Încă din copilărie, noi, femeile, pornim într-un fel de căutare de comori, după o hartă atent construită de familia noastră, pe care sunt marcate, cu mare atenție, toate obiectivele importante ale acestei călătorii inițiatice : școală, liceu, facultate, activități extracuriculare, job, căsătorie, număr ideal de copii, ce fel de casă vom avea etc.
Și avem mare grijă apoi, în viața noastră, să urmăm pas cu pas acest traseu. Îl facem al nostru, păstrând în inimă dorința fierbinte de a ajunge în acel punct final marcat cu X, unde ni se spune că ne așteaptă o comoară fabuloasă.
De ce e mai dificil pentru femei
Pentru femei, harta pe care o primesc pare să fie mai complicată decât a bărbaților: mai multe obiective de atins, mai multe ghicitori de dezlegat. Când, în sfârșit, mai mult sau mai puțin epuizate, ajungem în locul marcat cu X, spre surprinderea noastră, constatăm cu surprindere că locul marcat cu X nu ascunde nici o comoară, nici o statuie. Că, de fapt, nu este nimic acolo. Doar foarte multe semne de întrebare și o întreagă experiență a unei vieți care, uneori, pare să nu fie a noastră. Am întâlnit foarte multe femei care au bifat tot ceea ce credeau că își doresc și, odată ajunse în acel punct maxim, să își dea seama că nu simt nimic. Și nu înțeleg de ce atâta efort și sacrificii nu le aduc nicio bucurie, cât de mică.
Momentul unor revelații complicate
Realizăm că am făcut facultatea X pentru că așa și-a dorit mama, ne-am căsătorit cu Y pentru că tata l-a plăcut și îi inspira încredere, ne-am pus viața în așteptare ca să ne creștem copiii, iar acum, când copiii au crescut, noi nu prea mai știm ce să facem cu timpul nostru.
Când am împlinit 40 de ani, partenerul meu mi-a organizat o petrecere cu prietenii și colegii cei mai apropiați. Slăbisem mult, arătam foarte bine, așa că am îndrăznit pentru prima dată să îmi cumpăr o rochie scurtă de piele, cu un umăr gol, m-am coafat la salon și am țopăit toată noaptea. Am fost, pentru prima dată, ceea ce am putea numi „prințesa balului”. Probabil a fost o încercare inconștientă de a experimenta nebunia de la 20 de ani, când eram prea ocupată să studiez și să demonstrez că pot și că merit.
Cine sunt eu?
Am remarcat atunci, în mine, dorința de a descoperi cine sunt eu când nu sunt „o mamă atât de tânără”, „foarte bine pentru vârsta mea”, omul de succes în diverse domenii, soția unui bărbat minunat, mamă a două fete grozave sau copilul abandonat, adolescenta ținută din scurt, femeia înșelată. Cine sunt Eu ? Eu, când sunt singură cu mine însămi, cine sunt ?
Am înțeles că, de fapt, abia aici începe povestea mea. După ce am parcurs harta. Până acum, am fost martora prologului vieții mele, scris de istorici cu experiență de viață – familia și societatea – care, peste noapte, au renunțat le această sarcină și, punându-mi cartea vieții mele în brațe, au stabilit că din acest punct încolo eu sunt Creatorul propriei mele vieți.
Am observat, în terapie, că mergem la nenumărate cursuri și seminarii pentru a putea să spunem cu inima deschisă: „Sunt artizanul vieții mele !” Văd atâtea femei rescriind zilnic, pe Facebook, afirmații pozitive în speranța că, după ce le-au repetat timp de 21 de zile, acea sinapsă neuronală nou formată va transforma, ca prin magie, viața lor în ceva mai bun, în ceea ce sufletul lor CHIAR își dorește.
Dar ce înseamnă de fapt să fii artizanul vietii tale?
Înseamnă să observi acele detalii din viața ta care îți aduc bucurie, care îți dau energie zi de zi și îți încarcă bateriile, astfel încât efortul devine plăcere. Corpul nostru însuși este cel mai bun barometru al stării noastre de bine, ne arată ce ne place și ce nu ne place. Se tensionează, devine rigid, ne doare dacă ceea ce facem contravine dorințelor noastre cele mai profunde și se relaxează atunci când suntem în starea de flow, când suntem aliniate cu ceea ce ne reprezintă cu adevărat.
Stă în puterea noastră să alegem
După ce am experimentat viața croită de ceilalți pentru noi, este momentul perfect să ne face curaj să ieșim din peștera platoniană și să gustăm bucuriile vieții cu toate simțurile și profund prezenți. Ați încercat vreodată să vă gândiți cum ar fi ziua fără voi? Cum ar fi ziua dacă ați conștientiza că tot ceea ce cunoașteți, ceea ce spuneți contează în ecuația vieții voastre și că acesta este modul în care vi s-a format realitatea?
Cred că vârsta de 40 de ani este o cheie. O cheie magică. Ce te scoate din condiționarea la care ai fost supusă toată viața și își permite accesul într-un alt univers.
Într-un univers în care tu ai dreptul și îți este îngăduit să spui „Fiat lux!”. Poți să croiești cerul și pământul după nevoile tale cele mai profunde. Pentru că deja ai experimentat, pentru că deja știi ce vrei și ce nu vrei, pentru că deja știi cine ești și cine nu ești. Pentru că devii liberă să te alegi pe tine.
Foto: Rawpixel
