Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la cea de-a 29-a ediție și se poate lăuda cu faptul că, anul acesta, timp de zece zile, în Sibiu au loc peste 800 de evenimente, spectacole, conferințe și concerte pentru toate gusturile și vârstele.
Este magic faptul că, timp de zece zile, Sibiul devine neîncăpător pentru toate evenimentele, artiștii și spectatorii veniți din toată lumea pentru a se bucura de cel mai mare festival de teatru și artele spectacolului din lume. Anual, publicul are șansa de a se întâlni cu nume mari ale teatrului universal, de a vedea creațiile acestora și chiar de a participa la conferințe în care să îi poată întâlni în persoană. În plus, magia FITS stă în faptul că reușește, an de an, să aducă spectacole de toate felurile și în toate spațiile, astfel încât oricine se află în Sibiu să se poată întâlni cu teatrul la orice colț de stradă. Festivalul este, așadar, o dovadă pentru cum poate o comunitate să crească și să devină mai frumoasă și mai unită prin cultură.
În spatele acestui fenomen magic stă o echipă formidabilă, pe care îmi doresc să v-o prezint printr-o serie de interviuri cu câțiva dintre cei care formează familia Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Prima mea discuție este chiar cu omul care conduce de 29 de ediții acest eveniment care crește de la an la an. Domnul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și președintele FITS, a acceptat să stăm de vorbă și mi-a povestit câteva lucruri minunate din culisele festivalului.
Eusebiu Tudoroiu: Ați construit un festival uriaș, care aduce, an de an, nume extrem de sonore, dar care, în același timp, are și o platformă bine structurată pentru tinerii creatori de teatru. În același timp, sunteți și profesor. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, noile generații de tineri și viitori actori?
Constantin Chiriac: Festivalul este o provocare, an de an, și de fiecare dată încercăm să răspundem la toate provocările care vin din afara lui. Pandemia, războiul, tot ce înseamnă greutățile financiare, frica zilei de mâine. Ne preocupăm de la nevoia fiecărui spectator și a comunității pe care o reprezentăm, până la dificultăți organizatorice. E o perioadă extrem de dificilă. Și nu spun asta pentru a mă plânge, pentru că noi nu ne-am plâns și nu o vom face niciodată. Mi-am asumat, împreună cu toată echipa, care este o forță uriașă. Pornind de la numărul foarte mare de voluntari, până la toate echipele tehnice, artistice și relația cu toate structurile Primăriei și toate celelalte instituții care contribuie la bunul mers al acestei comunități și a comunităților din regiune, unde jucăm.
Totodată, din cauza lipsei de politici culturale, educaționale și de cercetare coerente la nivel național, noi am încercat sa creăm, prin intermediul acestui festival, posibilități de a avea soluții care să vină în întâmpinarea nevoilor pe care noi le-am identificat. Și bineînțeles că ne gândim, în primul rând, la tânăra generație, la tot ce înseamnă viitorul nostru în raport cu fiecare comunitate, cu țara, cu Europa și cu chiar lumea.
În acest sens, alături de acest mare festival - și când vorbim de peste 800 de evenimente, în 80 de spații, asta înseamnă, având proprietatea termenilor, cel mai mare festival din lume – dăm o șansă tinerilor. De aceea am făcut în mijlocul festivalului mare un festival al școlilor de teatru. Un festival care aduce lucruri foarte interesante, o expresie a ceea ce înseamnă educația artistică în clipa asta în școlile importante din lume. De asemenea, tinerii creatori de teatru nu doar că participă, ei beneficiază și de prezența regizorilor și a profesorilor pe care îi aducem.
În același timp, ne îngrijim foarte serios de ce înseamnă cercetarea. Anul acesta am avut o premieră mondială. Am adus 42 de universități și marile lor personalități în platforma doctorală. Din câte știu, nu a existat o întâlnire asemănătoare la nivel mondial. Din 42 de universități, 35 sunt din primele top 300 din lume. România nu are nicio universitate în primele 1000. În condițiile în care avem atâta credibilitate și putem aduce mari personalități din aceste universități, e un semn de sănătate extremă.
Anul acesta, festivalul vine cu o premieră notabilă. Celebrul foc de artificii, care deschidea și respectiv închidea fiecare ediție, a fost înlocuit cu un show cu drone și laser. Ce v-a motivat să luați această decizie?
S-a întâmplat în urma experiențelor pe care le-am trăit și le-am văzut anul acesta în perioada Crăciunului și a Revelionului. Ca o expresie de libertate, aproape toate orașele au reacționat prin locuitorii lor împotriva măsurilor de închidere, de carantină și au tras artificii în cantități mari. Cum le-au procurat, cum au făcut, nu se știe. Fiecare a arătat, într-un fel, un semn al libertății si o formulă de protest. Au murit foarte multe persoane. Au murit câini, pisici, animale în general. Și am spus: „Nu mai trag artificii!”. Pentru că am văzut ce s-a întâmplat. Și atunci am gândit o altă formă și am construit-o cu firmele specializate din România. Și nu a fost deloc ușor să aducem 250 de drone pe cer, să construim întreaga direcție artistică și muzicală. Iar răspunsul a fost fără precedent. După evaluări, am avut peste 100 de mii de spectatori. Sibiul are undeva pe la 165-170 de mii de locuri. Într-o astfel de comunicate este năucitor să reușim să avem 100 de mii de spectatori.
Aseară m-am dus în Piața Mare pentru finalul concertului lui Horia Brenciu. Și am văzut o imagine care ar trebui să fie emblematică pentru orice comunitate care râvnește să aibă spirit și atractivitate. Erau doi părinți frumoși, până în 35-40 ani, care se țineau de mână. Pe umerii tatălui era un băiat, undeva la 5 ani, iar pe ai mamei era o fetiță de 2-3 ani. Cu puțin înainte de a ajunge în dreptul lor, băiatul a început să dea din picioare și să strige: „Tati, a fost cea mai frumoasă zi din viața mea!". De pe umerii mamei, a început și fata să strige de bucurie. Băiatul a adăugat: "Tati, hai să ne mutăm în orașul ăsta". Ce poate fi mai frumos?
Ce imagine emoționantă! Așa cum spuneam, FITS a adus, în cele 29 de ediții, enorm de multe nume importante. Există cineva - un artist, o companie, un spectacol - pe care nu ați reușit să-l aduceți la FITS?
Tot ce ne-am propus, am adus. Suntem mereu în tratative, iar ele nu sunt niciodată scurte. Când l-am adus pe Baryshnikov, am lucrat 9 ani. Dar niciodată nu am dat greș. În clipa în care am vorbit cu Nakamura Kanzaburō, în 2000, mi-a spus: „Constantin, vin cu mare plăcere. Numai că sunt bun național și sunt sub protecția împăratului, iar aici e o lege. Nu pot să ies sub prețul pe care eu îl am în Japonia". L-am întrebat ce înseamnă asta și mi-a răspuns “Uită-te la sala în care joc. Toate biletele se vând cu 5-6 luni în avans. Sala are 1.600 de locuri, biletele costă, în medie, 140 de dolari. În fiecare seară când jucăm, de obicei la mai vindem încă 100-150. Pentru că mulți oameni care cumpără cu 5-6 luni înainte, pățesc ceva și nu mai pot veni. Mereu, la noi, începe spectacolul cu 10 minute mai târziu. La ușă e o coadă lungă de așteptare și vindem bilete primilor 150. Dacă faci un calcul, în jur de 600 de mii costă un spectacol. Plus TVA. Iar noi jucăm de 4 ori când mergem. Mai iei în calcul și transportul, pentru că noi suntem 80 și călătorim cu trei avioane. Pentru că, dacă pică un avion, n-au cum să pice toate trei. Dacă pică unul, restul companie duce munca mai departe." Am făcut un calcul, iar costul era de peste nouă milioane de dolari. Cu aproape două milioane mai mult decât costul întregului festival. Orice om normal ar fi spus: "It's not my cup of tea". Eu am spus: „Ba da, te aduc!". Și când am făcut Faust, i-am invitat să vadă. Au venit directorul de proiecte internaționale și regizorul. După ce au văzut spectacolul, au spus: „Putem discuta despre venirea lui Nakamura Kanzaburō în România dacă jucăm în această hală". Le-am pus condiția de a face o strângere de fonduri în Japonia. Au fost 129 de președinți de companii care au fost invitați la Tokio Town și s-au strâns de două ori mai mulți bani.
Revenind la întrebare, nu mi s-a întâmplat să gândesc un nume pe care să nu-l aduc. Pentru că avem credibilitatea, forța și viziunea necesare.
Care este cea mai mare provocare, în fiecare an, în ceea ce privește organizarea festivalului?
Instabilitatea. Lipsa de predictibilitate. Încă nu există bugete multi-anuale. Din fericire, anul acesta am avut un contract pe care l-am semnat în martie cu Ministerul Culturii. A fost o premieră. În rest, de regulă, se semna contractul cu mai puțin de o lună înainte. Sau chiar cu câteva zile înainte de festival. Costurile pe care le implică acest festival sunt prost gestionate, din păcate, din zona banului public. Dacă eu primesc 1 leu pe 1 ianuarie, el valorează de 3 ori mai mult decât leul pe care-l primesc în luna mai și de 5 ori mai mult decât cel pe care-l primesc in luna iunie. Nu mai vorbim de impredictibilitatea creată din cauza pandemiei, a crizei alimentare, a războiului. Și toate lucrurile astea trebuie gestionate de noi. Nu e simplu deloc. Dar spun, din nou, că noi nu ne plângem. Soluții există pentru tot ceea ce facem. Iar principala noastră rațiune este că Măria Sa, publicul, trebuie să primească ceea ce i se cuvine.
Ce sfat i-ar da domnul Constantin Chiriac, președintele FITS de astăzi, domnului Chiriac care organiza prima ediție FITS?
Nu știu dacă aș avea un sfat să-i dau. Pentru că tot ce am făcut, am făcut în acord cu viața și cu provocările întâlnite. Artistul din mine a ajutat vizionarul care conduce. Și vizionarul a organizat artistul din mine. În mod cert, dacă erau alte provocări, altceva s-ar fi întâmplat.
Sunt convins că dacă reacționam în diverse etape și la diverse oportunități pe care probabil nu le-am identificat, sau n-am știut să fac o formulă de compromis - și aici nu vorbesc de compromisul care diminuează calitatea artistică, bunul gust, sau ce dăm publicului - un compromis de multe ori în zona dialogului cu politicul, probabil aș fi avut mai repede construcția noului teatru, a institutului de cercetări și a centrului de congres. Dar toate vin la timpul lor și eu sunt un om care știe ce înseamnă credința.
De unde reușiți să găsiți atâta forță, care e secretul pentru a reuși să faceți atât de multe lucruri?
Construind o echipă responsabilă. Și construind structuri care se angajează și pot da sens la tot ce am gândit și la tot ceea ce fac. Eu reacționez foarte repede. Spre exemplu, lui Éric-Emmanuel Schmitt i-a plăcut mult venirea aici. E unul dintre cei mari autori ai lumii și mi-a spus că nu a putut realiza ceva cu Comedia Franceză. Iar eu i-am promis că vom face anul viitor ceea ce nu i-a ieșit.
Ați ajuns, anul acesta, la cea mai mare amploare a festivalului din istoria sa. Sunt peste 800 de evenimente, Sibiul atrage mii de oameni, se joacă inclusiv în afara orașului, cazările sunt pline. Sibiul pare că a atins capacitatea maximă de infrastructură. Având aceste aspecte în vedere, cum și încotro mai poate festivalul să crească în viitor?
În primul rând, faptul că, în sfârșit, Consiliul Local a luat decizia majoră de a cumpăra Fabrica de Cultură este un semn uriaș de mare sănătate. Imediat cum va fi achiziționat acest spațiu, vom putea începe un proiect European, în așa fel încât spațiile respective să devină folosibile pe parcursul întregului an. Să putem gândi spațiul de la „Metamorfoze” în așa fel încât Institutul de Cercetări pe care-l facem cu Ministerul Culturii și cu Academia Română să devină realitate. De asemenea, construcția noului teatru să devină realitate. Sunt convins că dacă vom ajunge să împlinim toate aceste obiective, care nu sunt deloc simple, probabil că acest oraș va rămâne nu doar cum este acum, ci cum ar trebui să fie: un exemplu despre cum o comunitate s-a dezvoltat printr-un dat cultural.
Foto: Facebook FITS
