Deseori auzim cât este de minunat să oferi un cadou, despre bucuria de a oferi și senzația de prea plin. Ne ferim să vorbim despre dificultatea de a primi, de la cadou până la mici gesturi de ajutor sau atenție. Este dezirabil să vorbești despre ce oferi și mai puțin plăcut, sau poate chiar rușinos să afirmi că ai dificultăți, că uneori este imposibil să accepți ceva, chiar dacă îți place sau ai nevoie. Ne ascundem sub acel: „mie îmi place foarte mult să ofer”. Un adevăr spus pe jumătate.
Ne este mai ușor să oferim pentru că atunci când o facem se activează în creier centrii plăcerii și ai recompensei, mai mult decât când primim. Modul în care am fost creați ne ajută să putem manifesta compasiune, cooperare, bunătate în relațiile cu cei din jur. Modul în care devenim are cauze cu rădăcini adânci și complexe.
Suntem construiți să fim empatici
Neuroștiința a demonstrat că suntem construiți să îi ajutăm pe cei de lângă noi și să avem grijă de cei mai puțin norocoși. Responsabilă este legătura dintre materia cenușie periapeductală și cortexul orbito-frontal, parte ce se activează ori de câte ori vedem o persoană în suferință.
Una dintre abilitățile importante din viață este de a ști să oferi, dar și să știi să ceri ceea ce ai nevoie și să știi să primești. Deseori, dificultatea de a primi se instalează în copilărie. Dacă îți e greu să primești de la cei din jur un cadou, un ajutor sau orice altceva, te rog să îți pui întrebarea cum era pentru tine în copilărie când cereai ceva persoanelor relevante din viața ta? Existau persoane care să te asculte? Cum reacționau? Cum te simțeai? Erai în siguranță? Erai ignorat? Erai ascultat și conținut sau criticat și minimizat?
Blocajul de a primi se formează când nevoile copilului sunt neglijate și acesta învață că cererile lui produc suferință.
Totodată, dificultatea de a primi poate avea la bază o credință limitativă dobândită în familie, tot în copilărie și rămâne, deseori, adânc înrădăcinată.
Credințele limitative ne țin prizonieri
Credințele limitative sunt acele concluzii pe care le tragem pe baza experiențelor din copilărie, când preluăm idei despre lume și pe baza a ceea ce ne-au învățat părinții și alte persoane importante din viață noastră. Acestea se bazează și pe modul în care i-am văzut comportându-se și cum i-am auzit vorbind pe teme specifice.
Gândul „𝐞𝐮 𝐧𝐮 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭” poate fi una dintre cele mai puternice, dureroase și dificile credințe limititative cu care ne confruntăm. Acest gând a dat naștere workshop-ului „Eu nu merit”, o călătorie de la sabotaj la vindecare, aflat la ediția a III-a.
Când această credință se înrădăcinează în suflet, devine dificil să acceptăm, să primim de la cei din jur chiar și un simplu cadou. Mesajele critice (de genul: vreau să faci mai mult ca să primești, nu faci destul ca să meriți, ai pretenții prea mari pentru cât faci etc) pe care le auzim de mici din gura părinților, îngrijitorilor, adulților relevanți modelează structura psihologică a copilului care le va interioriza și însuși ca adevăr despre sine, modelându-și vocea interioară critică. Și va învăța că nu este suficient de bun, că nu merită să primească, iar dacă o va face va suferi, nu va primi iubirea.
Cum ne rescriem trecutul
Schimbarea sau rescrierea unei bucăți de viață vin, deseori, cu rezistențe și cu suferință pentru că a alege ce ni se potrivește și ce nu ni se mai potrivește presupune un efort emoțional considerabil. Învățarea prețuirii de sine constă în puterea și calitatea relațiilor pe care le avem în viață. Iar calitatea relațiilor este strâns legată de capacitatea de a manifesta vulnerabilitate. Acolo unde există spațiu și siguranță psihologică pentru manifestarea vulnerabilităților, fără teama de a fi judecat, pus la colț, umilit, acolo există și încredere, confort, susținere și motivare de a fi mai bun, de a-ți accepta și părțile mai puțin plăcute și de a accepta că meriți să primești chiar dacă nu ești perfect.
Prin a cere și a ști să primești poți învăța cât de importantă este solidaritatea, contribuția, iar sentimentul de securitate interioară poate fi consolidat.
Cea mai importantă relație pe care o putem avea în această viață este cu propria persoană.Relația cu tine și credințele dobândite sunt lentila prin care te vei uita la toți cei din jur și vei percepe lumea.
Atunci când ai acceptat și integrat atât lumina, cât și întunericul care îți definesc esența, vei putea accepta cu mai multă ușurință și pe cei din jur, iar aceștia te vor vedea cu adevărat. Fii de partea ta, îmbrățișează-te așa cum îmbrățișezi cea mai dragă ființă, spune-ți un cuvânt frumos, zâmbește-ți.
Ascultă-te mai des, întreabă-te zilnic cum te simți și lasă-te ghidat/ă spre colțurile sufletului care doresc să îți vorbească.
Îmblânzește tonul cu care îți vorbești, transformă-te în persoana ideală pentru tine. Cel mai frumos cadou e să știi să primești un cadou. Chiar de la tine. Pentru că și tu meriți să îți vezi bucuria din suflet, să primești mângâiere, un răsfăț și timp cu conectare. De la tine, împachetate frumos și cu fundă roșie!
Foto: Pexels
