N-am nici cea mai vagă intenție de a dezvălui identitatea reală a lui Iv cel Naiv. În schimb, îl las să dezvăluie singur cam tot ce ați vrea să știți despre acest autor unic și despre cea mai recentă apariție editorială a sa, „Eu te-am făcut, eu te omor” (Humanitas, 2023) , un roman de război - cum altfel? - naiv.
Iv cel Naiv, de ce ai ales să îți publici scrierile fără să spui cine ești?
Pentru că sunt prea mulți oameni ale căror nume sunt cunoscute, dar care n-au mare lucru de spus. În 2009, când mi-am făcut blogul de poezie, erau foarte multe bloguri, toată lumea își făcea unul. Eu n-am vrut să postez pentru a fi la modă sau în centrul atenției, mi-am zis că dacă ceea ce scriu acolo va ajunge la sufletele oamenilor e suficient. Pe scurt, am ales anonimatul pentru că eu cred că e importantă opera, nu autorul. Dar și pentru că n-aveam mare încredere în ceea ce făceam, până la urmă eram doar un inginer neîmplinit.
Pot pricepe că ai preferat ca publicul să se concentreze pe scrierile tale și nu pe autorul lor, dar te avertizez amical că pot apărea probleme dacă scrierile tale intră în manualele școlare. Chiar, ți-ai dorit să apari în manuale, pe vremea în care limba română ți se preda după metoda „să învățăm comentariile pe de rost”?
Nu sunt sigur că înțeleg la ce fel de probleme te referi, dar nici nu sunt interesat de astfel de obiective. Vreau ca literatura mea să ajungă la cât mai mulți oameni, dar în afară de a deveni cel mai bun scriitor care pot fi, nu pot face nimic. Succesul, în toate formele lui, e un animal destul de sălbatic. Pe vremea în care învățam comentariile pe de rost nu credeam că voi ajunge scriitor, visam să pot scrie un roman, dar era ceva care părea departe, foarte departe de formația mea profund reală.
Iar în manuale cred că deja am apărut, în forme ceva mai discrete, nu chiar la capitolul „scriitori români contemporani”. Repet, însă, nu e un obiectiv, scriu pentru că așa mă simt liber și aproape de oameni.
Cum ți-a venit acest pseudonim? Azi, nu te sperie faptul că lumea te poate crede un Chatbot?
M-am întrebat într-o zi ce fel de literatură scriu eu. Și tot citind și recitind, eu am numit-o naivă. Mai apoi, căutând un pseudonim, l-am găsit chiar în interiorul cuvântului naiv. Într-un fel, chiar sunt o formă de AI. Citesc mult pentru fiecare roman pe care îl scriu, răspund întrebărilor care mi se pun cât pot de bine, învăț din feedbackul oamenilor la răspunsurile mele :) În plus am și toate aceste emoții, însă, iar asta încă ne diferențiază de AI. Dar despre toate astea, în următorul meu roman care va avea chiar această temă. Încă vreo doi ani, maximum, și e gata.
Ce anume, din ceea ce citiseși, te-a determinat să te apuci și tu de scris?
Tot. Citeam cărți slabe și îmi spuneam că aș putea scrie mai bine. Citeam cărți bunicele și îmi spuneam că poate aș putea scrie mai bine. Citeam cărți excelente și îmi spuneam că aș vrea să pot scrie atât de bine, într-o zi. Rușii mi se par monumentali, dar n-aș vrea și n-aș putea scrie nicicând ca ei. Sud-americanii sunt magici și am învățat mult din măiestria lor, dar tot nu e felul meu de de a fi, de a simți, de a scrie. Pe nordici îi invidiez pentru că reușesc să facă mult din puțin sau chiar din nimic. Iar dincolo de acest minimalism, imaginația lor are o formă aparte de libertate, din care m-am inspirat cât am putut. Așadar, ca scriitor sunt toate cărțile pe care le-am citit, de la „Winnetou” cu care am început până la „Bonobo și ateul”, care e ultima carte citită. Cred că am deja un stil propriu, dar mai am mult de șlefuit la el.
Inițial, nu te-ai gândit că te vei lipsi de strângerea mâinilor cu ocazia lansărilor de carte?
Înainte de a deveni scriitor, nu m-am gândit niciodată la interacțiunea cu cititorii. Am fost foarte departe de lumea celor care publică și scriu. Nici acum nu sunt prea aproape. E un univers pe care încă îl descopăr, și da, realizez că sunt lipsit energia fantastică pe care ți-o pot da întâlnirile cu cititorii, dar încerc să compensez prin alte căi. Sunt destul de prezent online, de exemplu.
Care e partea cea mai bună a anonimatului tău?
Liniștea care îmi permite să scriu, să fiu.
Iv, de ce scrii?
Scriu ca să mă apropii de mine, dar și de oameni. Scriu ca să înțeleg, fiecare roman e o ocazie de a afla lucruri noi. Scriu pentru că am o imaginație impresionantă, mintea mea creează continuu povești. N-ar fi păcat să nu le pun pe hârtie? Scriu pentru că nu știu să desenez decât în cuvinte. Scriu pentru a-i inspira pe alții. Scriu pentru că fără ficțiune nu există nici realitate. Scriu pentru că mă simt liber.
Ești ceea ce se numește un scriitor „self-made”. Ce ai de pierdut și ce ai de câștigat ca urmare a faptului că nu ai urmat drumul uzual spre literatură, adică studii de specialitate?
Am fost ferit de clișee, am mai mult curaj & mai puține inhibiții. Dar am și mai puțină încredere, sunt mai puțin educat literar și am pierdut timp.
Ce te recomandă ca poet?
Faptul că, citindu-mă, nu te vei întreba ce a vrut să spună poetul? Scriu despre oameni, pentru oameni și chiar dacă versurile mele sunt surprinzătoare, imaginative sau emoționante, sunt mereu pe înțelesul oamenilor. Mă preocupă simplitatea plină de înțeles și trăire a scrisului.
Ce-ai făcut cu primii bani pe care i-ai câștigat din scris?
I-am învestit într-o călătorie, cel mai probabil. Umblu mult prin lume, diversitatea culturală mă inspiră, nu mă mai satur să încerc să cuprind această lume de necuprins. Chiar acum, îți răspund la întrebări de pe alt fus orar, dintr-o altă lume, plină de macaci, cocotieri și câmpuri de orez verde. O lume cu gust de sambal matah.
Ca multă lume, îți urmăresc #ficționarul - #dicționarulpoetic...
În primul rând, e #dicționaripoetic, ipoetic fiind, el însuși, un cuvânt inventat.
A, am citit repede pe Internet, ca toată lumea! Dă-ne definiția ta preferată.
E greu să aleg o singură definiție, pun aici câteva care mi se par remarcabile:
ORBGOLIU s.n. Mândrie oarbă.
VISCRET, -Ă, adj. Vis pe care nici nu știi dacă l-ai avut sau nu.
ÎNDEMÂINARE s.f. Abilitate de a amâna totul pe mâine.
CLICTISEALĂ s.f. 1. Stare de plictiseală care te împinge la a pierde timpul pe internet. 2. Plictiseală generată de o muncă monotonă în fața computerului.
HARACHIRÍE s.f. Sinucidere cauzată de chiria prea mare.
Ești cunoscut pentru calitatea jocurilor de cuvinte pe care le faci. Domnule inginer, te-ar prinde hainele unui editor de presă scrisă?
Mulțumesc pentru apreciere, e unul dintre lucrurile pe care le-am învățat scriind publicitate. Și nu e singurul, m-a ajutat mult acest tip de formare. Probabil că m-aș descurca și ca editor în presa scrisă, dar nu știu exact rigorile meseriei, n-am încercat niciodată.
La romanul „Eu te-am făcut, eu te omor”, ai spus că ai lucrat doi ani, pe tăcute. Înțeleg, înainte de a fi terminat romanul tău, că e vorba despre un război între generații. Poți să-mi spui cine câștigă fără să dezvăluim finalul?
Da, sunt doi ani în care oriunde am mers, orice am făcut, am dus cu mine această lume densă a războiului. Eram aproape la jumătatea romanului când a început războiul real, cel de lângă noi, din Ucraina. Știu că eram în Austria și am avut un moment în care m-am oprit din scris, șocat. E greu să trăiești în mijlocul unui război fictiv și să mai izbucnească unul real. Unde mai poți evada? Într-un război nu despre câștigători e vorba, pentru că toată lumea pierde. Cred că, mai degrabă, ar trebui să ne gândim la cine pierde mai mult. Și, poate, în felul ăsta să nu-l mai începem pe următorul.
Care crezi că e locul tău în literatura română?
N-am nicio idee și nicio putere în a decide acest lucru. Mie doar îmi place să scriu, să mă joc și să învăț.
Care e antonimul unui roman de război naiv?
Un roman despre o pace ipocrită, contrafăcută. Nimic mai rău decât o pace rusească.
În ceea ce privește scrisul, ce anume s-a vădit a fi mai ușor decât credeai?
Nimic nu e ușor când scrii un roman. Pentru mine complexitatea e uriașă, mă solicită mult și simt că în permanență sunt în pericol să fi uitat ceva, să fi dublat informații, să fi creat vreun personaj neplauzibil, să las vreun side story în aer, să fi folosit prea multe adverbe, să fi fost prea descriptiv sau prea grăbit... Cred că singurul lucru ușor e momentul de trecere către un alt roman, către o nouă lume. Aș fi zis că e greu să ieși dintr-un roman și totuși, reușesc să fac asta destul de firesc. În realitate n-am fost niciodată prea bun la despărțiri, dar atunci când îmi iau la revedere de la personajele unui roman, îmi iese destul de bine.
E posibil să separi vreodată experiența personală de actul cultural al documentării?
Nu cred că putem separa experiența personală de nimic. Că suntem oameni de știință sau poeți, experiența noastră, formarea noastră ca oameni e atât de intim împletită cu ceea ce facem încât eu le consider inseparabile. Și nu știu de ce am face asta, de fapt. Cele două sunt îmbrățișate într-un dans atât de frumos!
Crezi că lumea devine mai bună sau mai rea? Dintr-o perspectivă naivă, desigur, bănuiesc răspunsul!
Dacă am trăi într-un basm, ar fi ușor să-ți răspund. În realitatea aceasta însă, lumea devine mai bună și mai rea. Nu se poate altfel. Pace fără război nu poate fi, nici nepăsare fără a iubi.
Cum te-a schimbat succesul scrierilor tale?
În primul rând am început să mă iau în serios. Am devenit mai responsabil, am mai multă încredere în ceea ce fac. Acum dedic mai mult timp și energie scrisului, aș putea spune că viața mea se învârte în jurul scrisului. Și îmi place. Să pot trăi exclusiv din scrisul de romane e ceea ce-mi doresc. Sunt încă departe de acel moment, dar e visul meu și muncesc la el. Deja știu care vor fi următoarele cinci romane pe care le voi scrie, doar ordinea nu mi-e clară.
Ne poți da o probă de naivitate din viața ta reală?
Eram adult când încă mai credeam că ochii pisicilor luminează. Știam că reflectă lumina, dar credeam că se încarcă cumva și reușesc să înmagazineze pentru scurt timp energia solară. Încă mai râd când îmi amintesc asta.
Foto: Humanitas
