Sâmbătă seară, 29 august, festivalul Summer In The City a reușit să le ofere spectatorilor care au venit la Romexpo una dintre cele mai energice, dar și una dintre cele mai emoționante seri ale acestui sezon estival de concerte din România. După concertul fresh și plin de emoție susținut de Calum Scott, unul dintre cei mai în vogă artiști ai momentului, rockerii britanici alternativi de la Editors au încălzit atmosfera pe scena festivalului din Capitală. După cele două concerte grație cărora unii oameni și-au văzut artiștii preferați, iar alții aveau să plece acasă cu noi „achiziții” pentru playlist, Robbie Williams a urcat pe scenă într-o formă pe care românii n-au mai văzut-o până acum. 

Megastarul mondial nu a oferit doar un show electrizant, nonconformist și plin de dinamism, așa cum ne-a obișnuit încă din 2015, când a concertat prima oară la noi. Pentru că se află în plin turneu „XXV”, care celebrează un sfert de veac de carieră solo pentru artist, show-ul său e încărcat cu o mulțime de momente care-i dezvăluie o latură nouă, sentimentală și contemplativă. 

Spre deosebire de mulți artiști, Williams nu e genul de muzician care să fugă de clișee. Ba chiar le recunoaște și e ironic la adresa multora dintre ele, prin urmare, și autoironic. Despre unul dintre ele a glumit chiar și la București spunând că e genul de artist cu doar două categorii de piese. Cele „I am Robbie Williams and I am awesome!” („Sunt Robbie Williams și sunt minunat”) și categoria cântecelor de dragoste „I am sad and lonely, please come and save me”  („Sunt trist și singur, te rog salvează-mă”). În acest spirit, deși de mulți ani încoace și-a obișnuit fanii cu faptul că orice show al lui începe cu „Let me entertain you” și se termină cu „Angels”, de data asta, Williams a deschis cu „Hey Wow Yeah Yeah”, un singalong de pe albumul său din 2012, „Take The Crown”. Deși nu-i neapărat printre cele mai cunoscute piese ale sale, românii au făcut, ca de obicei, o figură frumoasă și au cântat lăudabil împreună cu britanicul. 

Interesantă a fost și alegerea setlist-ului pentru acest nou format de concert. Dacă în trecut muzicianul ținea aproape două ore de concert cu hiturile sale, acum și-a construit cele două ceasuri petrecute pe scenă ca pe o călătorie prin cariera sa, cântând inclusiv cover-uri. După ce a încălzit bine atmosfera cu câteva piese din partea mai puțin cunoscută a discografiei sale, dar care îi pune în evidență varietatea de piese pe care le-a lansat până acum, Williams a făcut unul dintre lucrurile la care se pricepe cel mai bine: interacțiunea cu publicul. Prin câteva momente de dialog direct cu câțiva spectatori norocoși din fața scenei, acesta a povestit cum a arătat începutul carierei sale. Succesul pe care l-a avut alături de Take That, dar și opresiunea și cenzura de care a avut parte din partea managementului de la acea vreme, precum și a colegilor de echipă. Acesta le-a arătat spectatorilor videoclipul piesei „Do What U Like” despre care a recunoscut public că e o prostie, lipsită de sens, în care nimic nu avea o logică, mai ales momentele în care el și colegii erau puși să se dezbrace pentru că așa vindeau mai bine. Totuși, cu umorul său caracteristic, Robbie a recunoscut că regretă mai degrabă că azi nu mai are aceleași calități fizice decât faptul că ele au rămas „documentate” în niște videoclipuri. A vorbit și despre personalitatea sa rebelă și despre nevoia sa de atenție și de afirmare. Aspecte care i-au îngreunat relația cu colegii de trupă, traiul în boyband și care ulterior i-au adus chiar și „concedierea” din grup. Un moment determinant pentru tânărul Robbie, ne putem da seama acum, la 25 de ani după ce cariera sa solo a înregistrat un succes considerabil mai mare decât a avut vreodată Take That. Motiv care, probabil, a contribuit la procesul prin care muzicianul a ajuns să-și ierte foștii colegi și să își îmbrățișeze, în cele din urmă, acel capitol al vieții. Dovadă stă în faptul că single-ul celebru, „The Flood”, al boyband-ului a avut un loc de cinste în setlist-ul concertului care face parte din turneul „XXV”. 

Un showman colosal

L-am văzut pe Robbie Williams de trei ori deja, în fiecare din aparițiile sale în România. Apariții care se întind pe aproape un deceniu. Iar ce am văzut sâmbătă la Romexpo e departe cea mai sensibilă apariție publică pe care am văzut-o cu omul care a făcut istorie ca fiind un showman colosal. Inclusiv aspectul său fizic s-a modificat. Dacă ultima oară îl vedeam decolorat și vopsit blond, acum Williams nu mai are o problemă în a îmbrățișa faptul că părul său a devenit cărunt, iar chipul lui a acumulat niște semne ale timpului. Aspect fizic întregit de o privire contemplativă, nostalgică, fragilă și pe alocuri chiar tristă. După două show-uri picante și 100% electrizante, am văzut un Robbie Williams care vorbește deschis unui public de zeci de mii de oameni despre depresia sa, despre dependența sa de droguri și alcool, despre nevoia sa de validare, despre insecuritățile sale, despre mintea sa care toată viața i-a spus că nu e suficient de frumos, talentat și bun pentru ceea ce trăia. 

La bustul gol, acoperit de un halat, pe un scaun înalt, cu un microfon în mână, artistul care ani de zile părea indestructibil și nebun apare azi în fața spectatorilor fără ziduri și măști. Mai uman, sincer și deschis decât și-a permis vreodată să fie. Vorbește despre părțile negative și triste din viața lui la fel de deschis cum vorbește și despre cele două motive pentru care a rămas în viață. Acesta a declarat că le datorează viața și faptul că mai e azi pe pământ soției și copiilor lui. Și publicului, care a continuat să vină la concerte, să-i cumpere muzica și să creadă în el chiar și atunci când nici el nu mai credea în sine. 

Showman-ul n-a lipsit de pe scenă. El e în continuare acolo, iar concertului de la București nu i-au lipsit nebunia, dinamismul și bucuria care l-au consacrat pe Williams. De aceea, în partea a doua a setlistului am auzit celebrele piese dinamice ale discografiei sale, precum „Love My Life”, „Feel”, „Kids” sau „Rock DJ”. Nelipsit a fost și momentul în care britanicul a ales o femeie frumoasă din public pentru a-i dedica balada „She’s the One”. Ba chiar a stat puțin de vorbă cu norocoasa serii, pe numele ei Andreea, venită la concert cu fiica ei adolescentă pe care Williams a tachinat-o glumind: „Luni probabil va merge la școală și le va povesti colegilor cum mama ei a târât-o la un concert în care solistul era din secolul trecut. Din păcate nu sunt Harry Styles, dar pot cânta puțin din „Watermelon Sugar” pentru tine ”.  

Dacă tot am vorbit despre cât de specială mi s-a părut alegerea setlist-ului, voi menționa și două alegeri ale cântărețului care m-au surprins extrem de plăcut. Înainte de concert am auzit două tinere de lângă mine care sperau foarte tare să audă live „Love Supreme”, lucru care nu părea realist, judecând după ultimele setlisturi pe care Williams le performase în ultimele două luni de turneu. Cu toate astea, între super-petrecerea de pe „Candy”, în care a aruncat cu tricouri personalizate de pe scenă, și mega-hitul „Feel”, starul a strecurat și „Love Supreme”, care a sunat impecabil. Mă bucur că cel puțin alte două persoane în afară de mine au mai plecat fericite acasă datorită acestei surprize. A doua alegere plăcută a fost piesa care a deschis Encore-ul. În reorchestrarea simfonică sublimă de pe albumul „XXV”, Robbie Williams a revenit pe scenă cu piesa pe care cred că o putem considera imnul acestui turneu: „No Regrets”. După 49 de ani de viață, 33 de ani de muzică, 25 de carieră solo, 23 de ani de când a renunțat complet la substanțe, 18 ani de căsnicie, patru copii și trei concerte în România, Robbie Williams chiar pare un om care a făcut pace cu trecutul său, cu personalitatea sa rebelă dar simultan fragilă, cu reușitele sale și cu tot ce a acumulat până aici și acum încât să poată sta drept ca un om fără regrete. 

După o asemenea călătorie muzicală prin cariera, viața și sufletul său, Williams a cântat în final „Angels”, dar nu și în încheiere. Deși cea mai cunoscută piesă a sa fost, ca de obicei, ultima din setlistul artistului, acesta a încheiat seara printr-un gest care vorbește de la sine. După ce, în concert, a spus că „într-un fel am fost parte din viața voastră în ultimii 33 de ani”, la final, în aplauzele fanilor, fără muzică pe fundal și fără lumini colorate, acesta și-a dat jos, pe scenă, toate brățările, lanțurile și accesoriile de pe el, rămânând shirtless în halatul de mătase, iar după a mai fredonat acappella, alături de fani câteva versuri din „Let Me Entertain You”, „Strong”, „Come Undone”, „Candy”, „Feel” și „Angels”. O metaforă superbă, de o finețe, profunzime și frumusețe rare prin care, fără cuvinte, Williams dovedește că și atunci când toată strălucirea va cădea în întregime de pe el, va lăsa în urma sa, în inimile și în amintirea multora dintre noi piese nemuritoare, care ne-au fost alături în toți acești ani. 

Nu știam în 2015, când mă înghesuiam cu zeci de mii de oameni la unul dintre cele mai mari concerte ale ultimilor 34 de ani, că voi avea să-l revăd pe Robbie Williams. Summer In The City mi-a dat ocazia să-l văd chiar și a treia oară. Pentru asta le sunt recunoscător. Și deși înaintea concertului mă gândeam că probabil a treia oară îmi va fi suficient, acum simt că mai e loc și pentru o dată viitoare. Asta e magia pe care Robbie Williams o are asupra oamenilor. E ceva cu care te molipsește și care după nu te mai părăsește.