Pentru Marele Trofeu se luptă 10 artiști la Secțiunea de Interpretare și 10 compozitori la Secțiunea de Creație, jurizați de: Horia Moculescu, președintele juriului, Corina Chiriac, Liana Stanciu Georgescu, Laura Parfinov, Marian Cioaca, Ionel Tudor, Marius Țeicu.
În fiecare seară, pe scena festivalului urcă trupe şi artişti consacraţi, iar Zdob si Zdub, 3 Sud Est, Compact, The Motans şi Horia Brenciu ne-au oferit show-uri memorabile în seara de vineri.
Prezentatorii acestei ediţii sunt Anca Ţurcaşiu şi Aurelian Temişan, foști concurenți la „Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia”, cei doi reuşind să ne introducă în atmosfera magică a festivalului. Anca a radiat pe scenă într-o ținută care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte.
Orchestra Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia ne-a oferit un spectacol de excepție, iar în liniștea nopții, vocile de la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia au devenit ecourile emoțiilor noastre.
O adevărată legendă a muzicii ușoare românești, omul în faţa căruia Loredana şi-a plecat capul la ediţia precedentă, Horia Moculescu ne-a încântat cu un recital de excepție susţinut alături de fiica lui, Nidia. Artistul a interpretat mai multe piese compuse de-a lungul anilor, iar momentul va rămâne în sufletele celor prezenţi.
Aurelian Temișan nu a fost doar prezentator, artistul susţinând şi un recital şi demonstrând încă o dată de ce este unul dintre cei mai iubiți cântăreţi români.
A venit rândul Paulei Seling, care a fermecat publicul cu vocea ei unică. Ea a interpretat piesa "De n-ai fi tu", scrisă de Dan Pavelescu, pentru secțiunea de creație a concursului.
Trupa Zdob şi Zdub a urcat pe scena festivalului si ne-a adus o doză de energie fantastică, aşa cum numai ei ştiu.
Seara a continuat cu recitalul trupei 3 Sud Est, o trupă atât de iubită, iar artiştii ne-au purtat printre “amintiri” şi refrene celebre pe care toată lumea le ştie pe de rost.
Compact ne-a amintit de ce muzica uneşte suflete.
The Motans ne-a făcut să ne bucurăm precum niste copii de magia acestei seri de august.
La final, Horia Brenciu i-a adus un omagiu emoționant lui Aurelian Andreescu, un moment care ne-a impresionat.
Festivalul Național Mamaia este organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanța și este produs de Media Group Services International prin divizia de evenimente Kimaro Entertainment.