Schadenfreude este cuvântul german care semnifică plăcerea sau satisfacția pe care o simțim pentru nefericirea altcuiva. Este bucuria aceea răutăcioasă și dulce, care apare atunci când altora li se întâmplă ceva rău, au ghinion sau le merge prost. Acest fenomen este mult mai comun decât ne permitem să credem și ne vizitează pe toți din când în când.
O emoție cam greu de admis
La prima vedere, o astfel de emoție nu ne pune într-o lumină prea bună, în primul rând față de noi înșine. Îmi doresc să fiu un om bun, cred despre mine că sunt un om bun. Dar cum poate un om bun să simtă bucurie când altcineva suferă? Ce spune asta despre mine? Cum integrăm, oare, emoții și gânduri aflate în contradicție cu sistemul nostru intern de valori și cu regulile sociale scrise sau nescrise?
Instanța noastră critică ar zice, cu siguranță, într-un astfel de moment că nu este în regulă să simțim așa, că nu este moral, că nu este ceva acceptat social, că n-avem voie să ne bucurăm de răul altuia, căci asta înseamnă că suntem oameni răi. Doar am învățat de mici că trebuie să fim buni, să nu facem rău și să nici nu gândim rău despre alții sau să le dorim răul. Dar tot de mici am învățat să ne comparăm cu alții, să fim în competiție, să vrem să fim în frunte și să depășim, din păcate nu atât să ne autodepășim, cât să-i depășim pe ceilalți. Tot de mici am fost învățați să ne judecăm pe noi și pe oamenii din jur, pentru că am fost judecați, mai degrabă decât înțeleși, și pentru că am fost martori la cum au fost judecați alții.
În apărarea noastră, pe de-o parte, a asista sau afla de răul altuia este normalizator, pentru că ne dăm seama că nu doar nouă ni se întâmplă lucruri rele și că ele doar fac parte din viață.
Răsuflăm ușurați că nu ni s-a întamplat nouă. Pe de altă parte, din punct de vedere al funcționării creierului, se activează sistemul de recompensare, care ne servește o porție de dopamină, neurotransmițătorul asociat cu plăcerea, și atunci nu este de mirare că ne simțim bine. Așa că, deși pare că nu există vreun beneficiu pentru noi, lucrurile nu stau chiar așa.
Avem ca beneficiu emoția pozitivă și uneori comparația cu ceilalți care, de această dată, ne găsește pe noi învingători.
Sentimentul apare de regulă atunci când este vorba despre conceptul de dreptate, dar bazat pe cum simțim noi dreptatea, mai degrabă decât pe ce este în principiu corect, apare în relație cu oameni pe care îi invidiem sau pe care îi antipatizăm, care au principii și valori incompatibile cu ale noastre, cu care avem conflicte nerezolvate, cu care ne comparăm sau față de care ne simțim inferiori. Mai mult decât atât, acest sentiment de satisfacție apare atunci când nu suntem direct implicați în ceea ce li se întâmplă celorlalți, când nu suntem cauza nefericirii lor.
Ceea ce este interesant în legătură cu această emoție este că, deși se află în opoziție cu compasiunea, emoția pe care am vrea de fapt sau credem că ar trebui să o simțim într-o astfel de situație, cele doua pot coexista. Pot să mă bucur de ghinionul altuia și în același timp să pot empatiza cu el, să îmi pară rău pentru nefericirea lui și să îmi doresc să-l ajut.
Cum gestionăm Schadenfreude
Ce putem face cu această emoție e cam ce putem face cu toate emoțiile care nu ne plac, chiar dacă aceasta este una pozitivă. Să o acceptăm ca fiind normală, umană și nu vine pentru că o chemăm, pentru că suntem malefici, ci are în spate un întreg arsenal de convingeri, gânduri, percepții și experiențe de viață. Să vedem de ce a apărut, ce ne deranjează de fapt la persoana sau la situația respectivă, ce ne agață, ce din noi ne deranjează poate de fapt și ne este greu să acceptăm. Și să decidem conștient cum vrem să acționăm, dacă este cazul, căci comportamentul este ceva ce este mult mai mult în controlul nostru atunci când suntem conștienți de el și de gândurile și emoțiile care sunt în spatele lui.
Foto: Pexels
