Urmărind un discurs Ted Talks prezentat de Kathryn Schulz, printre răspunsurile la întrebarea de mai sus s-au auzit „rușine”, „mă simt oribil”, „aș vrea să intru în pământ”. Intuiesc că majoritatea răspunsurilor voastre au fost tot în această zonă.
Dacă punem întrebarea adulților (părinți, profesori), aflăm că mulți copii reacționează în fața greșelilor, a eșecurilor, cu multă anxietate, frică și lacrimi.
Kathryn Schulz subliniază însă că acestea sunt răspunsurile la o altă întrebare: Ce simți atunci când știi că greșești?, iar aceasta este perspectiva din care vreau să privim.
Cine ne învață cum să ne raportăm la greșeală
Este important să conștientizăm că, în spatele reacțiilor pe care le au copiii, este de fapt reacția noastră, a adulților, la eșecurile lor, dar și reacția față de greșelile proprii.
Copilul observă reacția noastră și reacționează la ea: în fața furiei cu frică/teamă/anxietate, în fața dezamăgirii cu rușine, în fața unui zâmbet înțelegător cu o nouă încercare, cu stima de sine neștirbită.
Copiii trebuie învățați cum să reacționeze în situații de eșec. Nu-i putem feri la infinit, nu-i putem proteja, nu-i putem pregăti pentru toate situațiile pe care le vor întâlni. Vor pierde la scaunele muzicale, vor avea o zi în care nu vor fi inspirați să rezolve o problemă, nu-și vor aminti semnificația unui cuvânt, vor reacționa la o situație într-un mod nepotrivit, se vor trezi târziu și vor întârzia, vor uita să facă o temă/proiect și lista poate continua la nesfârșit.
Reacția societății în care trăim și, implicit a multora dintre copii, variază între autoculpabilizare și victimizare (cineva, nu ei, este responsabil pentru ceea ce trăiesc). Niciuna dintre reacții nu este folositoare și nu ar trebui să reprezinte capătul de linie. Găsirea vinovaților, practica salvatoare la care apelează majoritatea oamenilor, nu reprezintă soluția.
O schimbare de perspectivă
Hai să creștem adulți responsabili, capabili să gestioneze aceste situații sănătos, apți să privească experiențele neplăcute fără să se simtă copleșiți, ci conștienți că sunt oportunități de dezvoltare, dacă analizează mai bine situația.
Este important să-i învățăm practici reflexive. Cum spuneam, greșeala nu este capăt de linie, ci doar o stație în care oprim. În aceste stații, însă – înainte de a porni mai departe - este important să îi învățăm să se oprească și să răspundă la câteva întrebări: Cum am ajuns în această situație? Ce aveam de făcut? Ce am făcut? Cum aș putea să fac lucrurile diferit data viitoare, pentru a obține un alt rezultat?
Fără a-i învăța să răspundă la aceste întrebări va fi ca și când, mergând pe același traseu, vor dori să ajungă la o altă destinație.
Nu trebuie minimizată teama pe care copiii o au atunci când greșesc. Nerezolvată, frica de greșeală duce spre perfecționism, evitarea ieșirii din zona de confort, deci dificultăți de atingere a potențialului.
Îi împrietenim cu greșeala fiind noi înșine prieteni cu ea, vorbind deschis atunci când greșim, răspunzând primii la acele întrebări, cu voce tare, evidențiind ce am învățat, ce vom schimba pentru a obține, la următoarea încercare, un alt rezultat.
Copiii nu găsesc cu ușurință răspunsurile sau sunt îndreptate mai mult spre ceea ce pot face ceilalți (neajutorarea învățată ca urmare a intervențiilor adultului salvator). E nevoie să-i ghidăm cu blândețe. Nu reparăm în locul lor, nu-i încurajăm să se concentreze pe ceilalți, ci pe ei înșiși.
Spre exemplu: Nu am avut timp! Nu m-a lăsat să termin! – dacă vina este plasată în exterior, copilul simte neputință, adultul este lipsit de înțelegere. Ce poate ascunde o astfel de situație? Ritmul de scriere a fost lent, poate a lucrat prea detaliat pe ciornă, poate cunoștințele nu sunt atât de bine fixate și accesarea lor a necesitat mai mult timp sau poate o combinație a acestora sau a altor factori.
Cu alte cuvinte, ceea ce facem ca adulți pentru ei (și nu uităm să modelăm când avem ocazia, folosind propriile greșeli) este să sprijinim asumarea și inițiativa de a rezolva situațiile problemă care au condus la rezultatul obținut.
Ce nu e bine să facem este să reparăm în locul lor, să le spunem direct ce e de făcut, să contabilizăm și să le reamintim constant greșelile din trecut, să validăm plasarea responsabilității altor persoane.
Pe peretele din fața mea, în spatele monitorului, am un citat care spune Mistakes are proof that you are trying (Greșelile sunt dovezi că încerci). Poate că și pe copii i-ar ajuta un citat afișat sau spus des, care să le schimbe perspectiva asupra greșelilor.
Foto: Unsplash
