul bun.

Ai simțit vreodată că pasiunea transformată în business își pierde din farmec?

Eu am marele noroc să fi descoperit ceea ce-mi place cu-adevărat, ceea ce iubesc și nu cred că mă voi plictisi vreodată. Sunt momente dificile, sunt sincope pe drum, dar în momentul în care eu mă întorc seara acasă, după 14 ore în laborator, ceea ce fac e să gătesc pentru familia mea. Sau să mă gândesc la o o nouă rețetă, o nouă combinație de texturi. Oricât de grea a fost ziua respectivă, la finalul ei tot asta fac. Pot fi etape în care intervine rutina, dar o pasiune atât de mare nu cred că are să dispară vreodată. Iar atunci când dispare, când devine doar un business, mai bine faci exit și te apuci de altceva.

Cum arată o zi din viața ta acum, ce e diferit față de vremea când lucrai pentru altcineva?

E o glumă: „Partea bună, atunci când ești antreprenor este că în concediu și în zilele libere te duci la serviciu la ce oră vrei tu“ . Acum, mai în glumă, mai în serios, nici în presă nu este foarte diferit, pentru că și acolo se muncește foarte, foarte mult. Nu poți să spui „Stop!“, este ora 18:00 și închid laptopul. Iar când moare regina Elisabeta a II-a nu poți să spui că ți s-a terminat tura. E, din nou, un lucru care ține de pasiune. Vrei să ai prima știre indexată în Google, vrei să vii cu follow-up, cu materiale și povești care să facă diferența între tine și concurență. 

Da, pot spune că în continuare muncesc foarte mult, doar că acum muncesc în alt mod. De multe ori fizic, în producție. E acest miraj al cofetăriei, al gastronomiei, al platingului, al star sistemului chefilor- pâtissier de pe Instagram, al creațiilor fabuloase. Însă toți cei care au o pasiune pe care vor s-o concretizeze, ar trebui să testeze mai întâi, să intre în bucătării sau laboratoare, să facă practică, să vadă despre ce e vorba cu adevărat, pentru că este o muncă fizică solicitantă. E rutină. Și partea de creație înseamnă 5-10%. În rest este este foarte, foarte multă muncă fizică și repetiție.  Revenind din această acoladă, ceea ce e diferit de perioada în care eram angajat este că îmi pot lua anumiți timpi, când doresc eu, în care să fac cu totul altceva. 

Care a fost momentul când ai știut că ești pe drumul bun, că ai câștigat pariul?

Pe drumul cel bun am știut întotdeauna că sunt, pentru că, așa cum am spus, am știut din totdeauna că acesta este drumul meu și nu avea cum să fie decât bun, nu-i așa? Dar sunt și momente dificile pe parcurs. Nu poți să le negi, sunt greutăți inerente în orice afacere aflată la început. Încerci să devii cât mai vizibil, cauți clienți, vrei să-ți crești vânzările, să ai cash flow, să te poți autosusține. Iar atunci când lucrurile nu par să se lege, poate începi să ai niște îndoieli și să îți pui întrebări de genul: „Da, e pasiunea mea, dar nu putea să rămână pasiune, de ce e mi-a trebuit asta?“, „De ce am ieșit din zona de confort? Aveam un serviciu, aveam un venit stabil“. Și totuși, pentru mine nu era suficient. E ceea ce Bob Proctor (o personalitate din domeniul dezvoltării personale) numește „bariera terorii“. Fie te duci fix înainte și treci prin ea, iar de de acolo totul îți este clar, fie renunți la tot și te întorci în zona ta de confort. N-aș putea niciodată să revin în zona mea de confort. Tot ceea ce se întâmplă pe drum are un sens. Nu există plus fără minus, nu există sus fără jos, nu există bine fără rău. Doar că sensul se va descifra mai târziu. „You can't connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future“, spunea Steve Jobs. 

Ce anume din personalitatea ta ți-a fost cel mai de folos la început? Ce ți-e cel mai de folos acum?

Faptul că sunt o persoană hotărâtă. În câteva etape-cheie din viața mea, această hotărâre, acest mindset m-au ajutat să realizez fix ceea ce mi-am propus. Iar acest drum pe care sunt este cel mai important de până acum. Hotărârea, dublată de perseverență și credință sunt „combustibilul“ meu. Atunci când lași frica să-și facă loc, cumva renunți și la tine. Și frica, și credința presupun să crezi în ceva ce nu poți vedea. Și atunci, de ce să alegi frica, îndoielile și anxietatea care vin odată cu ea, în loc să alegi speranța și iubirea care vin odată cu credința? Credința că va fi bine. Că este bine.

Foto: arhiva personală