Universul are maniera sa de a se exprima, propria sa limba magică, care vine sub forma unor vibrații, semne și „întâmplări”. Oricât de clișeic ar suna, de cele mai multe ori, universul ne oferă semne de avertizare și ne pune aparente piedici, astfel încât să ne transmită că nu urmăm, în prezent, cea mai bună cale din viață sau că am deviat de la menirea noastră.
Când universul ne vorbește, nu înseamnă neapărat că vom auzi vocea unor divinități sau că vom vedea îngeri, deși unele persoane au parte și de astfel de întâlniri. În toți acești ani, de când m-am deschis către ceea ce este dincolo de aparent, am remarcat că indiferent de credința pe care o avem, limbajul universului constă în semne, tipare sau evenimente care apar din senin și care ne arată că anumite uși ni se închid în nas, doar pentru ca altele să se deschidă larg.
Coincidențe sau sincronicități?
Cu siguranța, ați simțit și voi că experimentați tot felul de sincronicități, așa-zise coincidente, care nu vă mai dau pace, oriunde v-ați afla și orice ați face. S-ar putea să fiți în duș, să pregătiți cina sau să conduceți mașina. Tot ce avem nevoie este să rămânem deschiși pentru a primi aceste semne. Ele pot veni sub formă de vise, modele repetitive de numere, melodii pe care le tot auzim, cuvinte care ies în evidență, conversații care ne atrag brusc atenția într-o anumită direcție, chiar anumite forme în natură sau pe cer și multe alte semne.
Universul ne vorbește prin experiențe trăite, iar ancorarea în aici și acum ne ajută să deslușim aceste semne. Cel mai evident exemplu de astfel de evenimente este ceea ce numim coincidența. Ne gândim la o persoană și în acel moment sună telefonul. Luăm telefonul și auzim vocea celui la care tocmai ne gândeam. Încercăm să găsim o persoană a cărei adresă am pierdut-o cu mult timp în urmă. Deodată, ne întâlnim cu un vechi prieten, care ne spune: „Știi pe cine am văzut ieri?” Începem să punem întrebări, un prieten ne dă numele persoanei pe care o căutăm și, foarte curând, avem adresa și numărul de telefon al acestuia.
Ce simțim când primim semne de la Univers
Unii oameni caută activ răspunsuri la aspecte din viața profesională sau personală. În timp, devin antrenați să observe aceste semne și sincronicități. Iar când văd semnul potrivit, o pace interioară se instalează și înțeleg, pur și simplu, ce au de făcut. O situație complicată se rezolvă prin răspunsul primit. Atunci depinde de noi cum vom acționa, având acest răspuns la îndemână. Poate veni printr-o frază de la un prieten, un videoclip aleatoriu pe YouTube sau Facebook, un articol pe Internet sau un paragraf dintr-o carte.
Antrenamentul intuiției
Întâlnesc tot mai multe persoane care și-au dezvoltat intuiția în așa măsură încât reușesc cu ușurință să distingă răspunsul Universului de un set aleatoriu de cuvinte. Deschizându-ne către comunicarea cu tot ceea ce ne înconjoară, ajungem să concluzionăm că Universul este o ființă vie, gânditoare și conștientă, un Întreg din care facem cu toții parte. Iar această credință ne schimba întreaga viață. Ne va schimba relația cu Întregul și chiar pe cea cu noi înșine; ne va ajuta să regăsim o lume complet nouă.
O lume care ne oferă bucurie în fiecare zi, o lume în care suntem interconectați, în care nu suntem singuri. Pentru că Universul nu se rezumă la a ne recunoaște și a ne accepta. El comunică permanent cu noi. Iar noi avem posibilitatea să comunicăm cu el prin cuvinte, gânduri și acțiuni, la care Universul va răspunde prin evenimente. Astfel, ajungem să înțelegem de ce este important să cerem, ca să ni se dea.
Arta de formula o dorință
Așa cum se întâmplă și în viața de zi de zi, este important cum cerem ceea ce ne dorim. „A VREA” să obținem ceva înseamnă că îi transmitem Universului că noi ne dorim să vrem în continuare. Practic, exprimăm că dorim să trăim la nesfârșit experiența lui „A VREA”, nu a lui „A AVEA”. Adică exprimăm o stare continuă de a dori să trăim experiența de a nu avea (bani, relații, iubire etc).
Ce vreau să spun este că, cu cât ne dorim mai tare un lucru și cu cât verbalizăm mai mult lipsa, cu atât îndepărtăm de noi mai mult ceea ce ne dorim, pentru că Universul răspunde la energia noastră. Prin urmare, ceea ce ne dorim este să construim o atitudine cu adevărat pozitivă și să simțim cât mai multă recunoștință pentru ceea ce obținem.
Așadar, îi cerem Universului să ne ofere mai multe motive pentru a ne simți recunoscători și pozitivi.
Mulți dintre noi ne blocăm în acest stadiu. Știu că poate fi tare greu să simți recunoștință pentru ceea ce nu ai încă. Este deosebit de dificil să ne simțim pozitivi, dacă acum suntem în suferință. Recunoștința este, de fapt, atât începutul, cât și sfârșitul acestui proces. Pentru a fi în armonie cu energia Universului, este important să ne concentrăm asupra tuturor lucrurilor pentru care putem fi recunoscători. Acest lucru va ridica nivelul energiei noastre și ne va permite ca dorințele noastre să fie îndeplinite la maximum. După ce am primit ceea ce am cerut, să nu uităm să mulțumim. Mulțumirile creează o spirală de apreciere, recunoștință și pozitiv care ne va permite să primim cele mai generoase daruri ale vieții. Acest proces va genera o stare de bine la nivelul întregii noastre familii, a cercului nostru de prieteni și a tuturor oamenilor cu care vom intra în contact și va permite și altora să se simtă mulțumiți și fericiți.
Foto: Pexels