Nu știu alții cum sunt, dar eu, ca părinte, prima trăire și mult timp și prima reacție pe care am avut-o, a fost izvorâtă din așteptările mele fixate la un nivel înalt, dictată de un amalgam de anxietate, frică, dezamăgire, neputință și revoltă. Vocea auzită în copilărie devenea și vocea mea și cuvintele care mi se învârteau frenetic în minte, prinzând diverse forme spuneau: ți-am creat toate condițiile, ți-am oferit totul, și tu? Nu era despre copil, era despre mine, despre răsplata mea, așteptările mele.
Din postura de profesor, lucrurile au fost mereu clare și simple. Mi-a luat însă mult timp și lucru să integrez, ca părinte, ceea ce evaluarea și diferitele forme de notare reprezintă cu adevărat, identificând și schimbând sabotorii: convingerile, vocile, reacțiile. Încă am momente când obișnuința preia controlul în prima fază, dar apoi respir adânc, îmi reamintesc care este rolul meu, ce reprezintă experiența pentru copilul meu și încerc să îl ajut s-o integreze sănătos.
Cum reacționează, de obicei, părinții
Reacțiile pe care le văd atunci când copilul ia o notă mică sunt organizate, cel mai des, în jurul a doi poli.
La un pol se activează „luptătorul”: părintele intră în arenă și sancționează, înregimentează copilul într-un program strict și începe „restaurarea”. Lucrează febril la fiecare „crăpătură”, mărește și „soclul” în același timp, pune mai mult material decât este nevoie. Din păcate, cresc și așteptările care vor face ca prestația care nu se ridică la nivelul setat să producă un cutremur de o intensitate și mai mare.
La polul opus este liniște, o mare de liniște izvorâtă din „notele nu sunt importante”, „lasă că merge și așa”, „nu trebuie să iei mereu notă mare, eu vreau doar să fii fericit” și, din inerție, lucrurile merg mai departe, chiar dacă bulgărele care se rostogolește are găuri, ceea ce-l face fragil.
Și atunci, care ar trebui să fie reacția potrivită când copilul ia o notă mică? Undeva între cei doi poli, deoarece echilibrul este important în toate. Evaluarea este un popas, este timpul de reflecție, este momentul de analiză. Slavă cerului că se face ritmic, permițând și dând timp să se producă ajustările necesare!
Cum abordăm rezultatul unei evaluări?
Primul pas este sărbătorirea a tot ce s-a așezat, a realizărilor. Rar am văzut o evaluare în care copilul să nu știe nimic. Acestea sunt situațiile în care polul ales constant a fost cel din urmă menționat, dar ne vom întoarce și la această situație.
Așa că sărbătorim ceea ce copilul știe, aflăm ce a simțit când a rezolvat acele sarcini, dacă s-a simțit sigur că este bine, dacă rezolvarea i-a luat mult timp. Răspunsurile ne vor spune dacă este un capitol închis sau dacă ar fi bine să zăbovim și acolo pentru ca lucrurile să fie bine cimentate.
Primele zone de lucru sunt cele unde rezolvările nu au stat nici foarte bine, nici foarte rău. Există o fundație, dar are crăpături. Lucrul este mai ușor: reluarea teoriei și câteva exerciții rezolvă repede situația, copilul devine încrezător, simte și vede destul de repede rezultatele.
Ultimul popas este cel cu lucrurile cele mai neclare și lucrăm respectând ritmul de achiziții al copilului. Lucrăm puțin și ritmic pentru că nu creștem halteriști, ci doar copii puternici.
Cum procedăm când vin mai multe note mici
Dacă nu am acordat atenție notelor și situația s-a agravat, dacă am crezut că-i vom face fericiți și ne-am temut că a lua o poziție sau a le cere să lucreze suplimentar când au avut rezultate slabe este lipsit de sens, că vor recupera treptat, dar ajungem în punctul în care ne dăm seama că nu este bine copilul, este momentul să facem o schimbare.
Ce trebuie avut în minte este că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, că lacunele nu au fost acumulate dintr-o dată, că nu se poate lucra la finisaje până nu se fac lucrările de bază. Cu răbdare, începeți să lucrați la achizițiile de bază. Faceți lucrurile fără grabă, lucrați moderat, dar ritmic. Încercați să nu aglomerați programul, să rămână timp liber, timp pentru hobby-uri, activități extrașcolare cu scop, timp de odihnă. Fiți alături de ei! Vor fi dezamăgiți, vor dori (mai mult decât voi) să vadă rezultate rapid, se vor demotiva. Credeți în ei, ajutați-i să creadă în ei!
Provocările pe care școala le aduce nu sunt de netrecut. Căutați, alături de ei, utilitatea a ceea ce învață: „Astfel de informații îți vor fi necesare dacă vei deveni medic/inginer etc.” Spuneți-le că nu știm ce ne rezervă viitorul și de ce resurse vom avea nevoie. Ajutați-i să-și antreneze atenția, autocontrolul, memoria, capacitatea de a reflecta, de a se evalua.
Cum reacționăm când copilul ia o notă mică? Cu autenticitate: ne recunoaștem trăirile, așteptările, realiste sau nu. Cu respect față de copil și trăirile sale. Cu interes pentru a descoperi cauzele. Cu răbdare pentru a găsi cel mai potrivit mod de intervenție. Orice am spune și am decide, este important să le amintim că-i iubim așa cum sunt, că dragostea rămâne neștirbită, că nu sunt singuri și că lucrurile se pot remedia.
Foto: Freepik
