După o perioadă de absenţă, actriţa a revenit pe marile ecrane cu filmul emoţionat “Those Who Wish Me Dead”, în regia lui Taylor Sheridan.
Cu această ocazie, ea a acceptat să dezvăluie mai multe despre absenţa sa de pe marile ecrane şi despre faptul că nu a mai regizat niciun film de patru ani, “First They Killed My Father” fiind realizat în 2017.
Angelina a trebuit să facă o alegere după ce s-a despărţit de Brad Pitt, ea punând pe primul plan familia. “Îmi place să regizez, dar a existat o schimbare în situaţia mea personală care nu mi-a permis să mai realizez film timp de câţiva ani.”
Mamă a şase copii, Angelina a preferat să stea mai mult cu aceştia după ce ea şi Brad şi-au anunţat separarea în 2016. “Am avut nevoie să fac proiecte mai scurte şi să fiu mai mult acasă. Ceea ce am făcut într-un fel reluând proiectele ca actriţă. Acesta ese adevărul.”
În luna februarie, într-un interviu pentru Vogue, Angelina a povestit despre anii dificili pe care i-a trăit după despărţirea de Brad. “M-am concentrat pe vindecarea familiei noastre”, a spus ea. “Lucrurile revin încet la normal, ca şi cum gheaţa este pe punctul de a se sparge şi sângele revine în corp. Însă încă nu am ajuns la capăt. Sper că voi ajunge. Am intenţia.”