Tu știi la ce ai talent?

Beatrice Căițanu, terapeut holistic, vorbește despre importanța unui hobby care să ne pună în valoare latura creativă.

Am văzut recent o imagine cu care am rezonat foarte tare. Ea reprezenta o cheie care, în loc de dinți, avea scris cuvântul TALENT.

Cred cu tărie că talentul ne deschide ușa spre tot ceea ce avem nevoie ca să ne facem viața frumoasă. Dar, pentru a afla unde și cum folosim acea cheie, ne-ar fi util să definim talentul ca resursă.

DEX-ul îl definește ca ”Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare.”

Întrebarea care se naște aici este, însă, cum evaluăm ”activitatea creatoare” rezultată ? Care sunt criteriile și cine le stabilește? Cine are drept de veto? Răspunsul este foarte simplu: noi. 

Noi suntem singurul nostru juriu, noi stabilim dacă ceea ce am realizat are sau nu valoare. Pe post de criterii de jurizare, folosim, pe de-o parte, ceea ce ne imaginăm că ”ar zice lumea”. Pe de altă parte, ne întoarcem spre universul nostru originar, în care lumea o reprezentau mama și tata. De la ei am învățat dacă suntem ”buni” la ceva, dacă merităm, dacă eforturile noastre sunt sau nu încununate de succes. Așadar standardele de evaluare a travaliului nostru creator le stabilește criticul nostru interior, Părintele (ca parte din triada Copil Interior, Părinte, Adult).

De ce ne temem de talentul nostru

Mulți dintre noi ne temem că nu avem niciun talent. Copilul invizibil din noi caută repere de genul celor validate de societate, social media, diverse autorități în domeniu ca să ia modele sau să primească recunoaștere. Lucrez cu cliente care spun, cu convigere: ”Eu nu am niciun talent”. Din perspectiva din care mă uit eu la viață, talentul este o resursă care se găsește din abundență în grădina sufletului nostru. E nevoie de talent ca să știi să îți organizezi bine timpul, fără să te epuizezi. E nevoie de talent pentru a realiza un plan bun de lecție și a capta atenția elevilor. E nevoie de talent să știi să asculti, să știi să savurezi viața prin mici detalii (cum ar fi un buchet de flori de primăvară pe noptieră sau un strop de scorțișoară în cafea).

Așadar, iată cum începe căutarea talentului nostru: în noi, această sursă inepuizabilă de daruri și surprize. Talentul nostru este acea activitate pe care am face-o cu drag și entuziasm, dacă am avea tot timpul la dispoziție și lipsa grijii pentru ziua de mâine. Talentul nostru mai poate fi unul dintre punctele noastre forte. Acel aspect al nostru, unic, pentru că nimeni nu mai are exact același set de experiențe, calități sau abilități ca noi. 

Urmăriți-vă timp de două zile, priviți cu atenție la ceea ce faceți, gândindu-vă cum vă simțiți

Scrieți pe o foaie de hârtie tot ceea ce vă entuziasmează și vă dă o senzație de forță. Poate fi o anumită activitate fizică, întâlnirea cu prietenii, dansul sau activitatea mentală, cum ar fi găsirea unei soluții la o problemă dificilă. Pentru a facilita acest proces, avem nevoie să răspundem la următoarele întrebări: Ce facem sau la ce ne gândim cel mai des? La ce nu putem rezista (acest lucru se aplică atât acțiunilor, gândurilor cât și sentimentelor)?

Și încă un aspect important : nu este niciodată prea târziu ca să îți descoperi și să îți cultivi un talent ori, poate, chiar mai multe. Acela va deveni refugiu, bucurie, spațiu secret, intangibil, entuziasm. 

Beatrice Căițanu este terapeut theta healing, lucrător prin arte combinate și maestru reiki. A absolvit cursul de tehnician nutriționist în România, apoi a înțeles că, dincolo de kilogramele în exces, se află traume și emoții nedigerate, convingeri limitative, frici, rușine și vină. Beatrice lucrează în prezent cu femei din țară și din străinătate, pentru a le susține în identificarea emoțiilor, în gestionarea lor, în identificarea programelor și a convingerilor limitative care le împiedică să aibă viața pe care și-o doresc.