El a murit la locuinţa lui din Texas, potrivit comunicatului transmis de familie, care nu a precizat însă şi cauza morţii. Ultimele apariţii ale actorului pe covorul roşu au fost într-un scaun cu rotile, semn că avea probleme de sănătate.
Peter Mayhew a jucat celebrul rol începând din 1976, regizorul George Lucas dorindu-şi un actor înalt care să îl interpreteze pe Chewbacca.
Cu o înălţime de 2,21 m, actorul Peter Mayhew a fost alegerea perfectă pentru acest rol. „Şi-a pus inima şi sufletul în rolul Chewbacca şi asta se vede în fiecare cadru”, au spus membrii familiei lui.
Faţa lui Peter nu a fost însă niciodată văzută în filmele “Star Wars” în care a apărut până în 2015, însă personajul său a fost esenţial în universul imaginat de George Lucas.
Mark Hamill, care l-a interpretat pe Luke Skywalker în filmele „Star Wars”, l-a descris pe Mayhew drept „cel mai blând dintre giganţi. Un om mare cu o inimă şi mai mare, care nu a eşuat vreodată să mă facă să râd şi un prieten loial pe care l-am iubit mult.”
“Suntem profund îndureraţi de moartea lui Peter Mayhew. Începând din 1976, interpretarea emblematică a fidelului şi amabilului Chewbacca a fost parte integrantă a succesului acestui personaj şi a poveştii Star Wars.”, este omagiul adus actorului pe contul oficial de Twitter al filmului.
Foto: Gettyimages.com