Cât de eficientă ți se pare strategia struțului de a-și ascunde capul în nisip, când se simte în pericol?
Imaginează-ți: struțul ciugulește liniștit și observă, cu coada ochiului, un prădător care îl pândește dintr-un tufiș. Să zicem o hienă. Struțului îi sare inima din piept și se repede cu capul în nisip, unde e liniște și nici urmă de hienă, deci se consideră a fi în siguranță.
Practic, hiena nu și-ar mai dori nimic în plus, poate doar o furculiță și-un cuțit, dacă e o hienă foarte manierată. Și, la fel de practic, nu cred că am mai putea vorbi despre struți la timpul prezent, pentru că ar fi o specie demult dispărută (cam de când ar fi început să se apere de prădători ascunzându-și capul în nisip).
Adevărul e că niciun struț întreg la minte nu se apără așa de pericol, ci aleargă cu o viteză de până la 96 de km/oră sau atacă cu lovituri puternice de picioare. Mitul cu capul ascuns în nisip se trage dintr-un comportament mult mai eficient. Pentru că struții nu zboară și nu-și pot construi cuiburi în copaci, sapă gropi în nisip pe post de cuiburi. Acolo își depun ouăle și, ca orice părinte responsabil, petrec timp de calitate cu ouăle lor.
Cât de eficient e să ne ascundem noi cu capul în nisip
Teoretic, e o strategie un pic mai eficientă pentru un om decât pentru un struț. Mai ales când ne ascundem de pericole imaginare sau de gândurile care nu ne dau pace. Mai exact: nu e deloc recomandabil să ne prefacem că nu există mașini în trafic când traversăm, însă dacă teama noastră e una generică, de viitor, de ce ne mai așteaptă (nu putem controla viitorul), e de folos să ne distragem atenția și să-i oferim creierului altceva de făcut.
De fapt, folosită corect și în condițiile potrivite, strategia struțului e genială. Stai și te frămânți pentru viitor, în general și te copleșește anxietatea? Te poți reîntoarce în prezent, să zicem în casa ta, unde e bine și sigur.
Se zice că există doar două zile pe an când nu poți face nimic: ieri și mâine. Azi e altă poveste.
Strategia struțului te ajută să te liniștești când pericolul e o proiecție a minții și nu o amenințare iminentă, iar în loc să-ți ascunzi capul în nisip, poți face un exercițiu de respirație sau de mindfulness (iată unul simplu: mânâncă, foarte lent, un fruct. Fii foarte atent/ă la culoare, formă, gust, senzații).
Când e riscantă strategia struțului
Unele probleme sunt la limită: nu pot fi complet rezolvate sau prevenite, nu avem certitudinea că se vor întâmpla sau că vor avea consecințe majore asupra noastră. De exemplu, amenințarea unui cutremur de magnitudine mare.
Vine sau nu vine? Dacă vine, când vine? Când vine, unde mă va prinde pe mine? Dar pe copii? Cum se va comporta clădirea în care locuim? Dar biroul? Dar școala? Și tot așa.
Dacă ne ascundem capul în nisip, riscăm să nu facem câteva lucruri care chiar ne-ar putea fi de folos: să avem o trusă de prim ajutor la îndemână, să instruim copiii ce să facă în caz de cutremur, să știm care e locul cel mai sigur din casă, să mutăm obiectele grele de pe etajerele de deasupra patului.
Dar mai e ceva: când există în aer o frică justificată, fără rezolvare garantată 100%, cum ar fi un cutremur, să alegi să nu faci absolut nimic, bazându-te pe noroc, protecție divină sau, pur și simplu, pe nisipul în care-ți ascunzi capul, are un preț.
Ni-l explică Matei Stănculescu, psiholog, trainer și co-fondator Eka: „E în reflexul nostru să fugim de tot ce ne sperie, să băgăm capul în nisip ca struțul, pe principiul <<dacă eu nu văd, înseamnă că nu există>>. E și asta o modalitate de a domoli anxietatea. Problema e că funcționează pe moment și te trezești cu altele, inerente, pe parcurs. Într-un fel stau lucrurile dacă faci ceva, de exemplu, pregătești rucsacul ăla pentru cutremur, știi ce ai în el și unde e. Măcar mental știi că ai făcut ceva ce ține de tine și altfel te simți dacă știi că ai putea face ceva, dar nu faci și doar ignori subiectul. Sigur te vei mai intersecta cu o știre care-ți va reactiva teama și frustrarea că n-ai făcut nimic pe tema asta și-ți dai seama că nu ai pus la cale niciun plan pentru că ai ales să domolești anxietatea fără să te gândești la ceva ce te neliniștește. Realitatea este că vei fi și mai neliniștit alegând să nu te gândești la ceva ce te apasă. Culmea!”
Și cum facem cu problemele?
Problemele le sortăm pe căprării. E senzațional să stai tu cu tine 10, 15 minute și să pui pe hârtie ce te sperie.
1. Probleme pe care nu le poți controla deloc (atac nuclear, sfârșitul lumii, meteoriți gigantici, potop etc)
Pe toate astea le evităm cu strategia struțului. Când creierul se frământă că se apropie de Pământ un meteorit, îl aducem în prezent pentru că, oricum, nu are ce să facă sau cum să prevină acest tip de problemă.
2. Probleme pe care nu le poți controla, dar poți face ceva ca să diminuezi riscul
Sunt problemele unde păcălim puțin creierul. Dacă aplicăm strategia struțului, creierul știe că nu am făcut nimic și că ascundem teama sub preș. În acest caz, facem TOT ce ne stă în putere (contra accidentelor rutiere - conduci prudent, educi copilul să fie atent când traversează, contra cutremur - pregătești rucsacul cu cele necesare, găsești locul sigur din casă, contra sărăciei - te educi financiar, pui bani deoparte, reduci din cheltuielile inutile etc). Acțiunile sunt utile, iar mintea se simte mai liniștită pentru că ai făcut ce îți stă în putere.
3. Probleme pe care le poți controla/rezolva
Astea sunt cele mai simple și mai simpatice: le abordezi, te apuci de rezolvarea lor, cauți soluții, le împarți pe bucățele mai mici, care nu te intimidează. Se simte magnific când le bifezi ca fiind rezolvate. Un secret: nu amâna nimic din ceea ce se poate rezolva în 3 minute!
Foto: Pixabay
