Așa suna întrebarea pe care am primit-o, iar aceasta a născut o altă întrebare: există, oare, copii care chiar nu vor să învețe?
Ca profesor pentru învățământul primar, am întâlnit doar copii care fie nu știu că este necesar să se implice și să facă eforturi pentru a reține anumite lucruri înainte de a le aplica, fie copii care nu știu cum să învețe și se frustrează, fie copii care nu știu că învățarea vine la pachet cu uitarea, dacă nu are loc o reactualizare periodică a conținuturilor.
Am întâlnit copii care doresc să știe la ce le folosește ceea ce învață, am avut copii care nu erau interesați de un subiect, dar nu am întâlnit încă un copil care nu vrea să învețe.
Ce se ascunde în spatele refuzului de a învăța
Probabil că unii dintre voi ați ridicat sceptic din sprâncene în timp ce citeați rândurile de mai sus. Copiii pot declara că nu vor să învețe, dar în spatele acestei afirmații am găsit doar motivele de mai sus: căutarea unei motivații pentru a susține efortul (pentru că învățarea nu este ușoară, ea presupune efort) sau lipsa unor abilități. Sunt copii care încă descoperă care le este stilul de a învăța, fiind în proces de a-și crea propria „artă” de a învăța.
Privind mai departe de perioada primară, uitându-mă chiar și la propriul parcurs, nu doar ca martor la spectacolul învățării oferit de alții, mai există un aspect pe care îl voi explica printr-o poveste la care fiecare părinte cu copii la școală se poate raporta: atunci când copilul face un progres într-o zonă, să spunem pe partea de motricitate, în alte domenii apare stagnare sau chiar un ușor regres, poate pe partea de limbaj. Cu alte cuvinte, avem o energie limitată pe care o canalizăm încă din primele momente ale vieții noastre spre ceea ce avem de făcut.
Acum mergem spre gimnaziu. Pentru mulți copii, acest regres apare chiar la început, în clasa a V-a, și este fix ca în copilărie. Copilul va alege o zonă în care să investească energia sa. Se confruntă cu un grup nou de adulți, trebuie să descopere care sunt limitele lor, care sunt așteptările lor, care este stilul de predare, cum sunt ca persoane, cum să relaționeze cu fiecare dintre ei. Și ce perioadă nefasta! Fix când este în plin proces de redefinire a relației cu adultul și de sondare a limitelor! Apoi, pentru mulți dintre ei, este colectivul care poate fi nou (și după o vacanță de vară, chiar și întoarcerea în aceeași clasă vine cu redefinirea statului, cu interese noi și reorganizarea grupului). Și este o perioadă atât de sensibilă! Imaginea sa contează și o va apăra uneori chiar cu riscul de a o periclita pe cea cu adultul.
Să mai spun de materii? Celor cunoscute li se adaugă unele noi. Oare cu ce se „mănâncă”? Care este legătura cu cele vechi? În primar păreau mereu să se intersecteze unele cu altele (dat fiind nivelul mare de integrare realizat de învățători care au marele avantaj de a preda majoritatea disciplinelor din orar). Sunt doar câteva arii care necesită energie de descoperire și adaptare.
În tot acest tumult, nu este de mirare că apare stagnare sau regres. Învățarea este o zonă atipică; aici, lipsa unor achiziții noi se simte mereu ca regres.
Copilul nu uită neapărat ceea ce știa, ci doar nu are noi achiziții, iar această diferență este adesea asociată cu regresul, când, de fapt, este doar lipsa progresului în raport cu ce este nou.
Să ținem cont de ritmurile diferite de învățare
Dar de ce nu apare acest regres la toți copiii în același moment? Pentru că unii dintre ei, în special cei care au fost apreciați pentru rezultatele școlare, aleg să investească energia în aceleași domenii, deoarece de acolo le vine și statutul în colectiv. Dar apare uneori chiar și la ei, când nu știu cum să abordeze noile materii la fel de eficient ca pe cele pentru care au deja o strategie de învățare (pentru că aceeași persoană învață diferit în funcție de materie).
Cred că în momentul în care copilul care avea nota 10 coboară la nota 6, cel mai sănătos lucru pe care îl putem face ca părinți este să evităm clar acuzele că nu vrea să mai învețe.
Cu blândețe, să ne apropiem și să investigăm ce se află în spate. Unde este investit grosul energiei? Cum pot eficientiza acest proces? Cei mai mulți dintre copii se panichează de scăderea rezultatelor sau de reacțiile noastre sau ale profesorilor, iar acest lucru duce la o învățare cu anxietate – și este păcat.
În încheiere, am abordat acest subiect cu o privire verticală asupra fiecărei discipline în parte, dar mai există o întrebare mai largă la care ar merita să reflectăm: este esențial ca un copil să performeze la un nivel înalt la toate disciplinele predate?
Poate că performanța nu trebuie măsurată exclusiv pe baza notelor din toate domeniile, ci mai degrabă prin progresul global și echilibrul între abilități și nevoia de învățare.
Copilul care nu are performanță în toate domeniile poate să fie totuși un copil care crește, care se dezvoltă armonios și care își găsește propriul ritm. Aceasta este o întrebare la care ne vom întoarce poate într-un alt articol, având în vedere cum se dezvoltă fiecare copil în mod unic și diferit. Până atunci, este important să ne amintim că fiecare pas contează și că, uneori, un mic „regres” pe o materie poate fi doar un pas necesar în procesul de învățare mai larg, care ajută copilul să ajungă la succesul său personal.
Foto: Freepik
