Suferința din dragoste este greu de dus și pentru un adult. Ce să mai spunem despre cum se simte pentru un adolescent care nu a mai trecut prin asta, iar durerea este trăită la intensitate maximă, așa cum a fost trăită și relația de iubire!
Însă pentru un părinte, suferința copilului doare mai rău decât propria suferință.
Instinctiv, în prima etapă, când ne vedem copiii cu sufletul făcut fărâme, ne dorim din toate puterile să le curmăm suferința.
Însă, dragi părinți, tot ce putem noi face în acest timp este să-i însoțim în procesul lor de pierdere cu empatie și înțelegere, să normalizăm ce simte și ce trăiește copilul nostru, să-i transmitem că e firesc să doară, să-i asigurăm un mediu de siguranță în care el să-și poată integra durerea.
Copiii au nevoie să știe că sunt valoroși, că sunt iubiți, că nu au fost doar o distracție pentru celălalt.
Ce lasă în urmă o despărțire dureroasă
În adolescență, mai mult decât la orice altă vârstă, tinerii își formează imaginea despre sine prin intermediul relațiilor cu ceilalți, iar o despărțire poate duce, pe lângă altele, la știrbirea serioasă a încrederii în sine.
Adolescenții părăsiți pot trage concluzii eronate, de genul „nu sunt suficient de bun/bună, de frumos/frumoasă, de iubitor/iubitoare, de descurcăreț/descurcăreață" sau „nu sunt capabil/ă să am o relație de iubire", „nu am abilități sociale suficient de dezvoltate".
Își pot forma convingeri de genul „fetele sunt răutăcioase" sau „dacă nu ești mereu în control, vei fi înșelat" sau „dacă te atașezi de cineva, vei suferi" sau „băieții vor doar să profite de fete".
Dacă aceste convingeri nu sunt discutate și gestionate, îi pot încurca în relațiile pe care le vor avea în viitor, inclusiv la vârsta adultă!
Și aici intervine marea noastră datorie de părinți: dacă reușim să ne arătăm disponibilitatea de a discuta cu ei, dacă reușim să ne punem în papucii lor și chiar să ne amintim și să vorbim cu ei despre primele noastre dezamăgiri, dacă în loc să spunem „celălalt a fost de vină" sau „o să regrete el/ea" punem accentul pe faptul că au trăit o poveste frumoasă, pe care ar fi bine să o mențină așa în cutia lor de amintiri, la fel ca imaginea celui/celei pe care au iubit-o, copiii noștri au șansa să învețe că, da, într-o relație de orice natură poți întâmpina dificultăți, pot apărea neînțelegeri și diferențe de opinie, dar că ele se pot rezolva făra a întina imaginea celui care, o perioadă, a fost parte din povestea ta.
Cum să abordați lucrurile
Aceste discuții cu adolescenții noștri suferinzi din dragoste pot părea dificile. Însă dacă alegem să nu le purtăm, ratăm șansa de a crește viitori adulți cu încredere în sine și în ceilalți, deschiși spre dragoste și cu o șansă reală la o viață de cuplu împlinită.
Iată ce le putem spune:
Ideea e să le explicăm că, deși au decis să meargă pe drumuri separate, ar fi bine să nu vorbească urât despre celălalt sau să întreprindă acțiuni pe care mai târziu le vor regreta, ci mai degrabă să se raporteze la fostul partener așa cum și-ar dori ca acesta să se raporteze la rândul lui la relația de iubire pe care au încheiat-o, astfel încât, când se vor mai vedea în diverse contexte, să nu se evite.
Asta nu înseamnă, în niciun caz, că nu le permitem să-și trăiască furia, dezamăgirea, deznădejdea. Dimpotrivă! Suntem acolo lângă ei, în măsura în care ne permit, îi ascultăm, îi întrebăm ce putem face pentru a le diminua suferința.
Nu putem prelua durerea copilului nostru, însă avem datoria de a-l pregăti cum știm mai bine pentru viață, cu bune și grele.
Toate trebuie trăite la timpul lor, iar copiii noștri au șansa de a dezvolta relații armonioase dacă noi îi investim cu încredere, dacă le transmitem că sunt capabili, că ei contează și pot întâmpina cu mult curaj orice provocare, chiar și despărtirea de prima lor mare dragoste.
Foto: Pexels
