În ciuda faptului că a lansat doar două albume de studio, a devenit una dintre cele mai populare artiste ale anilor 2000, iar muzica ei va rămâne mult timp în memorie.
Se vorbeşte mult de Amy în aceste zile după ce filmul biografic “Back to Black” a intrat în cinematografe.
Iată doar câteva dintre cele mai bune melodii ale sale, un top stabilit de smoothradio.com. În acest clasament avem “Body and Soul”, o melodie înregistrată pentru albumul “Duets II” al lui Tony Bennett, lansat la câteva luni după moartea lui Amy şi bineînţeles “Back to Black”, piesa care dă titlul celui de-al doilea album al ei. Acest clasic soul a fost inspirat de relația lui Amy cu Blake Fielder-Civil. Acesta o părăsise pentru o fostă iubită, lăsând-o să cadă pradă dependențelor și depresiei. Sunetul și ritmul cântecului au fost descrise ca fiind similare cu cele ale grupurilor de fete din anii 1960.
Nu lipseşte “Rehab”, un cântec care face referire la refuzul lui Amy de a merge la dezalcoolizare. A mers, însă doar pentru 15 minute. “Am intrat, am spus "bună ziua" și am explicat că beau pentru că sunt îndrăgostită și am dat-o în bară cu relația. Apoi am ieșit". Dar şi “Valerie”, un cover pe care Amy l-a făcut să sune mai bine decât originalul.