Cum au sărbătorit Tom Hanks şi Rita Wilson 35 de ani de căsătorie

Tom Hanks şi Rita Wilson şi-au sărbătorit dragostea şi cei 35 de ani de căsătorie şi i-au luat martori pe toţi cei care îi urmăresc pe Instagram.

Rita a postat o fotografie în care Tom Hanks apare ţinând un tort în mâini pe care este scris mesajul: “La mulţi ani!” “35 de ani de căsătorie. 30 aprilie 1988. Iubirea este totul”, a scris Rita care priveşte tortul şi zâmbeşte.


Hanks și Wilson s-au întâlnit pentru prima dată pe platoul de filmare al peliculei "Bosom Buddies", în 1981, însă relația lor romantică a început abia câțiva ani mai târziu, când s-au reîntâlnitnpentru a juca în filmul "Volunteers", din 1985. În acest moment, Hanks se despărțise de soția sa, Samantha Lewes, iar el și Wilson au început să se întâlnească. Amândoi au spus că au simţit încă de la prima întâlnire că între ei este o legătură specială. “Atunci când ne-am întâlnit, unul dintre lucruri a fost că ne-am înțeles instantaneu", i-a spus Wilson lui Kelly Clarkson în 2020. “Mă face să râd tot timpul. Este un mare povestitor", a mai dezvăluit actriţa. Cei doi au împreună doi băieţi, iar actorul mai are doi copii din căsătoria anterioară.

Cuplul a fost întrebat care este secretul căsniciei lor îndelungate. În timp ce se priveau cu bucurie și chicoteau au dat şi răspunsul: “Întotdeauna lăsăm presa să presupună că există un secret, iar noi l-am amplificat", a declarat Hanks pentru Fox News Digital, în timp ce Wlison a adăugat în glumă. "Nu vom spune nimănui".

Singurul mod în care cineva poate obține secretul căsniciei lor fericite este să plătească un preț mare, după cum a explicat Hanks: "Îl vom vinde individual, pentru 17 miliarde de dolari".