Interviu Tudor Chirilă – “Este indispensabil ca emoția piesei cântată live să rămână în această lume”

La intrarea în noul mileniu, Tudor Chirilă, care absolvise UNATC în 1996, era deja o tânără valoare confirmată în peisajul cultural românesc prin rolurile din montările de la Teatrul de Comedie, semnate de regizori reputați precum Alexandru Tocilescu, Vlad Massaci sau Alexandru Dabija, și datorită succesului de public a proiectului său muzical, Vama Veche, trupa fondată în ’96 împreună cu Liviu Mănescu și Traian Bălănescu ce debutase cu albumul Nu am chef azi.

Post-2000, varietatea instrumentarului artistic prin care TUDOR CHIRILĂ și-a manifestat creativitatea și talentul performativ este uluitor de mare, de la scrierile de pe blogul personal, opera rock Am să mă întorc bărbat sau ilustrația muzicală de la spectacolele de teatru ale Iarinei Demian, până la partiturile memorabile din filme (Legături bolnăvicioaseși teatru (cel mai tânăr actor premiat de UNITER) sau seria de hit-uri compuse ca lider a grupurilor Vama Veche și, apoi, Vama. În aceste condiții era firesc să ne dorim un dialog retrospectiv cu Tudor Chirilă, mai ales că activitatea sa artistică a fost dublată în ultimele decenii de o implicare puternică și susținută în campanii cu impact social, cultural și comunitar.

1999-2000 a fost pentru tine o perioadă absolut extraordinară, deopotrivă din punct de vedere a muzicii, teatrului și filmului. Cum l-ai privi tu pe Tudor Chirilă de acum 20 ani... cu invidie, cu înțelegere, cu un pic de condescendență?

E greu să faci dedublarea sau obiectivarea asta, dar cred că am avut de mic dorința de a face lucruri și de a mă distra muncind. Privesc multe dintre reacțiile mele de atunci ca fiind adesea exagerate, mă văd un personaj exaltat în felul în care comunica și de multe ori “way over”, dar în fond nu cred că am fost diferit de alți tineri ai momentului, în afara notorietății care a venit pe capul meu la 23-24 de ani. Tinerețea te face să ai un entuziasm care cumva se instalează în toate domeniile vieții tale: și în felul în care comunici, și în felul în care muncești, și în felul în care ai răbdare. Ca actor, cred că i-aș fi spus ce mi-a spus mama în toți anii ăia “Ai răbdare! Ai răbdare! Nu te mai grăbi, nu te grăbi pe replică, nu te grăbi! Ai răbdare!” Că am avut întotdeauna o nerăbdare, un freamăt pe care acum i-aș spune puștiului de atunci - fără succes bineînțeles - să le tempereze. Ăsta ar fi unul dintre cele mai importante lucruri: să reușești să fii tânăr și să ai răbdare. Câteodată nerăbdarea devine precipitare. Precipitarea poate să ducă la decizii greșite, deciziile greșite pot să îți afecteze orice fel de călătorie, și orice fel de produs, dacă vorbim de muzică, de teatru, de ce făceam eu. Profesional, vorbind.

Citeste continuarea AICI