Perioada de tranziție de la copil la adolescent nu este deloc ușoară. Nici pentru tânărul care trece printr-o multitudine de schimbări, dar nici pentru părintele care, dintr-o dată, din persoana prezentă la toate activitățile copilului, din cel căruia i se cerea mai mult timp petrecut împreună cu copilul, din părintele care știa tot, care avea o soluție pentru orice problemă, se transformă, în viziunea adolescentului în părintele care nu știe nimic, care nu înțelege provocările cu care se confruntă adolescenții, părintele pe care adolescentul nu și-l mai dorește în preajmă.
O tranziție dureroasă, dar sănătoasă
Știm, în teorie, că este o etapă firească. Copilul nostru este într-un proces de creștere și maturizare, iar parte din acest proces este să prefere să fie mai degrabă în preajma celor de vârsta sa decât în preajma noastră.
E firesc să lupte să își câștige independența, să își găsească propria identitate, să exploreze și să se confrunte cu dificultățile pe care viața i le scoate în cale.
Dar, deși firesc pentru copil, este și foarte greu pentru noi, părinții, să acceptăm că în această etapă copilul nostru nu mai este la fel de dornic să petreacă timp cu noi.
Și totuși, ce putem face astfel încât să fim în continuare parte din lumea tinerilor noștri?
Cum putem - în societatea actuală, în care concurăm nu doar cu grupul de prieteni al copilului nostru, ci cu multitudinea de distrageri pe care spatiul virtual, cu toate rețelele sociale și platformele sale le pune la dispoziția copilului nostru - să ne conectăm, totuși, cu acesta?
Începem cu așteptări realiste
În primul rând, ar trebui să avem așteptări realiste, să fim conștienți de faptul că activitățile pe care le făceam cu el acum 2-3 ani nu mai sunt potrivite în această etapă.
Dar ajută:
Să ne adaptăm.
Să ascultăm.
Să înțelegem.
Să nu judecăm.
Să fim prezenți cu adevărat în momentul când adolescentul vine către noi.
Să-l implicăm în luarea deciziilor.
Să discutăm despre interesele lui.
Să ne pliem după acestea.
Cunosc tineri care merg cu plăcere la spectacole de teatru împreună cu părinții și discută despre temele abordate cu aceștia.
Cei care sunt pasionați de sport merg împreună cu părinții la sală, joacă baschet/fotbal, vizioneaza seriale pe temele de interes, organizează călătorii, merg la ateliere de gătit sau gătesc împreună acasă, joacă jocuri video împreună, planifică seri de film.
Fetele merg împreună cu mamele lor la yoga, la gimnastică, la cumpărături sau la cursuri de autoapărare.
Însă, pe lângă activitățile comune, este important și să-i dăm spațiu adolescentului să afle cine este el în afara micii societăți care este familia, să nu insistăm când zice: „astăzi nu vreau să mă implic în nicio activitate”, să ascultăm în loc să încercăm să ne impunem ideile și dorințele.
Și, poate, cel mai important: să nu uităm că, în spatele furtunii emoționale în care se transformă uneori tânărul, este tot copilul nostru minunat. Și exact în acele momente tensionate are nevoie mai mult decât oricând să fie văzut și acceptat așa cum este și, mai ales, să fie iubit.
Nu există o rețetă general valabilă potrivită pentru a ne conecta cu copiii noștri, dar cu siguranță iubirea, înțelegerea și încurajarea ne ajută să dărâmăm barajul care se creează uneori între noi.
Foto: Freepik
