Wonderful Days este un concept de festival european cu peste 15 ediții desfășurate în diverse locații din Germania, Austria și Irlanda, organizat pentru prima oară în România, ca parte din diMANSIONS Hit Music Festival.
Anul acesta, la cea de-a doua ediție a festivalului, vom da viață zonei „The Digital Mansion”, dedicate muzicii electronice, urmând ca pe 19 și 20 iunie, în cadrul „Wonderful Days Romania” la platane să se afle unii dintre cei mai importanți DJ ai anilor 90, considerați „părinții spirituali” ai muzicii electronice de astăzi.
„Suntem extrem de încântați că un brand internațional recunoscut în domeniul muzicii electronice a acceptat această asociere și a ales diMANSIONS Hit Music Festival pentru prima sa ediție din România. „Wonderful Days” va însemna o scenă dedicată muzicii electronice și două seri spectaculoase alături de câțiva din cei mai celebri DJ ai anilor 90. Conceptul vine din Germania, decorurile, proiecțiile video, efectele speciale, totul e integrat într-un concept”, declară Daniel Santa organizatorul festivalului.
Abonamentele sunt disponibile încă la prețuri foarte accesibile
Cei interesați să ia parte la cel mai mare festival dance din regiunea Covasnei se pot bucura încă de bilete la prețuri avantajoase.
Line-up internațional cu noi nume anunțate în februarie
Totodată, organizatorii anunță faptul că, spre deosebire de anii trecuți, la diMANSIONS 2020 vor veni doar artiști internaționali.
Auzim din ce în ce mai des „Înainte era mai bine...”, iar dacă ne gândim puțin...există un oarecare adevăr! Conceptul Wonderful Days își propune să „reînvie” sentimentele unice din zilele în care a apărut muzica techno. În traducere - „zile minunate” pe care le-am experimentat cu toții în trecut, când trăiam și simțeam muzica electronică pură, când basul puternic și sunetul ne treceau prin tot corpul. Muzica ne aducea împreună și ne transporta într-un alt univers și ne amintim cu drag cum petrecerile de tip „rave/techno” erau așteptate cu sufletul la gură în fiecare weekend.
DJ SASH! http://bit.ly/djsash-music
18 milioane de discuri vândute la nivel internațional, peste 20 de ani de succes și zeci de hituri definesc cariera lui DJ Sash!. Melodiile sale au ajuns în top 10 în clasamentele din lumea întreagă, clasându-l pe poziții altfel ocupate de superstaruri precum Madonna sau U2. Colaborările cu artiști precum Adrian Rodriguez, Shannon, Tina Cousins, Dr. Alban, Sarah Brightman și Boy George sau hituri precum „Ecuador”, „Stay”, „La primavera”, „Mysterious Times”, „Colour the world”, „Adelante”, „Ganbareh” sau „Run”, au făcut din Sash! un superstar mondial. Succesul a adus colaborări pentru remix-uri cu Jean Michel Jarre, 2 Unlimited, Todd Terry, OMD sau Kylie Minogue.
DJ QUICKSILVER: https://soundcloud.com/dj-quicksilver-official
Cariera echipei de producători Orhan Terzi și Tommaso De Donatis arată ca o poveste de succes fără precedent. Sub pseudonimul DJ Quicksilver, au ajuns în mod regulat în topuri cu piesele lor de dans, imediat după ce au primit un disc de aur pentru cel de-al doilea single „I Have A Dream/Bellissima” pentru vânzarea a peste 1.400.000 de exemplare în Germania și Anglia.
Fiind unul dintre cele mai căutate acte din anii '90, DJ Quicksilver continuă să concerteze în mod regulat pe tot globul, deseori în fața unui public numeros și la festivaluri importante precum Parookaville, We Love the 90s, Sunshine Live 90s, Legacy Festival, etc.
DJ TOMCRAFT: https://www.mixcloud.com/tomcraft/
A devenit faimos după ce a bifat unul dintre cele mai mari hituri crossover din toate timpurile, cu clasicul „Loneliness” în anul 2002 (no. 1 în Marea Britanie, top 10 în Germania), ce a generat vânzări uriașe în întreaga lume. Tomcraft a apreciat succesul piesei și popularitatea pe care i-a oferit-o și a ales să se întoarcă pe partea mai puțin mainstream a muzicii dance, creând una dintre cele mai populare și apreciate etichete electronice din lume sub forma de Great Stuff Recordings în 2003 și continuă să producă muzică de calitate pe parcursul anilor următori.
Muzica sa s-a transformat de-a lungul anilor de la trance la electro house, iar din 2007 într-un echilibru al acestor influențe cu o coloană progresivă, revenind la sunetul melodic de la care a pornit.
DJ BROOKLYN BOUNCE: http://bit.ly/brooklyn-bounce-music
Dennis „DJ Bonebreaker” Bohn este producătorul din spatele Brooklyn Bounce. Este autorul celebrelor hituri: „Get Ready To Bounce”, „Loud & Proud”, „Bass, Beats & Melody”, „Crazy” și multe altele, care, combinate, au vândut peste 4 milioane de single-uri începând cu 1996. Este văzut ca unul dintre cele mai importante personalități ale scenei muzicale dance din Germania.
Brooklyn Bounce a revenit în lumina reflectoarelor în anul 2000, cu „Bass, Beats & Melody”, care imediat a urcat pe locul 3 în topurile dance ale momentului. O carieră excepțională, care este încă în derulare.
Pe scena diMANSIONS Hit Music Festival din județul Covasna, la Olteni, vor concerta în 19 – 21 iunie artiști celebri ca Gipsy Kings, Kaoma, Hermes House Band, Mr. President, C-Block și Real Mc Coy și se vor auzi hituri nemuritoare ca „Bamboléo”, „Coco Jambo”, „Lambada” și multe altele.
Unul dintre simbolurile cele mai importante ale festivalului a fost cortul Kayam, cel mai mare adus până acum în România.
Pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de festival, urmăriți paginile de Facebook (@dimansions) și Instagram (di.mansions) – diMANSIONS Hit Music Festival, precum și site-ul oficial, https://www.dimansions.ro/.