Cum să intri în spiritul de vacanță

Există, oare, un buton magic care să ne comute instant mintea de la stres la relaxare?

Este dificil să ne relaxăm în vacanță deoarece mintea noastră este obisnuită cu anxietatea și stresul, iar o vacanță scurtă nu este suficientă pentru a ne deconecta. Vacanța poate deveni un factor stresant din cauza lipsei de rutină și predictibilitate. Pentru a te relaxa cu adevărat, este nevoie de obiceiuri sănătoase mentale și organizare eficientă înainte și după vacanță.

  • Nu există un buton magic care să comute instant mintea de la stres la relaxare.
  • Vacanța poate deveni un factor stresant din cauza lipsei de rutină.
  • Pentru a te relaxa cu adevărat, este nevoie de obiceiuri sănătoase mentale și organizare eficientă.
  • Stresul cronic nu se tratează cu o săptămână de vacanță, iar tranzitia lină este importanta.
  • Implicarea celor din jur și reflectarea asupra propriei experiențe ajută la gestionarea mai bună a stresului.

Bagaje, copil, câini, mers cu mașina, „ce am uitat să iau?”, „o să fie ok la job?”, „ce fac cu florile?”, „lasă ca fac liste”, “dar unde am pus listele?”, „oare e OK cazarea?”, „să pun banii pe Revolut”, „dacă facem accident?”, „dacă vin incendii?”, „lasă ca nu vin incendii”, „să nu uit cremele”, “dar ce mâncăm când ajungem?”. 

Îți sunt familiare aceste gânduri de dinainte să pleci în concediu?

Ai doar o săptămână în vacanță și, de fapt, nici nu prea apuci să îți dai seama că ai plecat. Trebuie să muncești pe rupte înainte să pleci pentru a lăsa lucrurile în ordine, nu ai timp să te pregătești pe îndelete de plecare și apoi te întorci și n-ai timp să te dumirești că te-ai întors. Acesta este un scenariu pe care l-am trăit și eu în trecut și pe care îl observam și la cei din jurul meu, dar nu la toți.

Cum se intră în „mintea de vacanță”?

Ei bine, eu nu cred că există „minte de vacanță". Avem o singură minte, iar dacă aceasta este obișnuită să funcționeze pe anxietate, așa va fi mereu, fie că lucrezi sau ești în vacanță. 

Vacanța nu este un întrerupător magic care oprește anxietatea și stresul dacă creierul tău așa obișnuiește să funcționeze. Uneori, vacanța poate fi un factor chiar mai stresant decât rutina zilnică care deja a devenit o zonă de confort.

Vacanța te poate relaxa doar dacă tu îți dai voie să te relaxezi, dacă reușești să oprești ruminațiile mentale și îți dai voie să te bucuri. 

Pentru a te putea relaxa cu adevărat, este esențial să te observi și să vezi ce anume te face să intri în acest joc și să retrăiești acest scenariu de fiecare dată când pleci în vacanță. Lucrând în mod constant la sănătatea mintală, indiferent de perioada din an, obții o soluție sustenabilă și cu efecte pe termen lung asupra stării tale de bine.

Epidemia de anxietate

Anxietatea este foarte prezentă în zilele noastre și cred că este deja epidemie. Dragoș Cîrneci, un cercetător român în neuroștiințe, spune că atunci când creierul nostru nu reușește să prezică viitorul cu succes pentru noi, atunci se instalează frica și anxietateafăcute să ne protejeze de pericole.

Există persoane care au mai multe conexiuni neuronale pe partea aceasta, deci o predispoziție mai mare către anxietate. Așa că, atunci când pleci în vacanță și mergi într-un loc nou unde nu știi exact ce vei găsi (chiar dacă ai mai fost în trecut), ai o întrerupere de ritm din rutina zilnică și ieși din confortul în care te-ai obișnuit deja. Asta e suficient pentru a-ți activa anxietatea și gândurile o iau razna producând scenarii despre ce ar putea merge prost, la nesfârșit, și de aici și nevoia de a controla tot.


Creierului îi plac rutina și predictibilitatea, astfel că atunci când ești în vacanță nu mai ai rutina pe care o știi, totul e nou și până se creează o nouă rutină durează câteva zile. (Sursă: Dragoș Cîrneci, “Creierul de Homo Sapiens, Ghid de utilizare”)

Vacanța prea scurtă

Îți iei o vacanță prea scurtă și nu apuci să te deconectezi de job și rutina de acasă sau, când ai început să faci asta, deja te-ai întors. Studiile spun că abia dupa ziua 3-4 de vacanță începi să te relaxezi, așa că recomand vacanțele mai lungi de o săptămână.

Stres sau burnout

Stresul cronic nu se tratează cu o săptămână de vacanță. S-ar putea să fii deja într-o perioadă de stres sau aproape de burnout, astfel că, pe de o parte să mergi undeva în vacanță te obosește și mai tare, mai ales dacă presupune să faci și efort fizic.


Iar pe de altă parte, cu o floare nu se face primăvară, adică cu o vacanță de o săptămână nu reușești să te odihnești, să te relaxezi și să scapi de stres. De cele mai multe ori, stresul are și cauze emoționale și ajută să treci și printr-un proces de terapie și recuperare.

Zile de tranziție

Să îți iei o zi liberă înainte de a pleca în vacanță pentru a face bagaje, a pune lucrurile în ordine, a face liste cu tot ce ai de făcut, a organiza totul, te ajută să faci o tranziție mai lină către vacanță astfel încât să nu intri deja stresat/ă în vacanță că ai uitat ceva, că nu ai apucat să organizezi tot. La fel e valabil și invers, când te întorci. Te ajută să ai o zi în care despachetezi, faci cumpărături, îți faci calendarul pe următoarele zile și intri mai lin în noua rutină.

Sprijin din partea celor din jur

Faci totul singur/ă când vine vorba de plecat în vacanță, fără să ceri ajutor? Poți implica și membrii familiei pentru planificare, bagaje, program, organizare etc., atunci când vine vorba de vacanță. Nu e nevoie să faci totul singur/ă.

Ce poți face să îți fie bine?

Adevărul este că doar tu ai răspunsul la această întrebare, eu pot doar să las aici câteva idei. Fiecare din noi trăim diferit acest subiect și soluțiile care ni se potrivesc sunt la fel de diferite. Ce pot să îți spun este că poți alege cum să reacționezi la ce ți se întâmplă și să înveți din experiențele trecute pentru a le optimiza pe următoarele. 

Te pot ajuta, în schimb, cu întrebări de reflecție, căci cu asta mă ocup în calitate de coach: 

1. Ce ai observat la tine când ai plecat în vacanță?

2. Ce gânduri nu îți dau pace în aceste momente?

3. Ce poți face diferit data viitoare pentru a-ți fi bine?

4. Cine te poate ajuta în aceste momente?

Răspunde-ți la ele și vezi ce conștientizări ai, ce soluții îți vin în minte și ce e posibil să faci diferit data viitoare. Așa vei vedea că există și alte scenarii și perspective posibile.

Foto: Freepik