Cu toții avem prin casă o folie de paracetamol. Sunt medicamente pe care le luăm fără să stăm pe gânduri când ne doare puțin capul, când răcim sau când ne supără o măsea. Un studiu fascinant, publicat de National Library of Medicine arată că medicamentele de acest tip pot afecta nivelul de empatie de care dăm dovadă față de ființele din jurul nostru.
Cum se explică această legătură surprinzătoare între analgezice și răspunsul nostru empatic? Atunci când reduc nivelul de disconfort (durere), analgezicele reduc și răspunsurile noastre empatice. Chiar dacă nu ai lega o pastilă de paracetamol de felul în care percepi afectiv lumea, pare că există o legătură.
Odată ce nu mai suntem expuși suferinței fizice, devenim mai puțin capabili să arătăm empatie față de durerile (sau bucuriile) altora. Deși acest lucru este interesant în sine, explicația din spatele acestui fenomen relevă rolul crucial pe care senzațiile somatice (corporale) îl joacă în felul în care înțelegem lumea.
Ce rol are, de fapt, durerea
Supraviețuirea noastră a depins, încă de la începutul speciei noastre pe pământ, și de abilitatea de a „citi” rapid alți oameni. În Paleolitic, la fel ca azi, era important să ne prindem din timp dacă se apropie de noi un prieten sau un dușman, dacă acțiunile sale ne pun sau nu în pericol. Așa au apărut primele presiuni selective de a evalua inconștient, rapid și corect limbajul non-verbal al altor oameni (și animale, de altfel).
Make Life Magic
Ce e greșit în strategia struțului: problemele nu dispar când ne băgăm capul în nisip
Studiul evoluției proceselor neurologice relevante arată că, înainte de nașterea și dezvoltarea limbajului, oamenii se înțelegeau în mare măsură nu doar prin limbajul non-verbal, ci și bazându-se pe empatie.
Multe alte mamifere păstrează inteligența străveche a capacității de a simți/intui cum se simt alții și ce intenții au.
Adesea, folosim cuvântul „empatie” pentru a descrie o înțelegere profundă a sentimentelor și gândurilor altora. O definiție comună este că empatia înseamnă să poți să te pui în papucii altei persoane, ceea ce îți permite să înțelegi nu doar la nivel cognitiv ce i se întâmplă, ci să și simți la nivel afectiv impactul unei experiențe pe care nu o trăiești direct pe pielea ta.
Există, așadar, două elemente: înțelegerea și simțirea celuilalt. „Înțeleg de ce plânge copilul care a căzut de pe bicicletă, dar înțeleg și cum se simte durerea lui, pentru că am simțit pe pielea mea cum se simte o căzătură”.
Când senzațiile noastre somatice sunt amorțite constant de analgezice, „simțirea” celuilalt scade.
Cum amorțesc analgezicele empatia
Atunci când vedem sau auzim că o ființă experimentează durere, empatia este cea care ne face să reacționăm. Până la un punct, e ca și cum ne-ar durea pe noi. Ați observat, de exemplu, că dacă avem în față o persoană care se lovește la cap, ducem și noi, automat, mâna la cap sau ne strâmbăm de durere, deși nu ne doare nimic? În cea mai mare parte, durerea este „contagioasă” la nivel inconștient. Nu e nevoie să gândim „vai, cred că e dureros!”. Știm și simțim că e dureros. Procesul de percepție a durerii, a suferinței nu este doar un proces mintal, ci și unul senzorial, intuitiv, empatic.
„Traducem”, transformăm ceea ce se întâmplă în lumea exterioară într-o experiență internă, folosind o serie de „mecanisme de percepție-acțiune” și așa ia naștere empatia somatică - un simț al experienței împărtășite, cum ar fi, de exemplu, perceperea durerii celorlalți și simularea experienței lor în propriul nostru corp.
Câtă empatie e prea multă sau prea puțină?
Există oameni care nu experimentează empatia somatică. 1-2% dintre oameni pur și simplu nu sunt afectați de senzația de a trăi durerea fizică a altcuiva pe propria piele. Aceștia pot deduce mental cum s-ar putea simți cineva, dar nu împărtășesc experiența disconfortului altcuiva.
La cealaltă extremă, există oameni care sunt mult prea empatici: trăiesc atât de intens durerea altor persoane, încât viața lor se poate transforma într-un calvar. Sunt persoanele care nu pot urmări un film violent, nu pot asculta o poveste tristă, nu pot sări în ajutorul cuiva rănit deoarece le afectează fizic.
Majoritatea dintre noi experimentăm o empatie somatică moderată: este cea care declanșează mecanismul cel mai potrivit supraviețuirii: „înțeleg, simt prin ce treci și vreau să te ajut”.
Importanța disconfortului
Ca să ne putem auto-regla și îngriji corect, trebuie să simțim ce se întâmplă în interiorul nostru. Dacă simțim sete, bem apă. Dacă simțim frică, ne retragem din situația periculoasă sau amenințătoare. Fără senzații precum setea sau frica, nu am supraviețui mult timp.
Corpul ne transmite nevoile sale prin senzații de disconfort. Disconfortul este, în primul rând, o informație importantă atât despre ce se întâmplă în noi înșine, cât și în mediul în care trăim. Este un ingredient esențial al supraviețuirii și al lipiciului social care ne leagă de ceilalți.
Atunci când luăm analgezice pentru a ne amorți simțurile, ne eliminăm propria durere (atenție, eliminăm simptomul, nu cauza!), dar reducem și capacitatea de a experimenta empatia somatică.
Cercetătorii care susțin teoria nu fac referire la analgezice puternice, ci la simplul paracetamol pe care îl avem cu toții în case și pe care îl folosim din plin (de exemplu, în perioada octombrie 2021 - septembrie 2022 au fost utilizate circa 5,5 milioane de cutii de ibuprofen şi circa 3 milioane cutii de paracetamol, anunța Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER).
Analgezicele par să nu atenueze doar durerile noastre fizice, ci și capacitatea noastră de a „simți” lumea și alte ființe, ceea ce ar putea conduce, pe termen lung, la o societate tot mai puțin empatică.
Nu ne dorim să suferim inutil. Dar o variantă pentru a evita să amorțim felul în care simțim este ca atunci când apare o durere să aflăm, în primul rând, ce o provoacă și cum am putea să vindecăm cauza, nu să ne ascundem după (încă) o pastilă.
Foto: Freepik
