Nu știu dacă mai există români care să nu fi auzit de numele Tate. Cei doi frați mutați acum zece ani în România, din Marea Britanie, au o influență în mediul online care este dificil de înțeles pentru o persoană cu un minimun de valori de bun simț. L-am invitat pe psihoterapeutul Matei Stănculescu la o discuție despre discursul atât de toxic al fraților Tate, încercând să aflăm de ce atrage atât de mulți oameni, în special tineri, care pot fi consecințele influenței lor și cum putem proteja copiii de acest gen de discurs.
Matei a acceptat, cu un disclaimer: „Știu despre frații Tate ce se face public la știri. Ceea ce spun în continuare nu reprezintă un diagnostic, ci o interpretare psihologică a comportamentelor pe care le expun în spațiul public.”
Avem un om a cărui poveste, spusă de el însuși, descrie o familie cu un tată abuziv și o mamă docilă, care nu avea niciun cuvânt de spus în casă. Andrew Tate, deși e crescut de mama lui după divorț, alege să ducă mai departe și să amplifice mesajul tatălui. În plus, are și mediul online la dispoziție. De ce crezi că a avut atât de mult succes un discurs profund toxic?
Matei Stănculescu: Înțeleg că frații Tate au copilărit într-o casă în care lucrurile se întâmplau exact așa cum fac ei să se întâmple lucrurile azi. Adică, la rândul lor, ei sunt victimele unor personaje care sufereau de aceleași probleme de care suferă și ei azi: narcisism, masculinitate toxică, nevoia de a subjuga femeia, nevoia de a subjuga un om mai slab, nevoia de a pune ștampile, nevoia de apreciere, nevoia de a fi chiar adulați, pentru că aici nu mai vorbim doar de apreciere. Se pun pe sine pe un piedestal și așteaptă ca „săracii” să se închină la ei. Toate nevoile astea sunt preluate de ei, din păcate, din copilărie de la tatăl lor.
Ei, la rândul lor, sunt victime ale unui astfel de comportament și întotdeauna omul când este victima unui comportament care îi face rău, are practic două variante pentru mai târziu când devine adult.
O variantă este să facă fix opusul, cealaltă variantă este să repete comportamentul. Pentru că, și asta este calea mai des întâlnită, acest comportament repetat mă face pe mine să umplu acel gol pe care îl aveam în copilărie, în care încrederea mea în mine era sub nivelul mării. Tata se comporta urât cu mama, cu mine, n-aveam niciun cuvânt de spus, poate mă și jignea, poate mă și lovea, mă brusca.
Odată ce am căpătat eu puterea, o să-mi dau seama că sunt, de fapt, și eu puternic așa cum era tata, doar dacă o să fiu până la capăt ca tata, pentru că tata o să rămână în mentalul meu acel personaj puternic.
La rândul lor, frații Tate sunt modele pentru oamenii mai slabi, pentru cei care astăzi se simt cam cum s-au simțit și ei în copilărie și au nevoie să se raporteze la o astfel de imagine de om puternic, de învingător, care creează senzația că îi are pe toți la degetul mic.
Ce îi face pe frații Tate să fie suficient de convingători ca să ajungă să fie urmăriți de milioane de oameni?
M.S.: Oamenii, subconștient, au gândul că dacă sunt de acord cu o persoană, dacă o apreciază, împrumută din puterea ei, se asociază cu ceea ce reprezintă acea persoană. Iată de ce foarte mulți oameni slabi caută să ia „lumină” de la astfel de figuri toxice. Și eu cred, deși nu am statistici legate de follower-ii acestor indivizi, că mulți dintre ei sunt copii sau bărbați care au nevoie să-și ia putere de undeva, să simtă că se asociează cu un om foarte puternic, ceea ce i-ar face și pe ei puternici. Copiii, pe de altă parte, sunt în plină perioadă de formare și caută modele. Un model din ăsta care propovăduiește puterea, poate să devină ușor o referință.
Cum ai descrie personalitatea acestor indivizi?
M.S.: Aș puncta tendințele antisociale și poate chiar de machiavelism. Sunt lipsiți de empatie, îi exploatează pe alții în scopul unui câștig personal sau al imaginii pe care vor să o propage despre sine. Au o atitudine de dispreț față de norme, față de reguli sociale, se consideră rebeli, revoluționari, însă au o evidentă desconsiderare pentru ceilalți și sunt lipsiți de remușcări.
Nu știu neapărat ce înseamnă masculinitate toxică și poate că Sean Connery, într-un film din anii '70, ar putea părea că propavăduiește masculinitatea toxică. Nu cred asta.
Eu, când vorbesc despre masculinitate toxică, mă refer la opiniile acestor frați despre masculinitate văzută ca superioritate a bărbaților față de femei.
Promovează o versiune extremă a masculinității tradiționale, în care puterea, dominația, controlul sunt văzute ca fiind calitățile supreme. „Bărbatul adevărat”, în viziunea asta, este lipsit de orice vulnerabilitate, de orice emoție, de orice sensibilitate.
Făcând un mic research, înțeleg că lui Andrew Tate îi plac sporturile extreme și se afișează cu asta. Deci îi plac senzațiile tari, confruntările fizice, are o toleranță mare la risc. Inclusiv faptul că acești frați sunt dispuși să lanseze în Social Media niște mesaje despre care știu din start că sunt atât de controversate, care indică lucruri ilegale, pentru care pot fi băgați la închisoare, inclusiv asta îmi arată că au o mare nevoie de a simți adrenalină, de a fi în centrul atenției, indiferent dacă este o atenție pozitivă sau negativă.
Și mai putem vorbi, ca trăsătură a lor, despre ideea de respingere a autorității și a conformismului social. Andrew Tate iese din normele bunului simț, face spectacol din proxenetism și milioane de oameni îl urmăresc. „Ia uite, există unul care vorbește despre traficul de carne vie pe social media și nu are niciun stres cu asta!” „Este unul care vorbește despre cum exploatează sexual femeile și e aplaudat de oameni”.
Chestia asta șochează și poate atrage public pentru că trăim într-o lume în care am început să ne ferim să spunem orice. Când simți că trebuie să ai foarte mare grijă ce spui, cum spui, unde spui, evident că discursul de tip Tate iese în evidență. Iar ei fix pe treaba asta cred că mizează.
Într-un video, Andrew Tate explică cum succesul lui financiar a început odată ce și-a dat seama că poate exploata femeile și că secretul este „să le faci să creadă că depind de tine”. Cum influențează gândirea unui tânăr acest tip de mesaj?
M.S.: Practic, avem definiția clasică a a proxenetismului.
Tânărul ăla care îl divinizează pe Andrew Tate este un tânăr care nu are încredere în forțele lui, care se simte slab, care este la rândul lui o victimă. Se simte abuzat, invizibil, nu este ascultat și nu crede că poate avea un viitor pe lumea asta, nu are direcție, nu vede luminița de la capătul tunelului.
Acest gen de om este ușor de impresionat de Andrew Tate.
Voi da tot un exemplu extrem ca să mă explic mai bine: gândiți-vă cum racolează grupările teroriste tineri. Aleg persoane fără studii, fără venituri, fără perspective și le oferă o cauză pentru care să lupte. Îi transformă în„salvatori”. Tot ce au de făcut e să își pună viața în slujba unei organizații și gata, devin cei mai speciali oameni de pe planetă, care vor fi răsplătiți pe lumea cealaltă cu 40 de virgine. Practic, sunt tineri care n-au nimic și, dintr-o dată, li se dă posibilitatea să devină cineva.
Exact același lucru se întâmplă și cu mesajul care vine de la acest Andrew Tate sau alții ca el: „Iată cât de repede și de ușor se pot face bani, poți să-i faci și tu dacă mă asculți și mă urmezi”.
Sunt convins că sunt șanse mari ca mulți tineri să o fi luat pe căi greșite din cauza unor vectori de imagine de genul ăsta.
Dar cum protejezi un copil cu acces la internet de așa ceva?
M.S.: Aici este datoria părinților să le insufle copiilor niște valori în cei șapte ani de-acasă. Avem datoria să știm ce urmăresc copiii și, în cazul în care descoperim că urmăresc astfel de personaje, să discutăm, să punem întrebi, să explicăm tabloul mare. Un copil care cade în admirația unor personaje de genul ăsta nu are încă discernământul necesar și trebuie ajutat de adulți. Paguba mare e acolo unde adulții nu sunt prezenți sau ignoră ce fac copiii lor. Discuțiile cu copiii sau tinerii până în 18 ani merg cel mai bine dacă le construim pe întrebări: „Ce-ți place la omul ăsta?”, „ce te impresionează?”, „hai să aflăm mai multe despre el și să vedem dacă merită să îl urmărești sau să îl admiri”. Intervențiile abrupte, pline de judecată, cu critici și agresivitate, nu prea conving un adolescent. S-ar putea să dea părintelui dreptate ca să scape de sfaturile lui, apoi să-și vadă mai departe de treabă. Pe de altă parte, o discuție în care vorbește mai mult copilul, iar adultul doar ghidează și revine asupra unor valori ale familiei, s-ar putea să aibă mult mai mult succes decât a da cu pumnul în masă.
Nu uitați că mintea umană se maturizează abia pe la 25 de ani. Până atunci, noi, adulții, îi ajutăm să filtreze un pic lumea în care trăiesc.
Un părinte care e conștient de ce face copilul său, care dedică timp să vorbească cu copilul, să-i explice și să-i dea mai departe un bagaj de valori curate, adevărate nu are de ce să-și facă griji: pentru acești copii, Andrew Tate va rămâne doar o „ciudățenie” și nu o sursă de inspirație.
Vulnerabili rămân copiii care trăiesc cumva paralel cu părinții lor, în casă. Să nu uităm de cazul cu concertul acelui cântăreț care a urcat pe o scenă, în fața unor copii și a cântat obscenități, în timp ce puștimea îi ținea isonul. Ne-am îngrozit cu toții când am văzut imaginile pe internet.
Dar, dragă părinte, înainte să cumperi un bilet la insistențele copilului, interesează-te cine interpretează, unde lași copilul să meargă. Întreabă-te nu atât de ce a cântat omul ăla versuri urâte, cât de ce copilul tău le știe pe de rost. Siguranța și educația copiilor noștri încep acasă. Cu un mediu sănătos acolo, ceea ce vine din exterior poate fi contracarat și ținut la distanță.
