Trăim vremuri în care tehnologia a devenit mai importantă decât relațiile interumane. Oriunde mergi pe stradă, oriunde te oprești pentru o cafea sau un prânz în oraș, vezi oameni adânciți cu ochii în telefon, transpuși într-o lume paralelă, o lume în care poți să fii cine vrei să fii, o lume în care, aparent, te simți puternic, pare că ai controlul, o lume în care poți să evadezi ori de câte ori lumea reală nu este așa cum ți-ai dori.
Copiii noștri au crescut cu tehnologia la îndemână
Pentru mulți dintre copiii noștri a devenit, în consecință, mult mai ușor să lege și să mențină relații prin intermediul internetului. Este o realitate mult diferită față de cea în care am crescut noi, părinții lor. De aceea, ne este greu să o înțelegem deplin și ne simțim debusolați când observăm că ecranele devin din ce în ce mai importante pentru ei.
Din dorința de a se integra și de a aparține, mulți dintre copii devin captivi în realitatea virtuală pe care și-o crează.
După cum mi-au povestit în cadrul ședințelor de terapie, cea mai ușoară formă de a te elibera de stres și de a evita realitatea este prin intermediul jocurilor video. Ca să îi citez: „este ca atunci când ești furios și țipi sau dai cu pumnii într-o pernă".
În cadrul acestor jocuri, copiii care simt ca nu pot face față provocărilor sau care se simt neajutorați în lumea reală, au senzația că pot face orice, sunt norocoși și mai ales puternici.
Dependența de jocuri video, în mod special de jocurile care implică agresivitate, este legată de acele părți din creier responsabile cu autocontrolul.
Fluxul mare de dopamină în cortexul prefrontal, oferit de recompensele obținute în cadrul jocurilor, de finalizarea misiunilor, de găsirea unor obiecte valorice rare duc la incapacitatea copilului de a-și controla comportamentul.
Dr. Martin Kutcher relatează în cartea sa, „Copiii erei digitale": „Celor dependenți de internet li se micșorează cantitatea de materie cenușie în zonele din creier responsabile cu controlul cognitiv, inhibarea răspunsurilor incorecte, punerea în practică a unui comportament orientat spre atingerea scopului, motivație și procesarea recompensei".
Dependența de ecran este o problemă reală
În anul 2018, Organizația Mondială a Sănătății a catalogat dependența de jocuri video drept „tulburare de sănătate mintală” și a inclus-o în aceeași categorie cu dependența de jocuri de noroc și cu cea de cocaină.
Cu toate acestea, nu oricine joacă jocuri video reprezintă un caz patologic. Vorbim de tulburare în momentul în care simptomele pe care le prezintă copilul îi afectaeză sarcinile vieții (are un interes scăzut pentru școală, relațiile sociale sunt periclitate, are o energie scăzută, este retras). Aceste simptome trebuie să se manifeste în mod evident aproximativ 12 luni pentru a vorbi de tulburare mintală.
Deși nu există o asociere clară între violența din spațiul digital și comportamentul agresiv din viața reală, așa cum nu există studii care să certifice faptul că un copil agresiv are tendința de a juca jocuri violente, se cunoaște faptul că cei care sunt consumatori de astfel de jocuri trăiesc deseori sentimente de furie, încordare, le scade compasiunea și empatia, își controlează cu dificultate emoțiile.
Deseori, dependența de jocuri video este asociată cu anxietatea și depresia:
- copiii își pierd interesul față de activitățile care, înainte, le făceau plăcere;
- își gestionează cu greu atenția, deoarece creierul lor este mereu în alertă să nu rateze nimic din ce se întâmplă în joc;
-sunt expuși la prea mulți stimuli, iar acest lucru ii pot face sa devină hiperactivi și agitați;
-performantele școlare scad;
-somnul este afectat;
-au o dispoziție negativă;
-devin iritabili;
-apare izolarea socială;
-pierd noțiunea timpului.
În momentul când i se atrage atenția copilului că ar trebui să se oprească din joc apar protestul și revolta specifice dependenței.
Ce putem face noi, adulții din jurul copiilor pasionați de jocuri video, este să le fim aproape. Avem datoria să găsim alternative pentru ca ei sa exploreze fantezia de a fi puternici în viața reală, să le cerem informații despre jocurile pe care le joacă și să încercăm să transpunem în realitate aceste detalii, să îi implicăm în cât mai multe activități de grup, să petrecem timp cu ei, să le transmitem, responsabilizându-i, că sunt capabili, că sunt importanți și că au locul și rolul lor în viața reală.
