Peste 40 de concerte, programate în Europa până în aprilie 2024, au fost anulate.
„Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți încă o dată. Muncesc foarte mult pentru a-mi reface puterea, dar turneele pot fi foarte dificile chiar și atunci când ești 100%. Nu este corect să continui să amâni spectacolele și, deși mi se rupe inima, cel mai bine este să anulăm totul acum până când sunt cu adevărat gata să mă întorc din nou pe scenă. Vreau să știți cu toții, nu renunț... și abia aștept să vă revăd!”, a scris Celine pe conturile sale de socializare.
În urmă cu două săptămâni, artista şi-a lansat un album nou, “Love Again”.
Turneul “Courage” a început în anul 2019, însă a fost întrerupt de pandemia Covid. În luna decembrie 2022, Celine Dion a dezvăluit că suferă de sindromul persoanei rigide, o afecţiune a cărei cauză exacta nu este cunoscută, dar care pare a fi de origine autoimună. Afectând aproximativ o persoană dintr-un milion, acest sindrom declanşează dureri acute şi dificultăţi de mişcare, împiedicând activităţile fizice obositoare.
“Echipa medicală care o îngrijeşte pe Celine urmăreşte evoluţia bolii şi tratamentul ei”, au declarat surse din anturajul vedetei canadiene.
Artista urma să cânte și la București, pe Arena Națională, pe 11 iunie 2023. Spectacolul a fost anulat.
Celine Dion este una dintre cele mai populare artiste din lume, fiind celebră, între altele, pentru cântecul "My Heart Will Go On", lansat în 1997 şi inclus pe coloana sonoră a filmului "Titanic".