Conversația este o artă. Pentru unii, talentul vine natural, dublat de empatie și de bunăvoință. Pentru alții, arta conversației se exersează și se șlefuiește. Nu e nimic greșit în a învăța să comunici: de fapt, cel mai trist este să îți dorești să te conectezi cu ceilalți și să repeți la nesfârșit aceleași greșeli care îndepărtează oamenii de care ai vrea să te aproprii.
Hai să ne aplecăm asupra unor situații care apar în conversații foarte des, nu vin din răutate sau lipsă de bun simț, însă deranjează și pun punct conversației încă dinainte să înceapă cu adevărat.
Odată ce vom fi atenți la ele, există o șansă reală să ne bucurăm de conexiuni umane profunde sau de mici conversații, la cafea, care creează o atmosferă mai plăcută și mai caldă în orice mediu ne-am afla.
Sfaturile nesolicitate
„Ce mai faci?”: formula cu care încep multe dintre dialogurile de la locul de muncă, de exemplu. Este o întrebare - invitație, care permite celui cu care interacționăm să aleagă cât de mult dorește să se apropie.
„Bine, mulțumesc” arată că va fi un dialog scurt și politicos, dar lipsit de semnificație.
„Sunt obosită pentru că fiica mea se pregătește pentru BAC și admitere” reprezintă o deschidere mai mare spre dialog și aduce căldura umană în conversație.
Să oferi sfaturi nesolicitate atunci când cineva își deschide sufletul este ca și cum ai închide ușa conversației cu zgomot.
„Dar de ce să te stresezi, fiică-ta e deja mare! Exagerezi!”, „Las-o să-și rezolve problemele singură, așa am făcut eu cu fiica mea”, „Băiatul meu a luat nota maximă la toate examenele și nu ne-am mai stresat atât”.
Voi cum v-ați simți? Ați mai spune ce faceți real sau ați alege, data viitoare, să răspundeți „Bine, merci”?
Variante posibile de răspuns, care lasă loc de dialog și apropiere: „Îmi pare rău că ești obosită, îi doresc succes fiicei tale!”, „Îmi imaginez că e o perioadă solicitantă. Cât mai durează?”, „La ce facultate vrea să dea, ce o pasionează?”, „V-ați făcut planuri de vacanță pentru perioada de după examene?”
Mutarea atenției asupra propriei persoane
Câteodată, dialogurile seamănă cu un meci de ping pong, în care nimeni nu ascultă real, ci fiecare așteaptă cu nerăbdare să-i vină rândul să vorbească. Imaginați-vă o masă de ping pong și înlocuiți mingea cu „eu”.
- Eu plec în weekend la munte.
- Eu am fost weekend-ul trecut.
- Eu plănuiesc să dorm două nopți la Bran.
- Eu am dormit trei nopți la Sinaia.
De fapt, nu avem un dialog, ci o înșiruire de informații care duc mingea dintr-un teren în celălalt. Nevoia de a fi ascultat, auzit și de a împărtăși face parte din esența naturii umane. Și în acest caz, cum rupem acest cerc vicios? Să ne imaginăm că „dialogul” de mai sus se transformă într-un dialog real:
„Eu plec în weekend la munte”
„Ce frumos! Sper să vă distrați și să prindeți vreme bună, așa cum am prins și noi săptămâna trecută”
„Unde ați fost?”
„La Sinaia, am găsit o cazare excelentă, la preț bun!”
„Au curte mare? E o locație prietenoasă cu copiii? Cum s-au simțit cei mici?”
„Da, îți pot trimite link să vezi cu ochii tăi!”
„Mulțumesc, poate mergem la un moment dat cu toții!”
Când nu jucăm „ping pong” conversațional, ci auzim ce ne spune persoana cu care interacționăm, creștem sentimentul de apartenență și de conexiune autentică.
Sinceritatea abrazivă
A fi sincer înseamnă a nu păcăli, a nu duce de nas, a spune adevărul. Însă țineți cont: o perspectivă nu înseamnă adevăr, ci punct de vedere.
A fi sincer nu înseamnă a critica, a pune etichete brutale, a submina bucuria sau încrederea cuiva. A fi sincer nu înseamnă a fi lipsit de delicatețe.
Dacă nu poți face un compliment, nu înseamnă că trebuie, automat, să critici. Ce facem, așadar, în situația în care vedem o ținută care nu ne place sau o tunsoare care nu ni se pare reușită?
Recurgem la empatie: încercăm să înțelegem perspectiva celuilalt, ne punem în locul său și reacționăm cu compasiune. Empatia nu înseamnă să fim de acord cu ceea ce spune sau face cineva, ci să recunoaștem și să validăm sentimentele și experiențele lor.
Când cineva își împărtășește o problemă sau o bucurie, este esențial să ascultăm cu atenție și să ne arătăm interesul față de ceea ce simte. În loc să oferim critici sau sfaturi nesolicitate, putem să întrebăm: „Cum te face să te simți?” sau „Ce ai nevoie în acest moment?”. Aceste întrebări deschid calea spre o comunicare mai profundă și creează un spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor.
Priviți-vă cu sinceritate și antrenați-vă mintea să țină pasul cu sufletul: relațiile sunt importante pentru echilibrul nostru emoțional și unul dintre garanții stării de bine. De ce nu ne-am antrena să fim comunicatori mai buni, mai empatici și mai atenți la semenii noștri?
Foto: Freepik
