Cine sunt actorii care îi vor interpreta pe Ducii de Cambridge în “Crown” 6

Încep filmările pentru “Crown” 6, ultimul sezon al extrem de urmăritului serial britanic.

Echipa de producţie i-a ales pe actorii care vor îi vor interpreta pe Prinţul William şi pe Kate Middleton, care s-au întâlnit în perioada în care au urmat cursurile Universităţii St. Andrews din Scoţia.

Astfel, rolul Ducesei de Cambridge, una dintre cele mai iubite reprezentante ale Casei regale britanice, i-a revenit tinerei actriţe Meg Bellamy. În vârstă de 19 ani, Meg a făcut anunţul cu mare bucurie, acest rol fiind unul care o va ajuta mult în carieră: ”Vă rog să mă ciupiți. Nu-mi vine să cred, cu încântare vă anunț că o voi juca pe Kate Middleton în sezonul 6 al serialului Netflix ”The Crown”.


”Este o onoare să mă alătur distribuției acestui fantastic serial și voi face tot posibilul să fiu o Kate cât mai autentică”, a completat tânăra.

Ed McVey, în vârstă de 21 de ani, dar și Rufus Kampa îl vor juca pe Prinţul William. Potrivit Netflix, Rufus îl va interpreta pe Ducele de Cambridge de la vârsta de 15 ani.


Dacă sezonul 6 abia acum va fi filmat, sezonul 5 va intra în casele noastre începând din luna noiembrie. În rolul Reginei Elisabeta a II-a va fi Imelda Staunton, iar Prințesa Diana va fi interpretată de către Elizabeth Debicki. Sezonul 5 va reveni asupra destinului tragic al Prinţesei Diana, de la a cărei moarte s-au împlinit 25 de ani.