Și începe. „Mergi și tu mai încet”, „nu depăși aici, mi-e frică”, se aude de pe scaunul de lângă șofer. „Mi-e foame”, „mă scapă pipi ACUM”. Încet, încet, drumul spre vacanța de vis din Thassos (să zicem) începe să semene cu un mini coșmar. Iar mașina, atent spălată cu o zi înainte și, eventual, parfumată cu un brăduț odorizant nou, începe să semene cu o cușcă din care nimeni n-are scăpare cel puțin 10 ore. Nici cei mari, nici cei mici. Dacă-n cazul celor mici frustrarea de a sta locului e de înțeles, de ce, oare, multe, foarte multe cupluri se ceartă la drum lung?
Captivi într-un Biertan mobil
Mă fascinează modul în care erau puse la încercare cuplurile cu probleme din satul ardelenesc Biertan. Când oamenii simțeau că se mai suportă reciproc, erau invitați în curtea bisericii, unde exista o clădire minusculă, cu o singură încăpere. Apropos, poate fi vizitată și azi. Soțul și soția beligeranți erau invitați de către preot să intre în camera cu tavan jos și pereți groși, din piatră, unde urma să petreacă șase săptămâni, împărțind o masă, un scaun, un pat de-o persoană și-o pătură. Terapia de șoc a dus la o statistică impresionantă pentru luteranii din satul sibian: în 300 de ani, a divorțat un singur cuplu.
Dana Olariu, psihoterapeut, consideră că, deși e greu să comparăm ce se întâmpla în Biertan, cu câteva sute de ani în urmă, cu ce se întâmplă în societatea noastră, acum, am avut și noi Biertan-ul nostru: „Într-un fel, lockdown-ul de la începutul pandemiei a fost clădirea noastră din Biertan. Pentru unii a fost de două luni, pentru alții a durat mai mult, însă multe cupluri au făcut cu greu față provocării de a petrece atât de mult timp împreună. Pentru că problemele neadresate, gândurile și emoțiile nerostite se strâng. Și ne este mai ușor să le evităm sau chiar să le ignorăm când petrecem puțin timp împreună și când avem scăpare, când putem pleca de acasă, când putem să ne implicăm în mai multe proiecte sau să ieșim mai des cu prietenii. Blocați împreună în casă mult timp, problemele nu se mai lasă ignorate.
Nu am găsit, încă, statistici despre divorțurile și despărțirile de după carantină, așa că pot vorbi doar din ce am observat personal și din ce am citit că s-a întâmplat prin lume, ceea ce poate să nu fie reprezentativ. Însă am văzut destule cupluri care nu au mai putut să ascundă mizeria sub preș și fie au ales să încerce să-și salveze cuplul cu terapie sau cu propriile resurse, fie s-au despărțit. Ceea ce au făcut aceste cupluri bine este că nu au mai ignorat problemele pe care le aveau. Ce cred eu că putem folosi din metoda Biertan sau din lockdown este că putem observa că există probleme în cuplu și că este mult mai sănătos să le punem pe masă, în loc să ne prefacem că nu există. Să încercăm să găsim împreună soluții. Adresându-le, avem șansa să le putem înțelege și poate chiar rezolva, lucrând la ele”.
De ce ne e greu în mașină?
Eu cred că-n mașină, în drum spre vacanță, intervin trei factori mari și lați (dar poate mai sunt și alții):
1. Deși a început vacanța, „motoarele” noastre sunt încă supraturate. Știi că ar trebui să fii relaxat și fericit, dar încă nu te simți deloc așa și nici nu prea poți fi relaxat și fericit pentru că TREBUIE. De fapt, ești încă cu gândul la muncă, ai obosit după împachetatul bagajelor și te frustrează că nu poți intra imediat în atmosfera de vacanță, de parcă-ți pui singur piedică.
2. Apare stresul schimbării de rutină. Pe cât ne dorim să scăpăm de ea, pe atât de dificil e să ieși din rotița cotidiană de hamster. Știai că orice schimbare e stresantă? Da, da, inclusiv schimbarea în bine.
3. Ai, în sfârșit, timp să stai de povești cu partenerul de viață. Asta aduce la suprafață multe subiecte plăcute, dar și pe cele pe care le-ați tot evitat de-a lungul timpului.
Dana Olariu ne sfătuiește:
- Atunci când am o nemulțumire, să vorbesc despre mine, nu despre celălalt. Să-i comunic cum mă simt și ce aș avea nevoie. Să încerc, deci, să reformulez reproșurile, criticile, acuzele.
- Să observ cum mă exprim și să încerc să nu generalizez și să nu-i pun etichete omului de lângă mine pentru ceva ce a făcut sau n-a făcut. Adică să vorbesc despre comportament, nu despre om. De exemplu, în loc de „e oribil ce faci, așa faci de fiecare dată, pentru că nu te interesează decât de tine, mergi prea tare și o să ajungi să ne omori pe toți”, să spun „nu mă simt în siguranță când merg cu viteză mare, îmi este frică, te rog să mergi mai încet”. Dacă nu atac și vorbesc despre mine, am mai multe șanse ca mesajul meu să ajungă la celălalt. Dacă atac, celălalt va încerca să se apere, conflictul crește și sunt mult mai puține șanse să ne auzim cu adevărat sau să rezolvăm ceva.
- Să nu aduc probleme vechi în conflict, să încerc să vorbesc doar despre ceea ce mă derajează în momentul respectiv.
- Să încerc să-l ascult și să-l înțeleg pe celălalt, să încerc să aflu cum se vede problema de la el și să validez ceea ce simte.
- Să nu-l presez și să-i dau spațiu partenerului meu, dacă îl cere și să cer și eu, când am nevoie. Orice problemă poate fi discutată și mai târziu, când suntem amândoi mai liniștiți.”
