Judecătorul din capul tău (I)

Descoperim împreună care sunt mecansimele de auto-sabotaj care ne fac mai mult rău decât bine.

Textul explorează mecanismele de auto-sabotaj, cu accent pe Judecător, cea mai răspândită voce critică. Judecătorul apare din copilărie și se manifestă prin vocea critică la adresa propriei persoane, a altora și a situațiilor, totul din frica de a nu fi suficient de buni. Recunoașterea și gestionarea acestor voci distructive este esențială pentru a permite discernământului să preia controlul.

Știi momentul ăla când îți tai singur craca de sub picioare? Momentul în care, deși în sinea ta știi bine că faci o greșeală, tot te duci cu capul înainte. Ei bine, atunci te auto-sabotezi, tu nu mai ești în control ci ești condus de sabotorul tău.

Dar ce este sabotorul ăsta de fapt? Este o super-calitate de-ale tale, exagerat de prost aplicată. Și din ce cauză o aplici prost? Din cauza combustibilului emoțional negativ care, în esență, este FRICA de ceva. Iar frica asta poate să apară sub mai multe forme: rușine, vinovăție, furie, stres, anxietate etc. Iată câteva scenarii care s-ar putea să-ți sune cunoscute:

Nu-l refuz pentru că mi-e teamă că o să se supere pe mine.

- Dacă nu fac eu, nu face nimeni!

- Nu-i spun ce mă deranjează ca să nu ne certăm.

- Offf, nu e suficient de bine, se putea mai bine.

- Cine sunt eu să fac asta? Sigur e cineva mai bun decât mine care merită mai mult.

...Iar exemplele pot continua la nesfârșit. 

Putem să punem toți sabotorii (care sunt 10 la număr) într-o mare găleată și să-i amestecăm saaaaaau, să îi luăm pe rând și să-i devoalăm cu adevărat. Vă propun să începem cu cel mai răspândit sabotor, sigurul care este prezent la toată lumea – Judecătorul. Apoi, din 2 în două săptămâni, revin cu ceilalți 9 sabotori.

Judecătorul

Este sabotorul care se formează în primii noștri ani de viață. Incredibil dar adevărat, se pare că încă de când avem 2-3 ani începem să conștientizăm că supraviețuirea noastră nu depinde de noi ci este în mâinile celor care ne cresc: părinții, bunicii sau alte rude apropiate. Și, ca să putem pune liniștiți capul pe pernă noaptea, o să le atribuim celor care ne cresc perfecțiunea. Pentru că, nu-i așa, n-am putea dormi liniștiți dacă am ști că viața noastră este în mâinile unor oameni defecți, unor oameni cu probleme.

Dar, sunt oare perfecți acei oameni? Evident că nu. Au și ei problemele lor. Se ceartă, sunt stresați cu banii sau cu sănătatea, sunt obosiți, au multe momente în care n-au timp sau chef de noi și ne resping, ne ignoră sau ne bruschează etc. Observăm noi când suntem mici toate greșelile pe care le fac adulții? Da, însă cu acele lentile ale perfecțiunii care ne distorsionează realitatea. Și pentru că din perspectiva noastră ei sunt perfecți, ne vom considera vinovați pentru toate greșelile pe care le fac ei:

- Din cauza mea mama și tata se ceartă.

- Tata nu se joacă cu mine pentru că l-am supărat și nu merit.

- Mama țipă pentru că am fost rău.

...etc

Iar astfel, s-a născut prima voce a Judecătorului, vocea critică la adresa propriei persoane. 

Ulterior, pentru că tot din motive de supraviețuire și somn liniștit este important să nu ne vedem ca fiind singurii oameni defecți de pe Planeta Pământ, se naște a doua voce a Judecătorului, vocea critică la adresa altora. Pur și simplu căutăm să vedem defectele oamenilor de care nu depinde supraviețuirea noastră: vecini, colegi, familie îndepărtată etc. 

Este momentul ăla în care noi spunem despre copii că sunt răutăcioși pentru că se arată cu degetul și amplifică defectele altora:

- Uite ce urât vorbește Gigel 😠

- Roxana se scobește în nas 😂

- Cosmin s-a încălțat invers 🤣

- Tatăl Ioanei are nasul mare 😜

...etc. Vă sună cunoscute?

Astfel, văzând și amplificând defectele altora, o să simțim mai puțină presiune pe propriile defecte. Asta se traduce prin ideea că suntem ok și ne putem integra fără probleme în diferite grupuri.

În următorii ani, pe același algoritm care duce la formarea celor două voci, ia naștere și vocea numărul 3, cea critică la dresa situațiilor și circumstanțelor. Practic începem să punem etichete de genul:

- Sunt într-o școală proastă, n-am cum să fac lucruri bune cu profesorii/colegii ăștia.

- În țara asta nu o să pot niciodată să evoluez fără să fur.

- Fotbalul e o prostie și deci, cine se uită la fotbal e un prost.

Cu toții am trecut prin procesul de mai sus și avem vocile astea în cap. Doar că la fiecare dintre noi există o voce care se aude mai tare. În lucrul cu un Mental Fitness coach sau cu un psihoterapeut familiarizat cu aceste concepte, putem descoperi multe subtilități care vin la pachet cu vocile astea. De exemplu, avem clienți care au constatat că vocea aia scelerată și jignitoare la adresa propriei persoane este de fapt vocea mamei (care îi critica și îi compara cu alții în copilărie) sau că cea ironică și zeflemistă la adresa altora este a tatălui (care tot timpul avea ceva de comentat despre alții).


Vreau să mai subliniez o dată că toate cele 3 voci ne mint și sunt distructive. Judecătorul nu este prietenul nostru și nu trebuie vreodată considerat discernământ iar asta pentru că el vine doar cu etichete, fără să caute și soluții. De exemplu, discernământul poate să mă ajute să observ că am un coleg care nu se descurcă prea bine la birou și care nu e nici pe departe potrivit pentru anumite task-uri. Ba chiar aș putea adresa asta și să-i recomand să-și schimbe job-ul sau să facă niște cursuri de perfecționare. Versus Judecătorul care va pune doar eticheta: ”e un prost!”. Observați diferența dintre emoția constructivă și cea negativă?

Și dacă tot am dat exemplul de mai sus, hai să vedem ce se întâmplă atunci când devenim adulți cu cele 3 voci prin care am trecut mai devreme?

- Judecătorul la adresa propriei persoane se transformă într-un sindrom al impostorului:

o Eu nu o să pot niciodată să.....

o Mai bine tac, sigur alții sunt mai buni să......

o Cine sunt eu să .......

...astfel el o să ne blocheze evoluția, ne va face să ratăm oportunități, să avem grave probleme de încredere în sine etc.

- Judecătorul la adresa altora se transformă într-o aroganță care va îndepărta oamenii. Cei din jurul nostru se vor simți judecați, desconsiderați și ne vor ocoli.

- Judecătorul la adresa situațiilor și circumstanțelor se transformă într-o incapacitate de a ne integra undeva. Fie că schimbăm de 1000 de ori țara, job-ul sau soțiile, nicăieri nu ne vom găsi locul.

E important să învățăm să identificăm și să dăm mai încet vocile astea, pentru a-i face loc discernământului? Eu zic că da 😅

Sfatul meu? Dacă lucrați deja cu un psihoterapeut sau cu un coach povestiți-i despre Judecător și căutați ca împreună să aflați cât mai multe despre cum se manifestă el la voi. Ce voce are, de unde vine, când apare, ce îl amplifică, ce îl dă mai încet, etc.

Dacă vreți să vorbiți cu mine despre asta, ne putem conecta gratuit, pentru 15 minute, să vedem cum aș putea eu sau alți colegi să vă fim de folos. Programează-te online aici.

Și rămâi aproape, revin pe rând cu toți ceilalți 9 sabotori. Discernământul fie cu tine 🙏

Foto: Freepik