Hugh Jackman este din nou suspect de cancer de piele. Mesajul actorului

Hugh Jackman este din nou suspect de cancer de piele, actorul australian în vârstă de 54 de ani anunţând pe Instagram că a făcut două noi biopsii.

Lupta lui cu cancerul de piele a început în anul 2013, de atunci fiindu-i îndepărtate şase tumori de la nivelul feţei. „Hei, prieteni. Am vrut să auziți de la mine, în caz că mă vede cineva pe stradă sau orice altceva. Tocmai mi s-au făcut două biopsii. Am fost la doctorul meu, Dr. Iron, care este minunat. Voi afla în două sau trei zile și, de îndată ce voi ști, vă voi anunța. Doar ca să vă reamintesc, în lumea cancerelor de piele, cel mai puțin periculos dintre toate este cel cu celule. Vă rog să purtați cremă de protecție solară. Pur și simplu nu merită riscul.”, a spus el.


Hugh Jackman insistă ca oamenii să nu uite de crema de protecţie solară cu SPF ridicat. „Indiferent cât de mult vă doriți să vă bronzați, aveți încredere în mine, aveți încredere în mine, aveți încredere în mine. Puneți-vă cremă de protecție solară. Tot vă veți simți incredibil acolo, bine? Vă rog să fiți în siguranță.”, a mai spus actorul.

Aflat în prezent în plin turneu de promovare al filmului “The Son”, actorul a explicat: „Nu am nimic de cinci ani, dar doctorul meu mi-a spus că va recidiva. Când eram mic, nu am folosit niciodată protecție solară, m-am ars, m-am decojit.” Actorul a mai precizat că „consecințele expunerii îndelungate la soare nu apar decât după douăzeci și cinci de ani”.

În 2013, soția sa a fost cea care l-a alertat pe actor cu privire la un semn pe care îl avea nas. Ea l-a încurajat să meargă să facă nişte teste. De atunci, el insistă ca oamenii să folosească creme de protecţie solară şi să meargă la dermatolog.