Pubertatea și adolescența sunt niște etape care sperie orice părinte, dar și orice adolescent. Ele vin cu schimbări majore în viața copiilor, mai ales că, odată cu ele, aria experiențelor crește semnificativ și vine cu trăiri noi, printre care și anxietatea. Ea, însă, are un rol bine definitivant în dezvoltarea în siguranță a oamenilor.
Ce este anxietatea
Anxietatea este un sentiment de îngrijorare persistent care apare ca o suprareacție în fața unor situații percepute în mod subiectiv că fiind amenințătoare.
Percepția lor este dată de modul în care persoana a învățat să vadă lumea, pe alții și, de asemenea, pe sine.
Deseori, anxietatea vine acompaniată de senzații fizice care pot lua forma unor tensiuni musculare, palpitații sau transpirație excesivă și poate conduce sau avea efecte precum lipsa de concentrare, o stare de oboseală continuă etc.
Anxietatea se diferențiază de frică, emoție primară care vine în ajutorul nostru pentru recunoaște pericolele care sunt obiectiv amenințătoare și reale.
Care e rolul anxietății în perioada de adolescență
Odată cu pubertatea – transformarea fizică inevitabilă a corpului, avem și adolescența, care vine și cu transformarea emoțională a persoanei. Țin să menționez că ambele sunt perioade de tranziție și, ca orice perioadă de tranziție, ele vin drept crize, având loc, de fapt, un proces de transformare a personalității, de sedimentare a unor noi valori și credințe despre sine.
În această perioadă de dezvoltare umană, care vine și se simte ca un vârtej, psihicul nostru trebuie să răspundă la întrebarea: „cine sunt eu?”.
Până în acest moment facem parte, creștem și aparținem familiei în care ne-am născut, suntem parte dintr-un sistem care vine cu propriile valori și reguli.
Mama natură, în înțelepciunea ei, pentru că vrea să existe o perpetuare a speciei, a făcut în așa fel încât să ne facă să ne dorim să ieșim din acest „trib” și să ne căutăm alți oameni cu care să construim propriul „trib”. Nu de alta, dar așa se evită incestul.
Astfel, pentru a putea găsi oamenii cu care să ne construim noul „trib”, trebuie ca mintea să pună la îndoială majoritate regulilor și valorilor din sistemul de origine, ajungând la frazele pe care le spun uneori adolescenții când le punem limite: „îmi distrugi viața”, „nu știi nimic”, „nu mă înțelegi!”.
În zona acestui conflict de idei, „cine sunt eu Vs cine vreau să devin?” apare anxietatea, printre multe altele, ca modalitate de a crea energia necesară pentru a găsi acest răspuns.
Cum ajută anxietatea
În această perioadă, avem în cinematografe filmul Inside Out 2, care aduce în prim-plan noi emoții: plictiseala, invidia, rușinea și anxietatea, pe lângă cele pe care deja le-am cunoscut în primul film (bucuria, tristețea, dezgustul, frica și furia).
Pelicula portretizează într-un mod sublim schimbările care intervin în această perioadă prin care cu toții am trecut și prin care vor trece sau trec copiii noștri, adăugând față de primul film și concepte noi relevante, dar nu vi le povestesc acum. Mai degrabă vă îndemn să mergeți să vedeți filmul cu ochii voștri.
Anxietatea ajută, deși nu pare la prima vedere, să anticipăm, să ne facem planuri, să avem control. Deși este etichetată ca emoție negativă, această dihotomie de pozitiv-negativ nefiind benefică nouă, ea este acolo pentru noi și protecția noastră. Așa cum am văzut în primul film, o altă emoție pe care o priveam cu ochi răi, tristețea, are și ea rolul ei.
Anxietatea ajută atâta timp cât nu este la cârma sau la panoul de control. Ea vine să ne spună ce s-ar putea întâmpla și ce nu ne dorim sau ne dorim cu adevărat. Ce-i drept, are și minusuri: ne face să acționăm și să gândim într-un mod deficitar.
Scopul ei e bun, dar mijloacele nu. Iar în cazul anxietății nu prea se aplică zicala „scopul scuză mijloacele”. Vă dau câteva exemple:
Dacă nevoia noastră este de a aparține, anxietatea vine să ne spună toate lucrurile care pot fi obstacole în îndeplinirea acestei nevoi.
Dacă dorim să ne simțim competenți, vine să ne spună că vom pica testul.
Dacă vrem să ne simțim în siguranță, vine să ne spună să controlăm totul.
Și așa mai departe.
Cum putem să ne ajutăm adolescenții
Să ne amintim mereu că în spatele unei emoții este o nevoie.
Să îi ajutăm să o identifice și să îi susținem, ghidăm, punând întrebări astfel încât să ajungă singuri la cea mai bună varianta de acționa. O modalitate de a face asta este de le aminti că există lucruri pe care le putem controla, altele pe care nu la putem controla și altele pe care doar le putem influența.
Vă dau o mână de ajutor ca să reușiți să puneți în practică mai ușot acest mod de a comunica cu un adolescent anxios.
Dacă are dificultăți cu îndeplinirea unei sarcini
Copilul poate veni să spună direct sau să observăm noi că are bătăi de cap cu o situație sau un eveniment care s-a întâmplat. Este util să îi transmiteți că sunteți lângă el:
„Dacă vrei să discuți ceva, sunt aici”,
„Te pot ajuta cu ceva?”,
„Poate că nu se rezolvă acum, dar nu strică să facem un brainstorming”.
Dacă are emoții înainte de un test sau se teme de un profesor mai strict
În primul rând, începem prin a-i valida emoția. „Te cred că ai emoții”. Apoi, continuăm cu întrebări de genul:
„Și după asta (lucrul de care se teme) ce se va întampla?”
„Ai dovezi în această privință?”
„Cum crezi că ai putea evita acest lucru?”
„Este ceva ce poți face tu?”
„Ce ține de șansă sau de cum va hotărî profesorul? Ce poți controla dintre toate aceste lucruri?”
„Cum ai vrea să începi să te pregătești?”
„Cât estimezi că îți va lua ca timp?”
„Este ceva ce pot face încât să îți fie mai ușor?”
„Care sunt lucrurile asupra cărora poți interveni?”
Acest tip de dialog îi ajută să treacă de furtună, să-și găsescă propria cale, să câștige încredere în sine și să se vadă într-un mod sănătos, cu diminuarea convingerilor negative despre sine.
Acesta este rolul nostru în adolescența lor: să le conținem anxietățile, să avem răbdare și pentru ele, în niciun caz să le negăm. Pentru că dacă noi nu vom accepta trăirile lor, nici ei nu și le vor putea gestiona.
Foto: Freepik
